Liberalism și democrație

Etapele distincte în dezvoltarea istorică, diversitatea punerii în practică, contribuţiile din unghiuri diferite, au dat naştere la o adevărată „familie” a gândirii liberale, animate de acelaşi ideal, libertatea. Aristotel spunea despre democraţie că este sistemul în care fiecare face ce vrea.

Henri-Louis Bergson (1859– 1941) scriitor şi filosof francez, membru al Academiei Franceze, spunea că “democraţia e singurul sistem compatibil cu libertatea şi demnitatea umană, dar are un viciu incurabil: nu are criterii de selecţie a valorilor. Cu alte cuvinte, democraţia poate fi interpretată ca un triumf al cantităţii, care generează o criză axiologică”

În aceeaşi idee, filozoful Petre Ţuţea afirma: “democraţia e sistemul social în care face fie-care ce vrea şi în care numărul înlocuieşte calitatea…Triumful cantităţii împotriva calităţii. … nu pot să rămân indiferent la incapacitatea democraţiei de a asigura selecţiunea naturală a valorilor. Democraţii gândesc corpul social aritmetizat: numără capetele toate şi unde e majoritate, hai la putere. Sufragiul turmei! În democraţie, numai întâmplarea naşte un mare şef. Asta e părerea mea despre democraţie.”

O definiţie severă a democraţiei o dădea şi regretatul lider liberal Horia Rusu (1952 – 2001), spunând: “Democraţia este exploatarea minorităţii de către majoritate”, făcând referire la impunerea deciziei prin numărul superior de voturi. Astfel, o minoritate informată, mai bună cunoscătoare a legislaţiei, a drepturilor şi îndatoririlor, a regulilor democratice, nu va putea beneficia în mod real de exercitarea propriului drept de a alege, în faţa unei majorităţi de multe ori manipulate, care cedează  frecvent în faţa „argumentelor” populiste, ajungând să voteze împotriva propriilor interese.

Tezele formulate la începuturi, au fost numite ca formând liberalismul clasic, dar continuă să formeze „nucleul tare” al curentului.

Michel de Montaigne-Delecroix (1533-1592) scriitor şi filozof francez, a analizat lumea prin propria judecată, şi a făcut ca scrierile sale să fie mai accesibile decât cele ale oricărui alt scrii-tor renascentist. Scrierile sale au influenţat în mod direct scriitori începând cu William Shakespeare la Ralph Waldo Emerson, sau de la Jean-Jacques Rousseau la Friedrich Nietzsche. El a  propus o reconstrui-re a interpretării condiţiei umane din perspectiva moralităţii. Montainge a pledat pentru afirmarea excelenţei naturii umane şi în consecinţă a dreptului omului la libertate. Această libertate se poate baza pe înţelepciunea ce rezultă numai din cunoaştere:  a naturii, pe de o parte, a naturii umane, pe de altă parte. Adunarea informaţiilor, nu are voie să fie doar un simplu act de stocare a lor, ea trebuie să ajute la formarea unui nou mod de a gândi, rezultând nu doar un cap plin de cunoştinţe ci unul bine organizat, rezultat al efortului de a se forma pe sine.

René Descartes (1596-1650), cunoscut şi sub numele latin Cartesius, filozof şi matematician francez, şi-a publicat opera capitală „Meditationes metaphysicae”, (Meditaţii metafizice, 1641), la Paris, în latină; traducerea franceză apare în 1647, tot la Paris, revăzută de Descartes însuşi. Tot el este autorul conceptului filozofic „Cogito ergo sum” („cuget deci exist”)  apărut în „Discurs despre metodă” (1637) la sfârşitul perioadei Renaşterii, punctând astfel începutul unei noi etape în istoria culturii umanităţii: perioada modernă.

Pornind de la conceptul de bază „libertate” construcţia filozofică a dat naştere la câteva postulate fundamentale:

- motorul dezvoltării economice este libertatea, nu reglementarea;

- egoismul este o virtute, determinând individul să îşi urmărească interesul;

- calculul permanent între bine şi rău, între câştig şi pierdere, pentru a ajunge la optim, alături de interesul personal, subiectul activităţii economice este individul, logic şi rece, imoral la nevoie, entitate abstractă ruptă de mediul social şi animat în principal de maximizarea profitului;

- proprietatea privată este baza sistemului instituţional. Ea reglementează raporturile contractuale dintre indivizi, ca principale centre de decizie. Statul joacă un rol minim, prezenţa lui fiind reclamată de asigurarea cadrului legal, necesar afirmării libertăţii de acţiune a individului, liberei iniţiative şi liberei concurenţe. Ele dau naştere pieţei, care alături de proprietate sunt cele două componente de bază ale sistemului instituţional.

Libertatea poate fi definită, în sens larg ca absenţa constrângerilor de orice natură. În cadrul ideologiei liberale aceasta capătă valenţe deosebite, iar în acest sens, putem analiza operele a doi mari filosofi politici, Thomas Hobbes şi John Locke, ambii susţinători ai teoriei contractului social. În centrul acestei teorii stă concepţia conform căreia guvernământul legitim este produsul artificial al acordului voluntar al unor agenţi morali liberi. Altfel spus, nu există autoritate politică - naturală, aşa cum există drepturi naturale.

Conceptul de libertate în accepţiunea lui Thomas Hobbes (1588-1679) se remarcă cel mai bine în cea mai importantă scriere, „Leviathan ”-ul. Aceasta lucrare, tablou complet al filosofiei lui Hobbes, propune totodată o teorie a cunoaşterii, o teorie juridică, o teorie politică şi o teologie. Prima parte este „Despre om”, cea de a doua „Despre republică”, a treia „Despre religia creştină”, a patra „Despre împărăţia umbrelor”.

În concepţia lui Hobbes, prin libertate se înţelege, conform sensului propriu al cuvântului, absenţa piedicilor externe, care adesea îl lipsesc pe om de o parte a puterii sale de a face ceea ce ar dori, dar care nu-l pot stânjeni să-şi folosească puterea rămasă, asa cum îi dictează judecata şi raţiunea. Astfel putem vorbi şi despre dreptul natural pe care scriitorii îl numesc „jus naturalle”. Acesta reprezintă libertatea fiecărui om de a-şi folosi puterea după propria voinţă, pentru conservarea naturii sale, altfel spus, a propriei vieţi. Filosoful susţine că poporul trebuie să se supună celor care deţin puterea atât timp cât le este asigurată protecţia. Pentru a-şi susţine afirmaţia, acesta invocă starea naturală, care este caracterizată de domnia libertăţii şi a egalităţii. Într-o astfel de stare, toti indi-vizii au dreptul natural de a face ceea ce doresc şi nimeni nu este născut cu o poziţie socială mai înaltă decât celălalt. Dar această stare naturală este dominată de rivalitate, neîncredere şi vanitate. Rivalitate, deoarece oamenii care îşi doresc acelaşi lucru vor deveni duşmani, iar agresorul nu se teme decât de forţa altor oameni.

Din aceasta decurge o neîncredere generalizată, prudenţa impunând oamenilor să anticipeze şi să acţioneze împotriva posibililor agresori. Acestui context i se mai adaugă aşteptarea individului ca ceilalţi să îl stimeze tot atât pe cât se stimează el însuşi, şi doreşte să obţină recunoaşterea valorii pe care el crede că o are. În dorinţa de a-şi atinge acest scop, individul este capabil a merge până la a face rău celorlalţi. Dacă vrea să realizeze pacea, fiecare individ trebuie să cedeze o parte a dreptului său natural către ceilalţi, având convingerea că toţi vor face la fel, pe baza unei raţiuni care-şi are rădăcinile în nevoia de a trăi împreună. Se impune astfel oamenilor un contract, cedând o parte a dreptului natural nelimitat, unui stat a cărui menire fundamentală este să vegheze la apărarea ordinii sociale, să garanteze prin pedepse că nimeni nu va încălca legile, şi nu va viola contractul stabilit.

John Locke (1632-1704) a fost un filosof şi om politic englez, continuator al liniei empiric-materialiste a lui Bacon şi Hobbes, fundamentând orientarea senzualistă în teoria cunoaşterii. Opera celebră a lui J. Locke, care a exercitat foarte mari influenţe, se intitulează  „Eseu asupra intelectului omenesc”. Locke crede că puterea supremă în stat trebuie să revină unui organism a cărui funcţie esenţială este aceea de a da legi. Nu este necesar să funcţioneze reunit permanent, pentru că ar avea tendinţa să se implice în problemele concrete ale societăţii. Suveranitatea organului legislativ ar fi dată doar de  elaborarea şi adoptarea legilor. De aplicarea lor, precum şi de administrarea problemelor publice, este necesară o altă componentă a puterii, subordonată legislativului, şi anume puterea executivă. Aceasta trebuie să aplice legile înspre realizarea binelui public. Pentru Locke, executivul trebuie să beneficieze de o prerogativă în conducerea treburilor interne ale statului. În această construcţie, Locke prefigureză existenţa unei a treia puteri, nedefinită, „învecinată” cu executivul, dar care să facă parte din administraţia statului. Această construcţie filozofică este considerată foarte importantă, fiind punctul de plecare al discuţiilor secolelor viitoare şi care au avut ca obiect separarea puterilor în stat.

 Liberalismul clasic, reprezentat (şi) de John Locke, nu a exclus rolul statului. În acţiunea politică, el este ghidat de legi, ceea ce mai târziu va da naşterii noţiunii de „stat de drept”. În anii următori, piaţa liberă a fost promovată de adepţii liberalismului sub sloganul „Laissez-nous faire” – François Le Gendre, comerciant din St.Malo (1680), la care mai târziu, Quesnay a adăugat „Ne pas trop gouverner”, sau „Laissez faire” - René de Voyer, Marquis d'Argenson (1736), şi „Laissez faire et laissez passer, le monde va de lui même!” Vincent de Gournay, marquis de Gournay (1712-1759), considerat reformator al economiei franceze.

LIBERTATE ŞI LIBERALISM

Libertatea în sens absolut, ca absenţă a oricărei constrângeri, nu există. Conceptul de libertate folosit ca referire la fiinţa umană, priveşte cu precădere libertatea în sânul societăţii. O societate guvernată de bunul plac, s-ar măcina în conflicte interne, sfârşind prin descompunere. De aceea, societatea umană a instituit reguli de convieţuire, adică modalităţi de armonizare a intereselor individuale, care de obicei sunt divergente.

În concepţia liberală, libertatea individuală este un drept natural, iar graniţele ei sunt determinate de respectarea libertăţii aproapelui.

Lordul John Dalberg-Acton (1834–1902) spunea “Libertatea nu este puterea de a face ceea ce vrem, ci dreptul de a fi capabili a face ceea ce trebuie”.

În Dicţionarul de Sociologie Larousse, găsim „doctrină politică şi socială modernă bazată pe ideea drepturilor individuale şi, în primul rând, pe libertatea tuturor oamenilor. Liberalismul a căpătat formă în Europa secolelor al XVII-lea şi al XVIII-lea, prin John Locke, Montesquieu, Adam Smith, care au continuat munca pionierilor gândirii moderne (Machiavelli şi Th. Hobbes în special). Principalele sale acţiuni sunt:

- Liberalismul participă la mişcarea de secularizare a politicii, revendicând inde-pendenţa politicii faţă de religie. Politicul este revalorificat şi gândit plecând de la om şi nu de la o ordine naturală creată de Dumnezeu;

- Liberalismul limitează scopurile politicii având ca obiect păstrarea drepturilor fiecăruia. Moştenitor al dreptului natural modern, liberalismul insistă pe drepturile şi nu pe îndatoririle omului – fiecare să-şi definească propriul interes.

- Aceste drepturi individuale fixează limite puterii de stat. Puterea politică este duşmanul natural al drepturilor omului, îndeosebi al libertăţii. El face obiectul teoriei constituţionale liberale, care preconizează separarea puterilor, - pentru că prin natura lucrurilor, puterea să oprească puterea (Montesquieu) - şi supremaţia dreptului, pentru eliminarea arbitrarului şi înlocuirea supunerii faţă de stăpân cu supunerea în faţa legii;

- Limitarea puterii, presupune de asemenea restrângerea ariei sale. Liberalismul depolitizează sectoare întregi ale activităţii umane precum religia, parţial morala, şi economia. Economia de piaţă, eliberată de constrângeri (Smith) asigură prosperitatea.

„Într-o naţiune liberă, se munceşte mai mult pentru a agonisi decât pentru a pune deoparte” scria Montesquieu, în „De l’esprit des lois”, 1748. Se degajă ideea libertăţii în plan politic, dreptul de proprietate, spiritul întreprinzător. Capitalismul s-a dezvoltat pe câteva legi economice fundamentale care duc la dezvoltare, la baza cărora stau principiile liberale. Hayek (Friedrich August von Hayek: 1899–1992), mai mult decât orice alt teoretician liberal, a subliniat necesitatea de a se distinge liberalismul de democraţie, primul fiind o teorie economică, a doua fiind o teorie politică. El admite că în lupta împotriva absolutismului, cele două au putut merge împreună, şi chiar să fie confundate.

În realitate, chiar în condiţiile democratizării a fost posibil să se ajungă la măsuri sau consecinţe antiliberale, din cauză că cele două trebuie să răspundă unor probleme diferite: democraţia priveşte persoanele şi procedurile de guvernare, liberalismul priveşte funcţionarea guvernării şi veghează la limitarea puterilor ei: „Diferenţa dintre cele două principii devine mai clară dacă ne imaginăm cui se opun ele: democraţia se opune guvernării autoritare, iar liberalismul, totalitarismului”.

Filozoful italian Norberto Bobbio (1909 - 2004) conchide: “Astăzi, numai statele care au luat fiinţă prin revoluţii liberale sunt democratice, şi numai statele democratice protejează drepturile omului; toate statele autoritare din lume sunt deopotrivă antiliberale şi antidemocratice”.

Liberalismul, promotor al individualismului, al drepturilor omului, al statului de drept, al laicismului, al instituţiilor reprezentative, al separării puterilor, al economiei de piaţă, al libertăţii culturii şi moravurilor, îşi găseşte greu o definiţie clar delimitată.

„Liberalii s-au opus în mod principal oricărei forme de putere arbitrară sau absolută, ei s-au pronunţat pentru apărarea drepturilor individuale, a proprietăţii şi a sferei private de orice imixtiune ilegală din partea statului. ... Nu în ultimul rând, liberalii s-au opus viziunilor utopice şi s-au inspirat din ethosul raţionalist, umanist şi progresist al iluminismului, ale cărui valori le-au încorporat în doctrinele lor” scrie Alexandru Crăiuţu.

Petre Ţuţea spunea că „liberalismul favorizează corpul social: te instalează în sistem şi n-ai încotro.”

Potrivit teoriei liberalismului tradiţional anglo-saxon, piaţa liberă ar fi mecanismul necesar şi (adesea) suficient pentru a construi o societate bună. Acea „mână invizibilă” care guvernează singură, fără greş „societatea comercială” (Adam Smith).

Mulţi anglo-saxoni considerau că societatea bună se construieşte pe baza unui problematic „principiu foarte simplu” de natură morală şi/sau juridică, dar conceput şi aplicat fără nevoia unor judecăţi de mare valoare („one very simple principale” - John Stuart Mill). În esenţă este vorba de libertate, care nu trebuie limitată decât atunci când creşterea libertăţii unora face rău altora.

În esenţă, unii economişti au convingerea că raporturile comerciale modelează năravurile, alţii consideră că este nevoie de o preocupare mai susţinută pentru dimensiunea juridică.

Ca urmare, liberalismul poate fi definit ca o doctrină politică şi economică ce promovează libertatea economică şi politică a individului, împotrivindu-se etatismului, colectivismului, socialismului, oricăror concepte care pun interesele societăţii, statului, înaintea individului. Liberalismul economic proclamă libera concurenţă pe piaţă, neintervenţia statului în economie şi are ca principiu fundamental proprietatea individuală.

BACALAUREAT 2011: Un dezastru? O realitate? Cine îşi asumă răspunderea?

            Bacalaureatul în acest an a reuşit să bulverseze procesul de învăţământ încă de la început. Desfăşurarea probelor orale pentru acordarea aşa ziselor competenţe lingvistice şi digitale (care în treacăt fie vorba nu ştiu la ce folosesc pentru că acele A1, A2, B1, B2 nu demonstrează în Uniunea Europeană nimic) a necesitat schimbarea orarului în şcoli şi implicarea profesorilor rămaşi la ore într-un lung şir de suplinire a profesorilor evaluatori. Apoi a urmat "vănătoarea" pusă la cale de "ilustrul" ministru` al învăţământului, a elevilor examinaţi şi a profesorilor asistenţi în cadrul probelor scrise, "vânătoare" care a reuşit să creeze o continuă stare de stres în rândul acestora. Apropo, unde este egalitatea de şanse, deoarece au fost unităti şcolare unde examenul s-a desfăşurat fără camere de luat vederi. Vezi judeţul Harghita, Bucureşti Sectorul 2 etc.
            Nu contest faptul că examenul de bacalaureat trebuie să reflecte cunoştinţele reale ale elevilor absolvenţi şi faptul că acest examen trebuie privit cu responsabilitate, dar înainte de a arăta cu degetul spre elevi, profesori, directori de şcoli, haideţi să privim realiatatea.
            Elevii de la învăţământul tehnologic, unde au fost de fapt marile probleme provin din două sisteme de învăţământ: unul liceal de patru ani şi cel de cinci ani, liceu ruta progresivă unde elevii sunt majoritatea fară examen de capacitate, examen care şi acesta a suferit o mulţime de modificări - testare naţională, teze unice sau evaluare naţională.
             Analizând modul de desfăşurare el examenului, din punctul meu de vedere se desprind unele concluzii:

- numărul de ore la aceeaşi disciplină, la Grupurile Şcolare, faţă de Liceele Teoretice este mai mic iar subiectele de examen sunt aceleasi;

- la Grupurile Şcolare aproximativ 60% din discipline sunt module tehnice şi consider că disciplina la alegere din examen ar trebui sa fie unul din acestea (nu fizică sau chimie cu o singură oră pe săptămână);

- profesorii care alcătuiesc subiectele să ţină cont că Bacalaureatul este un examen de certificare a cunoştinţelor dobândite de elev în anii de liceu şi nu un concurs

(formularea subiectelor să fie cât mai clară şi cât mai simplă);

- toate posturile din învăţământ sa fie ocupate prin concursuri corecte fără implicarea factorului politic;

- la terminarea facultăţii, studenţii bine pregătiţi nu simt nici o atracţie către profesia de dascăl deoarece salariul unui debutant în învăţământ este de 600-700 RON;

- preşedintele Băsescu aminteşte de "Pactul pentru Educaţie", dar uită că atunci s-a stabilit că acestui domeniu îi revin 6% din PIB, nu 1,5 sau 2%;

 - conform noii Legi a Educaţiei, banii repartizaţi unei unităţi de învăţământ se fac dupa numărul de elevi, ceea ce face ca exigenţa dascălului să scadă deoarece apare teama că i se va diminua salariul sau în cel mai rău caz îşi va pierde locul de muncă, prin scăderea numărului de elevi;

- să nu uităm că în ultimii 20 de ani au fost elaborate 11 legi a învăţământului cu aproape două sute de amendamente. Cine poartă vina rezultatelor de la acest Bacalaureat? Sunt de părere că noi toţi: elevi, părinţi, profesori, Comunitatea Locală, Ministerul Educaţiei. Ştiu însă sigur că în orice ţară civilizată în urma unor asemenea rezultate Ministrul Educaţiei şi-ar fi dat demisia.

În final doresc să îi transmit un mesaj doamnei Roberta Anastase care considera într-o emisiune televizată că elevii care aleg o meserie sunt elevi de mâna a doua. Doamna politician, dacă nu ar fi fost tâmplarul, dormeaţi şi mâncaţi pe jos, dacă nu ar fi fost mecanicul auto, mergeaţi la coafor tot pe jos şi dacă nu ar fi fost coafeze, nu ajungeaţi niciodată Miss Romania.   

Reacţii în presa la proiectul privind retragerea dreptului de folosinţă a COOP METALUL TG. MUREŞ pentru terenul în suprafaţă de 7805mp situat în Tîrgu Mureş str. Gheorghe Doja nr. 274-276

• Cuvântul Liber
• MureşNews.ro
• Radio Mureş

EXPUNERE DE MOTIVE privind retragerea dreptului de folosinţă a COOP METALUL TG. MUREŞ pentru terenul în suprafaţă de 7805mp situat în Tîrgu Mureş str. Gheorghe Doja nr. 274-276

Pentru valorificarea cât mai eficientă a bunurilor din patrimoniul Municipiului Tîrgu Mureş, pentru realizarea de investiţii, precum şi pentru desfăşurarea de activităţi economice, în acest scop, în ultimii ani s-a încercat identificarea de noi bunuri.

Printre acestea se enumeră şi terenurile aparţinând Municipiului Tîrgu Mureş, terenuri care sunt folosite de unele unităţi cooperatiste, fără achitarea chiriei sau taxei de redevenţă aferentă concesiunii, în condiţiile legii. În unele cazuri unităţile care deţin dreptul de folosinţă gratuită al acestor terenuri au închiriat activele amplasate pe acestea, transmiţând chiriaşilor odată cu activele închiriate şi dreptul de folosinţă al acestor terenuri obţinând venituri din cedarea folosinţei bunurilor Municipiului Tîrgu Mureş.

Curtea Constituţională a României prin Decizia nr. 913/2009 publicată în Monitorul Oficial din 22 iulie 2009 a constatat că prevederile art. 107, alin. (1) din Legea nr. 1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei –“Terenurile transmise în folosinţă pe durată nedeterminată şi fără plată în vederea realizării de construcţii pentru activitatea organizaţiilor cooperaţiei de consum şi meşteşugăreşti, precum şi a asociaţiilor cooperatiste, existente până la data intrării în vigoare a prezentei legi, care nu sunt revendicate şi pe care au fost realizate construcţii conform legii, îşi menţin acest regim juridic pe toată durata existenţei construcţiilor respective sau până la trecerea lor, cu plată, în proprietatea societăţii cooperative”- aduc atingere dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 44 privind garantarea şi ocrotirea proprietăţii private, în măsura în care folosinţa terenurilor se face cu titlu gratuit.

Având în vedere situaţia existentă, necesitatea reglementării situaţiei juridice a acestor terenuri şi necesitatea de a genera noi venituri la bugetul local, se impune încheierea unor forme contractuale cu cei care folosesc terenurile proprietatea privată a Municipiului Tîrgu Mureş.

În această situaţie se află şi COOP METALUL TÎRGU MUREŞ căreia în baza Decretului nr. 82/1967  i s-a atribuit o suprafaţă de 7805mp situată pe strada Gheorghe Doja în vederea construirii unei staţii de întreţinere auto-moto identificat în CF 121141 Tîrgu Mureş. În baza decretului respectiv terenul  a fost expropriat şi trecut în proprietatea Statului Român cu  drept de folosinţă fără termen în favoarea COOP METALUL TÎRGU MUREŞ pe el fiind edificate o serie de construcţii aflate în proprietatea COOP METALUL TG MUREŞ. La această dată activitatea de service auto desfăşurată de COOP METALUL TÎRGU MUREŞ s-a restrâns, mare parte din clădiri fiind închiriate altor societăţi comerciale care pe lângă clădirile închiriate folosesc şi terenul aparţinând Municipiului Tîrgu Mureş în baza dreptului de folosinţă atribuit COOP METALUL TÎRGU MUREŞ.

Cooperativele şi asociaţiile cooperative sunt persoane juridice private care prin obiectul lor de activitate nu sunt de utilitate publică, ceea ce ar justifica transmiterea folosinţei gratuite a terenurilor motiv pentru care, propunem retragerea dreptului de folosinţă a COOP METALUL TÎRGU MUREŞ pentru terenul în suprafaţă de 7805mp situat în Tîrgu Mureş str. Gheorghe Doja nr. 274 - 276, înscris în CF nr. 121141 Tîrgu Mureş nr. top. 599/3/1.

Faţă de cele prezentate supunem analizei şi aprobării Consiliului Local proiectul de hotărâre alăturat. 

Iniţiator, consilier local

Prof. Pui Sebastian Alexandru