NAŞTEREA MÂNTUITORULUI

Acum 2000 de ani, în Betleem, s-a născut un copil sfânt…fiul lui Dumnezeu. Mama lui nu a avut haine cu care să-l îmbrace. Culcuşul nu era unul de împărat, precum merita, ci unul de unde mâncau vitele. Când s-a născut, a apărut pe cer o stea în calea magilor

SFÂNTUL NICOLAE

Zilele speciale din cursul unui an liturgic sau bisericesc poartă numele de sărbători. Sărbătorile creştine sunt împărţire din punct de vedere al învăţăturii şi al Liturgicii Bisericii noastre strămoşeşti în Praznice Împărăteşti sau Sărbători Domneşti, Sărbători închinate Maicii Domnului, Sărbători închinate sfinţilor, sărbători ale Îngerilor şi ale Sfintei Cruci şi, nu în ultimul rând, Sărbătoarea săptămânală. Fiecare categorie de praznic enumerată mai sus, îmbogăţeşte prin specificul său, tezaurul sfânt al Sfintei noastre Biserici.

         Luna Decembrie însă pare a fi una dintre cele mai aşteptate, atâta vreme cât abundă în sărbători care mai de care mai aşteptate.

         Prima dintre ele este ziua de 6 Decembrie, când este prăznuit Sfântul Ierarh Nicolae. El a rămas cunoscut ca

Doua terenuri "uitate" de Consilul Local

Maine, Consiliul Local va vota dacă terenurile folosite până acum abuziv, fără să se plătească, de către Cooperativa Metalul, vor fi sau nu redate oraşului. Cu susţinerea colegilor din Partidul Naţional Liberal, am depus trei proiecte pe această temă. Primul are deja decizia (H.C.L.M. 253/30.06.2011) de încetare a dreptului de folosinţă gratuită asupra suprafaţei de 7.805 mp de pe str. Gheorghe Doja nr. 274-276. Totuşi, următoarele două, înregistrate cu nr. 73.197/17.11.2011 şi nr. 70.320/20.10.2011, care se referă la aceleaşi aspecte, au fost "uitate" şi nu apar pe Ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local Tîrgu Mureş de miercuri, 30 noiembrie a.c. Mai multe despre punctul de vedere al PNL- Mureş puteţi afla afla din comunicatul de presă.

Proiect privind reglementarea situaţiei juridice a unui teren din strada Gh. Doja (nr. 70.320/20.10.2011)

E X P U N E R E     D E     M O T I V E

privind reglementarea situaţiei juridice a unui  teren

din municipiul Tg. Mureş

Urmare verificărilor efectuate s-a constatat că o serie de imobile nu au fost cuprinse în inventarul domeniului public sau privat al municipiului Tg. Mureş.

Astfel s-a constatat că  terenul în suprafaţă de 1.384 mp situat în Tg. Mureş str. Gheorghe Doja, înscris în CF nr 122348 Tg–Mures nr top 599/3/2/2.   nu a fost reglementat juridic.
Faţă de această situaţie propunem următoarele:

Retragerea dreptului de folosinţă a S.C.A. METALUL O.C. TG. MUREŞ pentru terenul din Strada Livezeni (nr. 73.197/17.11.2011)

E X P U N E R E     D E     M O T I V E

privind retragerea dreptului de folosinţă a S.C.A. METALUL O.C. TG. MUREŞ pentru terenul situat în Tg. Mureş str. Livezeni nr. 4

 Prin H.C.L. nr. 253/10.06.2011 s-a dispus încetarea dreptului de folosinţă fără plată asupra terenului proprietatea Statului Român din CF 121141 Tg. Mureş în suprafaţă de 7805 mp situat în Tg. Mureş str. Gh. Doja nr. 274-276

Mai multă transparenţă la Primăria Tîrgu Mureş

Am fost invitat la audierea publică având ca temă „Soluţii pentru îmbunătăţirea procedurii de elaborare şi adoptare a actelor administrative normative la nivelul primăriei Târgu-Mureş şi Consiliului Local Târgu-Mureş” organizată marţi, 22 noiembrie la Hotel Continental, de Sindicatul MediaSind Mureş, Federaţia Patronatelor IMM Regiunea Centru, Consiliul Local IMM Târgu-Mureş, Fundaţia CPA IMM Mureş, Asociaţia Rotaract Club Târgu-Mureş, Institutul Naţional pentru Dezvoltarea Integrată a Ariilor Protejate din România, la care am participat cu următoarea depoziţie:

Care este preţul energiei termice, Gigacaloriei? Aceasta este Primăria noastră?!

Prin intrarea în insolvenţă a SC ENERGOMUR SA, actualmente Societatea aflându-se în lichidare judiciară, din decembrie 2010, 15 Centrale Termice de cartier au fost preluate de către SC  RFV Mureş Energy SA  prin contract de delegare a gestiunii serviciului public de alimentare cu energie termică în sistem centralizat în Municipiul Tîrgu Mureş; SC RFV Mureş Energy SA este o Societate cu capital integral ungar (sediul central în BUDAPESTA, UNGARIA).

Ziua Internaţională Împotriva Fascismului şi Antisemitismului

În ziua de 9 Noiembrie 1938, la München, în cadrul unei întâlniri de mare amploare a liderilor nazişti, s-a luat hotărârea de a se da mână liberă oricăror acţiuni îndreptate împotriva evreilor. În această noapte, în anul 1938, toate vitrinele magazinelor evreieşti din Germania şi Austria au fost sparte de către bande de nazişti.  Autorităţile au arestat atunci peste 30.000 de evrei

Albanezii din România

Albanezii sunt un popor balcanic, aşezat pe ţărmul mărilor Adriaticã şi Ionică, pe latura vestiă a Peninsulei Balcanice. Cercetătorii îi consideră urmaşii vechilor iliri. Ei constituie minorităţi importante în Kosovo şi fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei. Comunităţi albaneze se află în ţări din Europa, S.U.A, Canada, Australia etc.

Legăturile albanezilor cu Ţările Române sunt atestate documentar la sfâşitul sec. al XVI-lea

E absurd!

După ce nu a investit ani de zile şi le-a lăsat în paragină, Primăria vinde atelierele tocmai pentru că sunt "improprii", iar vinovaţi sunt profesorii şi conducerea şcolii care au căutat finanţări proprii si au instalat geamuri termopan. Eu, unul, nu mai am cuvinte.

25 Octombrie – Ziua Armatei României

Moment simbolic în istoria poporului român, înscris în calendarul sărbătorilor noastre de suflet, ziua de 25 Octombrie este Ziua Armatei Române, o zi de glorie şi de cinstire pentru eroismul şi jertfele prin care, de-a lungul vremii, oştirea noastră şi-a îngemănat faptele de arme cu soarta neamului românesc, îndeplinindu-şi misiunea nobilă de a apăra unitatea naţională şi integritatea teritorială a statului român.

La 25 octombrie 1944, glorioasa armată română elibera ultima localitate româneasca de sub ocupaţie străină: oraşul Carei.

PROIECT DE HOTĂRÂRE PRIVIND REVOCAREA VÂNZĂRII LABORATOARELOR DE LA ELECTROMUREȘ

PNL Tîrgu Mureş solicită revocarea hotărârii de Consiliu Local adoptată în data de 29 septembrie privind înstrăinarea unor corpuri aparţinând Grupului Şcolar Electromureş. Prin vânzarea acestor laboratoare, elevii nu vor mai avea unde să-şi desfăşoare activitatea în condiţii normale. 950 de elevi învaţă aici. Unde se va ajunge? În acest sens, s-a cerut şi convocarea de urgenţă a unei şedinţe extraordinare de consiliu, având pe ordinea de zi această propunere.

Nu vom renunţa la lupta pentru Electromureş, campania noastră fiind: „Tîrgu Mureş, nu este de vânzare”.

CUM VOR TRĂI PENSIONARII LA IARNĂ?

Materialul de faţă s-a întocmit ca o continuare a celui anterior prezentat în care s-a făcut precizarea asupra felului în care se mai poate trăi în condiţiile în care totul se scumpeşte, iar veniturile scad considerabil, astfel încât traiul zilnic poate deveni o povară greu de suportat. Dificultăţile insurmontabile apasă greu şi pe umerii celor care “au greşit că s-au născut mai repede”, iar acum sunt pensionari şi li se atrage atenţia, în mod repetat că trăiesc pe spinarea celor care sunt activi. Aceştia uită că şi pensionarii au lucrat cu ani în urmă şi au plătit, conştiincios, contribuţiile la stat, iar acum ar trebui să beneficieze de un trai liniştit şi să se bucure de anii senectuţii, la care toţi vom ajunge, fie că vrem, fie că nu vrem.

         Poate ar fi bine ca pe lângă atâtea jigniri şi umilinţe la care sunt supuşi pensionarii să se găsească resursele necesare pentru o adevărată protecţie socială şi nu ameninţarea că se vor mai tăia pensiile din cauza “crizei”.

         Scumpirile îi vor afecta drastic pe cei cu pensii mici şi probabil că încă pentru o iarnă se vor încălzi doar cu speranţă, căci de căldură în case nici nu poate fi vorba.

C)  Familie formată din 2 pensionari – apartament cu 2 camere, cu incălzire centralizată – perioada de iarnă  2011- 2012:

                   C1) Cheltuieli comune lunare:

	2010	2011
Gaz metan 8m³/lună	9.5	10

NOUL SISTEM AJUTOARE DE ÎNCĂLZIRE

CUM TRĂIM ÎN IARNA ANULUI 2011

 A. Familie formată din 2 adulţi + 1 copil (16-18 ani) pentru 2 camere

A.1. Cheltuieli, consumuri lunare – perioada de iarna: 2 camere/ 3 persoane cu centrală de apartament

	2010	2011
Gaz metan 250 mc/lună	1,19 lei/mc 298 lei	1,24 lei/mc 310 lei
Apă rece 12 mc/lună	2,80 lei/mc 34 lei	3.31 lei/mc 40 lei
Canalizare ape uzate menajere 0,8 x apa uzată=9,6 mc	1,75 lei/mc 17 lei	2,06 lei/mc 20 lei
Salubritate (gunoi menajer)	2,90 lei/persoană 8,7 lei	3,54 lei/persoană 10,72 lei
Energie electrică+taxe 200 KWh/luna	0,34 lei/KWh 75 lei	0,42 lei/KWh 92 lei
Alte cheltuieli (parcare, energie electrică bloc, administrative)	35 lei	46 lei
Total	468 lei	518 lei

Apel pentru colegii mei

Din timpurile vechi, când dascălul, preotul şi primarul, erau primii oameni în sat chiar şi azi, când profesorul e clasat cam pe la coada ierarhică a societăţii româneşti, prima zi de şcoală e o sărbătoare. E începutul unui nou an al învăţăturii sau poate al învăţării?

TAXĂ ILEGALĂ LA WEEKEND

Organizaţia municipală a Tineretului Naţional Liberal, acţionând în baza valorilor liberale caracterizate prin respect faţă de lege si cetăţean, solicită Administraţiei Complexului de Agrement şi Sport „Mureşul” să înceteze de îndată perceperea de taxe de intrare la Complexul de Agrement şi Sport „Mureşul”, pentru următoarele motive:

În conformitate cu prevederile art. 14 din Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al Serviciului public Administraţia Complexului de Agrement şi Sport „Mureşul” completată prin HCLM Tîrgu-Mureş nr. 184 din 24 iunie 2010, „accesul publicului în Complexul de Agrement şi Sport Mureşul  se face contracost în perioada sezonului estival 1 mai - 31 august”. De asemenea, conform art. 47 din acelaşi Regulament, „Complexul de Agrement şi Sport „Mureşul” funcţionează ca Parc Public al Municipiului Tîrgu-Mureş, aparţinător Domeniului Public, în consecinţă accesul publicului, cu respectarea prezentului Regulament este neîngrădit”

28 August: ZIUA MEA DE NAŞTERE!

Mă trezesc şi îmi amintesc vesel, nostalgic şi emoţionat că astăzi este ziua mea. Pe vremea asta, în urmă cu 39 de ani, la Topliţa, într-o zi de duminică abia dădeam ochii cu lumea. Un pic mai târziu, după vreo şase ani mi-am dat seama că am o soră mai mică. Au venit şi vremurile petrecute la bunici, unde cu cei doi verişori ai mei

SEPARAŢIA PUTERILOR ÎN STAT

Cea mai celebră descriere a instituţiilor statului liberal se găseşte  în „Spiritul legilor” (De l’esprit des lois – 1748) al lui Montesquieu (1689-1755), cel care a aşezat problematica statului liberal sub semnul separaţiei puterilor în stat. Această temă este discutată în contextul definirii libertăţii politice şi a relaţiei ei cu Constituţia.

Autorul constată că sensul libertăţii politice este divers, ea desemnând atât posibilitatea de a răsturna un tiran, cât şi pe cea de alegere a guvernanţilor. Mai mult de atât, arată Montesquieu, libertatea a fost asociată fiecărei forme de guvernare: cei care au trăit în monarhie au atribuit-o monarhiei, în republică–republicii, în democraţii–democraţiei. El propune o definiţie nouă, generală, a libertăţii, care să facă abstracţie de forma de guvernare: „Într-un stat, adică într-o societate în care există legi, libertatea nu poate consta decât în a putea să faci ceea ce trebuie să vrei şi în a nu fi constrâns  să faci ceea ce nu trebuie să vrei ... Libertatea este dreptul de a face tot ceea ce îngăduie legile; iar dacă un cetăţean ar putea face ceea ce legile interzic, el şi-ar putea pierde libertatea, întrucât şi ceilalţi ar avea o asemenea putere”.

Libertatea politică conţine două condiţii esenţiale: ea există numai acolo unde este moderaţie, şi respectiv, unde nu se abuzează de putere (puterea limitează puterea).

„O Constituţie poate fi astfel alcătuită, încât nimeni să nu fie constrâns să facă lucrurile la care legea nu-l obligă, şi să nu le facă pe cele pe care legea i le îngăduie”. Montesquieu a înţeles că regimurile, deşi au acelaşi scop-conservarea, diferă mult prin scopurile lor secunde: Roma-extinderea teritorială, Sparta-războiul, China-liniştea publică, Polonia-independenţa fiecărui cetăţean. Potrivit lui, exista şi un stat care avea drept scop libertatea: Anglia.

În capitolul „Despre Constituţia Angliei” Montesquieu vorbeşte despre trei puteri diferite, care trebuie să rămână separate: „Totul ar fi pierdut dacă acelaşi om sau acelaşi corp de guvernanţi – fie el al nobililor sau al poporului – ar exercita aceste trei puteri: puterea de a face legi, puterea de a executa hotărârile publice şi puterea de a judeca infracţiunile sau litigiile dintre particulari”.

John Stuart Mill (1806–1873) unul dintre cei mai influenţi gânditori liberali ai secolului al XIX-lea a descris drumul sinuos al procesului intelectual prin care liberalismul a întâlnit democraţia. În lucrarea „Despre libertate” („On liberty”, 1859), unul dintre textele de referinţă ale doctrinei liberale, Mill preciza că tema reflecţiei sale nu este libertatea voinţei, ci libertatea civilă sau socială, o chestiune veche care ar fi divizat omenirea din totdeauna. În eseul său despre libertate, el evocă distincţia dintre antic şi modern. Libertatea antică era protecţia împotriva tiraniei, care pleca de la ideea că puterea era necesar un rău, nu un rău necesar, iar cârmuitorii nişte adversari ai supuşilor. El „modernizează” istoria antică, văzând în dobândirea unor drepturi individuale, în limitarea puterii sau în principiul consimţământului, notele specifice ale libertăţii grecilor şi romanilor.

Timpurile moderne, modifică relaţia guvernanţilor cu guvernaţii, prin reprezentativitate. Progresele reprezentativităţii au determinat, potrivit lui Mill, un regres în privinţa limitării puterii, căci liberalismul european a neglijat iniţial posibilitatea ca naţiunea să se „tiranizeze” singură: „conducătorii să fie efectiv răspunzători în faţa naţiunii, să poată fi prompt destituiţi de ea, şi atunci naţiunea îşi poate permite să le încredinţeze puterea, putând ea însăşi dicta felul în care urmează să fie folosită această putere”... „S-a constatat acum, că expresii ca «autoguvernarea» sau «puterea exercitată de popor asupra lui însuşi» nu exprimă adevăratele stări de fapt. «Poporul» care exercită puterea nu este totdeauna unul şi acelaşi cu poporul asupra căruia se exercită ea; şi «autoguvernarea» de care se vorbeşte, nu este guvernarea fiecăruia de către sine însuşi, ci a fiecăruia de către toţi ceilalţi. În plus, voinţa poporului, înseamnă practic, voinţa unei părţi, care este cea mai numeroasă sau cea mai activă parte a poporului, a majorităţii, sau a acelora care au reuşit să se facă recunoscuţi drept majoritate; poporul, aşadar, poate voi să oprime o parte a sa, iar precauţiile luate împotriva acestei oprimări sunt la fel de necesare ca şi precauţiile luate împotriva oricărui alt abuz de putere”. Mill considera că protecţia împotriva tiraniei majorităţii impune recunoaşterea unui spaţiu al independenţei individuale, al securităţii private, chiar dacă limitele acestui spaţiu nu pot fi descrise teoretic, ci trebuie negociate practic: „există o limită dincolo de care imixtiunea opiniei publice în sfera de independenţă a individului nu mai este legitimă; a găsi această limită şi a o apăra împotriva oricărei încălcări este o condiţie indispensabilă ca şi protecţia împotriva despotismului politic.”

Sir John Dalberg-Acton, şef de catedră a secţiei de istorie modernă a Universităţii Cambridge spunea: “Răul omniprezent al democraţiei este tirania majorităţii, sau, mai degrabă a acelui partid, nu întotdeauna majoritar, care reuşeşte, prin forţă sau fraudă, în alegeri”.

Secolul XX a schimbat peisajul economic, social şi politic al lumii. Marea criză din anii 1929-1933 a demonstrat că liber-schimbismul are slăbiciunile sale, şi că economia liberă de piaţă poate genera dezechilibre.

Jean Touchard (1918-1971), politolog şi istoric francez, în  lucrarea “Histoire des idées politiques” (1959) a realizat un studiu foarte aprofundat al  tuturor marilor gândiri politice de-a lungul timpului. S-a reţinut clasificarea făcută diferitelor curente liberale raportate la mediile sociale în cauză:

Secolul XVIII

- Liberalismul aristocratic francez;

- Liberalismul aristocratic englez;

- Utilitarismul politic francez;

- Utilitarismul politic englez;

Secolul XIX (în sens larg: 1789-1914)

- Gândirea revoluţionară liberală;

- Liberalismul burghez  francez;

- Liberalismul burghez  englez sau Liberalismul şcolii de la Manchester;

- Naţionalismul liberal;

- Liberalismul imperialist francez;

- Liberalismul imperialist englez;

- Liberalismul imperialist american;

Secolul XX

- Neo-liberalismul;

- Liberalismul keynesian (acei pe care Anglo-Saxonii îi numesc azi Liberali);

- Neo-conservatorismul  liberal, sau Şcoala de la Chicago.

Sir Karl Raimund Popper (1902-1994) a fost un filozof englez de origine austriacă, considerat unul din cei mai mari filozofi ai ştiinţei din secolul al XX-lea. Fondator al raţiona-lismului critic împotriva determinismului istoric, s-a opus oricărei forme de scepticism, convenţionalism şi relativism în ştiinţă şi în activitatea umană în general, a susţinut ideea unei societăţi deschise (The Open Society and Its Enemies - 1945 ), ca adversar implacabil al totalitarismului sub orice formă. El a introdus în discursul liberal o temă cu adevărat nouă. În viziunea sa, marele adversar al democraţiei este chiar etimologia numelui ei, care ascunde o gravă problemă morală. Autorul „Societăţii deschise” a reluat detaliat lectura anticilor, dar spre deosebire de Mill, care atribuia grecilor câteva din descoperirile liberalilor englezi, a afirmat tranşant că democraţia nu a fost niciodată ceea ce spuneau filozofii greci despre ea, adică o putere a poporului. Grecii au denumit diferitele forme de administraţie statală,  propunându-şi să afle care dintre formele de guvernământ sunt preferabile :

Monarhia – domnia unui singur om bun;

Tirania - unui singur om, rău;

Aristocraţia - domnia unor oameni puţini şi buni;

Oligarhia – domnia unor oameni puţini şi mai puţini buni;

Democraţia – domnia poporului, a celor mulţi, a mulţimii; în acest caz, conform lui Platon, există o singură formă, care este rea, deoarece printre cei mulţi, există întotdeauna mulţi oameni răi. Platon porneşte de la întrebarea „cine trebuie să conducă în stat? Cine trebuie să exercite puterea dominantă?” El răspundea: ”Trebuie să conducă cel mai bun”.

Popper afirmă că filosofia politică construită în jurul întrebării „cine trebuie să conducă” este greşită. El propune o nouă întrebare „cum se guvernează” ? Astfel, pendularea între democraţie şi tiranie se transformă la o mişcare între guvern moral şi guvern imoral.

„Democraţiile nu sunt forme de suveranitate populară, ci în primul rând instituţii prevăzute să ne apere împotriva dictaturii. Ele nu îngăduie o conducere de tip dictatorial, o acumulare de putere, ci caută să limiteze puterea statului. Este vital, în acest sens, ca o democraţie să rămână deschisă posibilităţii de a destitui guvernul fără vărsare de sânge, atunci când acesta ne violează drepturile şi îndatoririle specifice, dar şi atunci când politica sa ni se pare nedreaptă sau nepotrivită.”

Libertatea politică este bazată pe iniţiativă privată liberă şi pe piaţă liberă. Controlul economiei de către stat poate dezechilibra echilibrul democratic, prin privarea opoziţiei de mijloace economice. Liberalul neoclasic stabileşte primordialitatea libertăţii economice, în absenţa acesteia neputându-se crea şi susţine libertatea exprimării, a presei, a credinţei, etc…

Libertatea economică nu există fără dreptul la proprietate privată, pilon al doctrinei liberale. Raportul dintre libertate şi proprietate este biunivoc: proprietatea permite libertăţii să se exteriorizeze, iar proprietatea în lipsa proprietăţii este un nonsens.

Liberalismul, libertatea economică și dezvoltarea

Cea mai pregnantă teorie economică liberală a fost elaborată de scoţianul Adam Smith (1723-1790), autor al „Avuţiei Naţiunilor”–1776, adept al „filozofiei etice”. În viziunea lui Smith, individul care-şi urmăreşte interesele economice personale, acţionează în interesul întregii comunităţi. Acest lucru este posibil, numai într-o societate liberă, într-o economie liberă cu o piaţă competitivă şi o legislaţie justă.

În modelul lor economic, clasicii economiei de piaţă recunoşteau rolul statului, dar nu unul de intervenţionism, ci cel de asigurare a unui cadru juridic valabil pus în aplicare de o administraţie credibilă. Menirea principală a instituţiilor statului este cea de protecţie a individului împotriva acţiunilor arbitrare, exercitate fie de alte persoane, fie de stat însuşi. Secolul XX a adus o amplificare enormă a intervenţionismului statului în domeniul social. Datorită mai ales dezvoltării asigurărilor sociale, s-au format noile state ale bunăstării.

În perioada intervenţionistă de după primul, dar mai ales după al doilea război mondial, s-a exagerat în multe ţări cu serviciile sociale ale statului. Finanţarea acestor servicii a devenit incertă şi a apărut necesitatea operării unor corecturi.

Intervalul 1945-1975 este cunoscută sub numele de cei „treizeci de ani glorioşi”, în care Europa a cunoscut o perioadă fără precedent de creştere, stabilitate şi coeziune. Condiţiile economice şi sociale înregistrate în această perioadă au fost remarcabile:

• Ritmul anual de creştere a PIB la nivelul UE a fost de 4.6% (3.8% pentru PIB/locuitor);
• Standardul de viaţă a crescut rapid: de la un nivel al PIB/loc în UE, în 1950, reprezentând 40% din nivelul înregistrat în SUA, la peste 70% în 1973;
• Inflaţia (măsurată prin deflatorul consumului privat) şi rata şomajului au rămas scăzute, la 4% şi, respectiv, 2%.

Începând cu 1973, după cei 30 de ani glorioşi, a urmat o perioadă de creştere încetinită şi de instabilitate macroeconomică, sistemul de protecţie socială conceput anterior fiind tot mai greu de gestionat. Interesant este faptul că aceşti „30 de ani glorioşi” nu au fost rezultatul capitalismului individualist şi liber-schimbist, ci al intervenţionismului şi protecţionismului statului.

Deşi Europa interbelică a oscilat între diverse influenţe ale doctrinelor extremiste, Ludwig von Mises şi Friedrich von Hayek s-au menţinut purtători de drapel ai crezului liberal. Mises crede că doctrina poate da roade oricând şi oriunde, dereglările ce pot apărea nu ţin prea mult de liberalism. După Hayek, oamenii sunt inegali, dar statul nu este îndreptăţit să intervină. Egalitatea reclamă doar aceeaşi şansă de reuşită, imixtiunea statului fiind justificată doar de încălcarea legilor. Statul lui Hayek este activ doar pe terenul legislativului nu şi pe cel al economiei.

Cel mai bun stat, după Mises şi Hayek, este acela care guvernează cel mai puţin.

Milton Friedman (1912-2006) profesor de economie la Universitatea Chicago, laureat al premiului Nobel pentru economie (1976), considerat principalul reprezentant al “şcolii de la Chicago”, a economiei de dreapta, de piaţă liberă, a afirmat: “Ca liberali, considerăm libertatea individului sau, poate, a familiei, drept ţelul suprem în judecarea relaţiilor sociale”.

Fritz Machlup, (1902–1983) profesor de economie politică, director al secţiunii “Finanţe internaţionale” a Universităţii Princeton între 1960-1971, scrie: “liberalul pune libertatea mai presus de orice alt scop social, şi nu va consimţi niciodată la limitarea libertăţii–economice politice sau intelectuale–poate, decât ca mijloc în realizarea mai completă a altei libertăţi”.

Factorii care compun structura dezvoltării economice rapide sunt în strânsă interdependenţă. Poate cel mai important este gradul mare de libertate economică, în care includem regimul liberal de iniţiativă. În condiţii de libertate economică mare, economia este preponderent privată şi bazată pe libera iniţiativă. Acest fapt, (insuficient singur) contribuie la accelerarea ritmului de dezvoltare.

La polul opus, “protecţionismul şi politicile economice intervenţioniste nu au dovedit a fi remediul pentru creşterea prosperităţii naţiunilor (Peter Thomas Bauer: 1915-2002, economist, membru al Academiei Britanice). Bauer s-a plasat singur în tradiţia marilor libertarieni. Pentru el, esenţa dezvoltării constă în expansiunea alegerilor individuale, iar rolul statului este cel de a proteja viaţa, libertatea şi proprietatea. Potrivit lui Bauer, pericolul asistenţei constă în întărirea puterii guvernului, conduce la corupţie, la alocarea greşită a resurselor, şi erodează societatea civilă.

În final, este foarte elocventă o analiză a nerespectării principiilor liberale în economia românească postrevoluţionară, pentru a avea o imagine destul de clară a cauzelor eşecului:

• Proprietatea privată, rolul ei în angrenajul economic, a fost greu de înţeles de către cei care au adoptat şi/sau aplicat legi. O mare parte a terenurilor şi caselor naţionalizate au ajuns greu sau deloc în posesia foştilor proprietari. Au ajuns, frecvent proprietari, foşti privilegiaţi ai regimului trecut, care încearcă să se acomodeze şi să fie participanţi ai economiei de piaţă, dar cu reguli în afara concurenţei loiale şi a moralităţii;
• Statul român, incapabil de reforme reale pe principii reale, a devenit un stat fiscal, blocând libera iniţiativă;
• Statul a manifestat reflexe dirijiste moştenite, intervenind neprofesional şi neinspirat. În contextul vidului legislativ şi al încercărilor - reuşite – de deturnare a proprietăţilor, de înlăturare a proprietarilor legitimi şi a bătăliei pentru fondurile fixe din economie, rezultatul final a fost dezastruos pentru independenţa economică a României.

Liberalism și democrație

Etapele distincte în dezvoltarea istorică, diversitatea punerii în practică, contribuţiile din unghiuri diferite, au dat naştere la o adevărată „familie” a gândirii liberale, animate de acelaşi ideal, libertatea. Aristotel spunea despre democraţie că este sistemul în care fiecare face ce vrea.

Henri-Louis Bergson (1859– 1941) scriitor şi filosof francez, membru al Academiei Franceze, spunea că “democraţia e singurul sistem compatibil cu libertatea şi demnitatea umană, dar are un viciu incurabil: nu are criterii de selecţie a valorilor. Cu alte cuvinte, democraţia poate fi interpretată ca un triumf al cantităţii, care generează o criză axiologică”

În aceeaşi idee, filozoful Petre Ţuţea afirma: “democraţia e sistemul social în care face fie-care ce vrea şi în care numărul înlocuieşte calitatea…Triumful cantităţii împotriva calităţii. … nu pot să rămân indiferent la incapacitatea democraţiei de a asigura selecţiunea naturală a valorilor. Democraţii gândesc corpul social aritmetizat: numără capetele toate şi unde e majoritate, hai la putere. Sufragiul turmei! În democraţie, numai întâmplarea naşte un mare şef. Asta e părerea mea despre democraţie.”

O definiţie severă a democraţiei o dădea şi regretatul lider liberal Horia Rusu (1952 – 2001), spunând: “Democraţia este exploatarea minorităţii de către majoritate”, făcând referire la impunerea deciziei prin numărul superior de voturi. Astfel, o minoritate informată, mai bună cunoscătoare a legislaţiei, a drepturilor şi îndatoririlor, a regulilor democratice, nu va putea beneficia în mod real de exercitarea propriului drept de a alege, în faţa unei majorităţi de multe ori manipulate, care cedează  frecvent în faţa „argumentelor” populiste, ajungând să voteze împotriva propriilor interese.

Tezele formulate la începuturi, au fost numite ca formând liberalismul clasic, dar continuă să formeze „nucleul tare” al curentului.

Michel de Montaigne-Delecroix (1533-1592) scriitor şi filozof francez, a analizat lumea prin propria judecată, şi a făcut ca scrierile sale să fie mai accesibile decât cele ale oricărui alt scrii-tor renascentist. Scrierile sale au influenţat în mod direct scriitori începând cu William Shakespeare la Ralph Waldo Emerson, sau de la Jean-Jacques Rousseau la Friedrich Nietzsche. El a  propus o reconstrui-re a interpretării condiţiei umane din perspectiva moralităţii. Montainge a pledat pentru afirmarea excelenţei naturii umane şi în consecinţă a dreptului omului la libertate. Această libertate se poate baza pe înţelepciunea ce rezultă numai din cunoaştere:  a naturii, pe de o parte, a naturii umane, pe de altă parte. Adunarea informaţiilor, nu are voie să fie doar un simplu act de stocare a lor, ea trebuie să ajute la formarea unui nou mod de a gândi, rezultând nu doar un cap plin de cunoştinţe ci unul bine organizat, rezultat al efortului de a se forma pe sine.

René Descartes (1596-1650), cunoscut şi sub numele latin Cartesius, filozof şi matematician francez, şi-a publicat opera capitală „Meditationes metaphysicae”, (Meditaţii metafizice, 1641), la Paris, în latină; traducerea franceză apare în 1647, tot la Paris, revăzută de Descartes însuşi. Tot el este autorul conceptului filozofic „Cogito ergo sum” („cuget deci exist”)  apărut în „Discurs despre metodă” (1637) la sfârşitul perioadei Renaşterii, punctând astfel începutul unei noi etape în istoria culturii umanităţii: perioada modernă.

Pornind de la conceptul de bază „libertate” construcţia filozofică a dat naştere la câteva postulate fundamentale:

- motorul dezvoltării economice este libertatea, nu reglementarea;

- egoismul este o virtute, determinând individul să îşi urmărească interesul;

- calculul permanent între bine şi rău, între câştig şi pierdere, pentru a ajunge la optim, alături de interesul personal, subiectul activităţii economice este individul, logic şi rece, imoral la nevoie, entitate abstractă ruptă de mediul social şi animat în principal de maximizarea profitului;

- proprietatea privată este baza sistemului instituţional. Ea reglementează raporturile contractuale dintre indivizi, ca principale centre de decizie. Statul joacă un rol minim, prezenţa lui fiind reclamată de asigurarea cadrului legal, necesar afirmării libertăţii de acţiune a individului, liberei iniţiative şi liberei concurenţe. Ele dau naştere pieţei, care alături de proprietate sunt cele două componente de bază ale sistemului instituţional.

Libertatea poate fi definită, în sens larg ca absenţa constrângerilor de orice natură. În cadrul ideologiei liberale aceasta capătă valenţe deosebite, iar în acest sens, putem analiza operele a doi mari filosofi politici, Thomas Hobbes şi John Locke, ambii susţinători ai teoriei contractului social. În centrul acestei teorii stă concepţia conform căreia guvernământul legitim este produsul artificial al acordului voluntar al unor agenţi morali liberi. Altfel spus, nu există autoritate politică - naturală, aşa cum există drepturi naturale.

Conceptul de libertate în accepţiunea lui Thomas Hobbes (1588-1679) se remarcă cel mai bine în cea mai importantă scriere, „Leviathan ”-ul. Aceasta lucrare, tablou complet al filosofiei lui Hobbes, propune totodată o teorie a cunoaşterii, o teorie juridică, o teorie politică şi o teologie. Prima parte este „Despre om”, cea de a doua „Despre republică”, a treia „Despre religia creştină”, a patra „Despre împărăţia umbrelor”.

În concepţia lui Hobbes, prin libertate se înţelege, conform sensului propriu al cuvântului, absenţa piedicilor externe, care adesea îl lipsesc pe om de o parte a puterii sale de a face ceea ce ar dori, dar care nu-l pot stânjeni să-şi folosească puterea rămasă, asa cum îi dictează judecata şi raţiunea. Astfel putem vorbi şi despre dreptul natural pe care scriitorii îl numesc „jus naturalle”. Acesta reprezintă libertatea fiecărui om de a-şi folosi puterea după propria voinţă, pentru conservarea naturii sale, altfel spus, a propriei vieţi. Filosoful susţine că poporul trebuie să se supună celor care deţin puterea atât timp cât le este asigurată protecţia. Pentru a-şi susţine afirmaţia, acesta invocă starea naturală, care este caracterizată de domnia libertăţii şi a egalităţii. Într-o astfel de stare, toti indi-vizii au dreptul natural de a face ceea ce doresc şi nimeni nu este născut cu o poziţie socială mai înaltă decât celălalt. Dar această stare naturală este dominată de rivalitate, neîncredere şi vanitate. Rivalitate, deoarece oamenii care îşi doresc acelaşi lucru vor deveni duşmani, iar agresorul nu se teme decât de forţa altor oameni.

Din aceasta decurge o neîncredere generalizată, prudenţa impunând oamenilor să anticipeze şi să acţioneze împotriva posibililor agresori. Acestui context i se mai adaugă aşteptarea individului ca ceilalţi să îl stimeze tot atât pe cât se stimează el însuşi, şi doreşte să obţină recunoaşterea valorii pe care el crede că o are. În dorinţa de a-şi atinge acest scop, individul este capabil a merge până la a face rău celorlalţi. Dacă vrea să realizeze pacea, fiecare individ trebuie să cedeze o parte a dreptului său natural către ceilalţi, având convingerea că toţi vor face la fel, pe baza unei raţiuni care-şi are rădăcinile în nevoia de a trăi împreună. Se impune astfel oamenilor un contract, cedând o parte a dreptului natural nelimitat, unui stat a cărui menire fundamentală este să vegheze la apărarea ordinii sociale, să garanteze prin pedepse că nimeni nu va încălca legile, şi nu va viola contractul stabilit.

John Locke (1632-1704) a fost un filosof şi om politic englez, continuator al liniei empiric-materialiste a lui Bacon şi Hobbes, fundamentând orientarea senzualistă în teoria cunoaşterii. Opera celebră a lui J. Locke, care a exercitat foarte mari influenţe, se intitulează  „Eseu asupra intelectului omenesc”. Locke crede că puterea supremă în stat trebuie să revină unui organism a cărui funcţie esenţială este aceea de a da legi. Nu este necesar să funcţioneze reunit permanent, pentru că ar avea tendinţa să se implice în problemele concrete ale societăţii. Suveranitatea organului legislativ ar fi dată doar de  elaborarea şi adoptarea legilor. De aplicarea lor, precum şi de administrarea problemelor publice, este necesară o altă componentă a puterii, subordonată legislativului, şi anume puterea executivă. Aceasta trebuie să aplice legile înspre realizarea binelui public. Pentru Locke, executivul trebuie să beneficieze de o prerogativă în conducerea treburilor interne ale statului. În această construcţie, Locke prefigureză existenţa unei a treia puteri, nedefinită, „învecinată” cu executivul, dar care să facă parte din administraţia statului. Această construcţie filozofică este considerată foarte importantă, fiind punctul de plecare al discuţiilor secolelor viitoare şi care au avut ca obiect separarea puterilor în stat.

 Liberalismul clasic, reprezentat (şi) de John Locke, nu a exclus rolul statului. În acţiunea politică, el este ghidat de legi, ceea ce mai târziu va da naşterii noţiunii de „stat de drept”. În anii următori, piaţa liberă a fost promovată de adepţii liberalismului sub sloganul „Laissez-nous faire” – François Le Gendre, comerciant din St.Malo (1680), la care mai târziu, Quesnay a adăugat „Ne pas trop gouverner”, sau „Laissez faire” - René de Voyer, Marquis d'Argenson (1736), şi „Laissez faire et laissez passer, le monde va de lui même!” Vincent de Gournay, marquis de Gournay (1712-1759), considerat reformator al economiei franceze.

LIBERTATE ŞI LIBERALISM

Libertatea în sens absolut, ca absenţă a oricărei constrângeri, nu există. Conceptul de libertate folosit ca referire la fiinţa umană, priveşte cu precădere libertatea în sânul societăţii. O societate guvernată de bunul plac, s-ar măcina în conflicte interne, sfârşind prin descompunere. De aceea, societatea umană a instituit reguli de convieţuire, adică modalităţi de armonizare a intereselor individuale, care de obicei sunt divergente.

În concepţia liberală, libertatea individuală este un drept natural, iar graniţele ei sunt determinate de respectarea libertăţii aproapelui.

Lordul John Dalberg-Acton (1834–1902) spunea “Libertatea nu este puterea de a face ceea ce vrem, ci dreptul de a fi capabili a face ceea ce trebuie”.

În Dicţionarul de Sociologie Larousse, găsim „doctrină politică şi socială modernă bazată pe ideea drepturilor individuale şi, în primul rând, pe libertatea tuturor oamenilor. Liberalismul a căpătat formă în Europa secolelor al XVII-lea şi al XVIII-lea, prin John Locke, Montesquieu, Adam Smith, care au continuat munca pionierilor gândirii moderne (Machiavelli şi Th. Hobbes în special). Principalele sale acţiuni sunt:

- Liberalismul participă la mişcarea de secularizare a politicii, revendicând inde-pendenţa politicii faţă de religie. Politicul este revalorificat şi gândit plecând de la om şi nu de la o ordine naturală creată de Dumnezeu;

- Liberalismul limitează scopurile politicii având ca obiect păstrarea drepturilor fiecăruia. Moştenitor al dreptului natural modern, liberalismul insistă pe drepturile şi nu pe îndatoririle omului – fiecare să-şi definească propriul interes.

- Aceste drepturi individuale fixează limite puterii de stat. Puterea politică este duşmanul natural al drepturilor omului, îndeosebi al libertăţii. El face obiectul teoriei constituţionale liberale, care preconizează separarea puterilor, - pentru că prin natura lucrurilor, puterea să oprească puterea (Montesquieu) - şi supremaţia dreptului, pentru eliminarea arbitrarului şi înlocuirea supunerii faţă de stăpân cu supunerea în faţa legii;

- Limitarea puterii, presupune de asemenea restrângerea ariei sale. Liberalismul depolitizează sectoare întregi ale activităţii umane precum religia, parţial morala, şi economia. Economia de piaţă, eliberată de constrângeri (Smith) asigură prosperitatea.

„Într-o naţiune liberă, se munceşte mai mult pentru a agonisi decât pentru a pune deoparte” scria Montesquieu, în „De l’esprit des lois”, 1748. Se degajă ideea libertăţii în plan politic, dreptul de proprietate, spiritul întreprinzător. Capitalismul s-a dezvoltat pe câteva legi economice fundamentale care duc la dezvoltare, la baza cărora stau principiile liberale. Hayek (Friedrich August von Hayek: 1899–1992), mai mult decât orice alt teoretician liberal, a subliniat necesitatea de a se distinge liberalismul de democraţie, primul fiind o teorie economică, a doua fiind o teorie politică. El admite că în lupta împotriva absolutismului, cele două au putut merge împreună, şi chiar să fie confundate.

În realitate, chiar în condiţiile democratizării a fost posibil să se ajungă la măsuri sau consecinţe antiliberale, din cauză că cele două trebuie să răspundă unor probleme diferite: democraţia priveşte persoanele şi procedurile de guvernare, liberalismul priveşte funcţionarea guvernării şi veghează la limitarea puterilor ei: „Diferenţa dintre cele două principii devine mai clară dacă ne imaginăm cui se opun ele: democraţia se opune guvernării autoritare, iar liberalismul, totalitarismului”.

Filozoful italian Norberto Bobbio (1909 - 2004) conchide: “Astăzi, numai statele care au luat fiinţă prin revoluţii liberale sunt democratice, şi numai statele democratice protejează drepturile omului; toate statele autoritare din lume sunt deopotrivă antiliberale şi antidemocratice”.

Liberalismul, promotor al individualismului, al drepturilor omului, al statului de drept, al laicismului, al instituţiilor reprezentative, al separării puterilor, al economiei de piaţă, al libertăţii culturii şi moravurilor, îşi găseşte greu o definiţie clar delimitată.

„Liberalii s-au opus în mod principal oricărei forme de putere arbitrară sau absolută, ei s-au pronunţat pentru apărarea drepturilor individuale, a proprietăţii şi a sferei private de orice imixtiune ilegală din partea statului. ... Nu în ultimul rând, liberalii s-au opus viziunilor utopice şi s-au inspirat din ethosul raţionalist, umanist şi progresist al iluminismului, ale cărui valori le-au încorporat în doctrinele lor” scrie Alexandru Crăiuţu.

Petre Ţuţea spunea că „liberalismul favorizează corpul social: te instalează în sistem şi n-ai încotro.”

Potrivit teoriei liberalismului tradiţional anglo-saxon, piaţa liberă ar fi mecanismul necesar şi (adesea) suficient pentru a construi o societate bună. Acea „mână invizibilă” care guvernează singură, fără greş „societatea comercială” (Adam Smith).

Mulţi anglo-saxoni considerau că societatea bună se construieşte pe baza unui problematic „principiu foarte simplu” de natură morală şi/sau juridică, dar conceput şi aplicat fără nevoia unor judecăţi de mare valoare („one very simple principale” - John Stuart Mill). În esenţă este vorba de libertate, care nu trebuie limitată decât atunci când creşterea libertăţii unora face rău altora.

În esenţă, unii economişti au convingerea că raporturile comerciale modelează năravurile, alţii consideră că este nevoie de o preocupare mai susţinută pentru dimensiunea juridică.

Ca urmare, liberalismul poate fi definit ca o doctrină politică şi economică ce promovează libertatea economică şi politică a individului, împotrivindu-se etatismului, colectivismului, socialismului, oricăror concepte care pun interesele societăţii, statului, înaintea individului. Liberalismul economic proclamă libera concurenţă pe piaţă, neintervenţia statului în economie şi are ca principiu fundamental proprietatea individuală.

BACALAUREAT 2011: Un dezastru? O realitate? Cine îşi asumă răspunderea?

            Bacalaureatul în acest an a reuşit să bulverseze procesul de învăţământ încă de la început. Desfăşurarea probelor orale pentru acordarea aşa ziselor competenţe lingvistice şi digitale (care în treacăt fie vorba nu ştiu la ce folosesc pentru că acele A1, A2, B1, B2 nu demonstrează în Uniunea Europeană nimic) a necesitat schimbarea orarului în şcoli şi implicarea profesorilor rămaşi la ore într-un lung şir de suplinire a profesorilor evaluatori. Apoi a urmat "vănătoarea" pusă la cale de "ilustrul" ministru` al învăţământului, a elevilor examinaţi şi a profesorilor asistenţi în cadrul probelor scrise, "vânătoare" care a reuşit să creeze o continuă stare de stres în rândul acestora. Apropo, unde este egalitatea de şanse, deoarece au fost unităti şcolare unde examenul s-a desfăşurat fără camere de luat vederi. Vezi judeţul Harghita, Bucureşti Sectorul 2 etc.
            Nu contest faptul că examenul de bacalaureat trebuie să reflecte cunoştinţele reale ale elevilor absolvenţi şi faptul că acest examen trebuie privit cu responsabilitate, dar înainte de a arăta cu degetul spre elevi, profesori, directori de şcoli, haideţi să privim realiatatea.
            Elevii de la învăţământul tehnologic, unde au fost de fapt marile probleme provin din două sisteme de învăţământ: unul liceal de patru ani şi cel de cinci ani, liceu ruta progresivă unde elevii sunt majoritatea fară examen de capacitate, examen care şi acesta a suferit o mulţime de modificări - testare naţională, teze unice sau evaluare naţională.
             Analizând modul de desfăşurare el examenului, din punctul meu de vedere se desprind unele concluzii:

- numărul de ore la aceeaşi disciplină, la Grupurile Şcolare, faţă de Liceele Teoretice este mai mic iar subiectele de examen sunt aceleasi;

- la Grupurile Şcolare aproximativ 60% din discipline sunt module tehnice şi consider că disciplina la alegere din examen ar trebui sa fie unul din acestea (nu fizică sau chimie cu o singură oră pe săptămână);

- profesorii care alcătuiesc subiectele să ţină cont că Bacalaureatul este un examen de certificare a cunoştinţelor dobândite de elev în anii de liceu şi nu un concurs

(formularea subiectelor să fie cât mai clară şi cât mai simplă);

- toate posturile din învăţământ sa fie ocupate prin concursuri corecte fără implicarea factorului politic;

- la terminarea facultăţii, studenţii bine pregătiţi nu simt nici o atracţie către profesia de dascăl deoarece salariul unui debutant în învăţământ este de 600-700 RON;

- preşedintele Băsescu aminteşte de "Pactul pentru Educaţie", dar uită că atunci s-a stabilit că acestui domeniu îi revin 6% din PIB, nu 1,5 sau 2%;

 - conform noii Legi a Educaţiei, banii repartizaţi unei unităţi de învăţământ se fac dupa numărul de elevi, ceea ce face ca exigenţa dascălului să scadă deoarece apare teama că i se va diminua salariul sau în cel mai rău caz îşi va pierde locul de muncă, prin scăderea numărului de elevi;

- să nu uităm că în ultimii 20 de ani au fost elaborate 11 legi a învăţământului cu aproape două sute de amendamente. Cine poartă vina rezultatelor de la acest Bacalaureat? Sunt de părere că noi toţi: elevi, părinţi, profesori, Comunitatea Locală, Ministerul Educaţiei. Ştiu însă sigur că în orice ţară civilizată în urma unor asemenea rezultate Ministrul Educaţiei şi-ar fi dat demisia.

În final doresc să îi transmit un mesaj doamnei Roberta Anastase care considera într-o emisiune televizată că elevii care aleg o meserie sunt elevi de mâna a doua. Doamna politician, dacă nu ar fi fost tâmplarul, dormeaţi şi mâncaţi pe jos, dacă nu ar fi fost mecanicul auto, mergeaţi la coafor tot pe jos şi dacă nu ar fi fost coafeze, nu ajungeaţi niciodată Miss Romania.   

Reacţii în presa la proiectul privind retragerea dreptului de folosinţă a COOP METALUL TG. MUREŞ pentru terenul în suprafaţă de 7805mp situat în Tîrgu Mureş str. Gheorghe Doja nr. 274-276

• Cuvântul Liber
• MureşNews.ro
• Radio Mureş

EXPUNERE DE MOTIVE privind retragerea dreptului de folosinţă a COOP METALUL TG. MUREŞ pentru terenul în suprafaţă de 7805mp situat în Tîrgu Mureş str. Gheorghe Doja nr. 274-276

Pentru valorificarea cât mai eficientă a bunurilor din patrimoniul Municipiului Tîrgu Mureş, pentru realizarea de investiţii, precum şi pentru desfăşurarea de activităţi economice, în acest scop, în ultimii ani s-a încercat identificarea de noi bunuri.

Printre acestea se enumeră şi terenurile aparţinând Municipiului Tîrgu Mureş, terenuri care sunt folosite de unele unităţi cooperatiste, fără achitarea chiriei sau taxei de redevenţă aferentă concesiunii, în condiţiile legii. În unele cazuri unităţile care deţin dreptul de folosinţă gratuită al acestor terenuri au închiriat activele amplasate pe acestea, transmiţând chiriaşilor odată cu activele închiriate şi dreptul de folosinţă al acestor terenuri obţinând venituri din cedarea folosinţei bunurilor Municipiului Tîrgu Mureş.

Curtea Constituţională a României prin Decizia nr. 913/2009 publicată în Monitorul Oficial din 22 iulie 2009 a constatat că prevederile art. 107, alin. (1) din Legea nr. 1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei –“Terenurile transmise în folosinţă pe durată nedeterminată şi fără plată în vederea realizării de construcţii pentru activitatea organizaţiilor cooperaţiei de consum şi meşteşugăreşti, precum şi a asociaţiilor cooperatiste, existente până la data intrării în vigoare a prezentei legi, care nu sunt revendicate şi pe care au fost realizate construcţii conform legii, îşi menţin acest regim juridic pe toată durata existenţei construcţiilor respective sau până la trecerea lor, cu plată, în proprietatea societăţii cooperative”- aduc atingere dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 44 privind garantarea şi ocrotirea proprietăţii private, în măsura în care folosinţa terenurilor se face cu titlu gratuit.

Având în vedere situaţia existentă, necesitatea reglementării situaţiei juridice a acestor terenuri şi necesitatea de a genera noi venituri la bugetul local, se impune încheierea unor forme contractuale cu cei care folosesc terenurile proprietatea privată a Municipiului Tîrgu Mureş.

În această situaţie se află şi COOP METALUL TÎRGU MUREŞ căreia în baza Decretului nr. 82/1967  i s-a atribuit o suprafaţă de 7805mp situată pe strada Gheorghe Doja în vederea construirii unei staţii de întreţinere auto-moto identificat în CF 121141 Tîrgu Mureş. În baza decretului respectiv terenul  a fost expropriat şi trecut în proprietatea Statului Român cu  drept de folosinţă fără termen în favoarea COOP METALUL TÎRGU MUREŞ pe el fiind edificate o serie de construcţii aflate în proprietatea COOP METALUL TG MUREŞ. La această dată activitatea de service auto desfăşurată de COOP METALUL TÎRGU MUREŞ s-a restrâns, mare parte din clădiri fiind închiriate altor societăţi comerciale care pe lângă clădirile închiriate folosesc şi terenul aparţinând Municipiului Tîrgu Mureş în baza dreptului de folosinţă atribuit COOP METALUL TÎRGU MUREŞ.

Cooperativele şi asociaţiile cooperative sunt persoane juridice private care prin obiectul lor de activitate nu sunt de utilitate publică, ceea ce ar justifica transmiterea folosinţei gratuite a terenurilor motiv pentru care, propunem retragerea dreptului de folosinţă a COOP METALUL TÎRGU MUREŞ pentru terenul în suprafaţă de 7805mp situat în Tîrgu Mureş str. Gheorghe Doja nr. 274 - 276, înscris în CF nr. 121141 Tîrgu Mureş nr. top. 599/3/1.

Faţă de cele prezentate supunem analizei şi aprobării Consiliului Local proiectul de hotărâre alăturat. 

Iniţiator, consilier local

Prof. Pui Sebastian Alexandru

26 IUNIE – ZIUA DRAPELULUI NAŢIONAL

Prin Legea nr. 96 din 20 mai 1998, ziua de 26 iunie a fost proclamată Ziua Drapelului Naţional. Conform legii, această zi va fi marcată de către autorităţile publice şi de celelalte instituţii ale statului prin organizarea unor programe şi manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau ştiinţific, consacrate istoriei patriei, precum şi prin ceremonii militare specifice, organizate în cadrul unităţilor Ministerului Apărării Naţionale şi ale Ministerului de Interne.

Ziua Drapelului Naţional a fost instituită pentru a marca ziua de 26 iunie 1848, când Guvernul revoluţionar a decretat ca Tricolorul să reprezinte steagul naţional al tuturor românilor. Cele trei culori - roşu, galben şi albastru - împărţite în mod egal reprezintă principiul egalităţii, orientarea culorilor în sus semnifică verticalitatea, cifra trei este numărul perfect.

Ziua Drapelului Naţional este o sărbătoare importantă pentru români. Tricolorul alături de imn sunt cele mai importante simboluri ale României şi a românilor de pretutindeni. Tricolorul reprezintă neamul românesc, fiind expresia fiinţei noastre naţionale, către care se îndreaptă aspiraţiile tuturor românilor.

La Tîrgu-Mureş, Ziua Drapelului Naţional se sărbătoreşte duminică, 26 iunie, de la ora 12ºº la Catedrala Mică unde va fi sfinţit steagul ţării.

ALBANIA 2011 - noi românii nici nu visăm...

Albania este o ţară în sud-estul Europei, având graniţe cu Muntenegru în nord, Kosovo în nord-est, Macedonia în est, Grecia în sud, Marea Adriatică în vest şi Marea Ionică în sud-vest. Are o suprafaţă de 28748 Km² şi o populaţie 3,6 milioane locuitori.

Astăzi, Albania are cea mai promiţătoare economie din Europa. Chiar ţările capitaliste precum Statele Unite ale Americii ar putea lua unele lecţii economice de la mica ţară balcanică Albania care, timp de decenii, s-a zvârcolit sub cruda dictatură stalinistă. Este uluitor, nu?

Forbes, este o faimoasă publicaţie, fondată în 1917, cu sediul principal la New York, fiind publicaţia de referinţă pentru analizele economice şi politice pe care le avansează societăţii. Primul ministru al Albaniei, Sali Berisha, a fost invitat în birourile Forbes pentru a prezenta cifre şi informaţii privind miracolul numit Albania.

În anul 1992, venitul pe cap de locuitor era de doar 200 de dolari. Astăzi el depăşeşte 3.500 de dolari, fiind în plină ascensiune. Ţara se schimbă cu repeziciune. Cum Dumnezeu s-a întâmplat această minune în Albania? De ce nu se întâmplă şi în România, de ce Albania se înalţă în ritm ameţitor, în timp ce România, după zece ani de creştere, s-a prăbuşit? Unde este diferenţa? Nu e deloc dificil să observăm diferenţa.

În Albania există o taxă unică de impozitare, de numai 10%. Şi, atenţie! această taxă de numai 10% este atât pe veniturile personale, cât şi pe cele din afaceri. Există un singur impozit pe salarii, care s-a micşorat de la 35% la 15% .

În România, pentru un salariu de 1000 de lei mai plăteşti, tu salariat şi tu intreprindere, statului, încă 680 de lei. În Albania plăteşti doar 150 de lei. Aceasta contribuie, pe de o parte, la creşterea consumului, pe de altă parte, la dinamizarea activităţilor economice, la lărgirea bazei de impozitare şi, nu în ultimul rând, la eliminarea muncii la negru şi la diminuarea evaziunii fiscale.

În Albania TVA-ul este de 10%, iar în Romania TVA-ul este de 24%, unul dintre cele mai mari din Europa, limita maxima admisă în Uniunea Europeană fiind de 25%.

Statele care se duc cu TVA-ul în sus pierd bani la buget iar statele care se duc cu TVA-ul în jos câştigă bani la buget. Pare un paradox. Dar nu este. De fapt, TVA-ul redus, ca şi impozitele reduse pentru firme şi salarii, lărgesc baza de impozitare. Colectezi mai puţin de la mai mulţi şi în final, bugetul de venituri al statului devine mai mare.

În Albania, sistemul judiciar este independent. Independenta este garantată. În România, sistemul judiciar este dependent, este subordonat preşedintelui, primului ministru si ministrului Justiţiei. Acum patru ani, în Albania a intrat în vigoare o lege, care obligă toate construcţiile noi, inclusiv staţiile de benzină, să aibă incluse echipamente ce folosesc energii regenerabile: panouri solar-termale, panouri fotovoltaice, pompe de căldură, instalaţii eoliene etc.

Şi mai există o diferenţă. Guvernul albanez a rezolvat definitiv problema proprietăţii. Ceea ce a fost de restituit s-a restituit iar o lege specială garantează acum toate drepturile derivând din calitatea de proprietar.

Diferenţa diferenţelor este alta: Albania nu a apelat la sprijinul FMI.

VIZIUNEA USL PENTRU EDUCAȚIE

Prezentare automata cu temporizare de 10s.

Aştept comentariile, opiniile, propunerile şi proiectele voastre.
Parerea ta este foarte importantă pentru mine.

LIBERALISMUL

Românii au preluat cuvântul liberalism din franceză, fără diferenţe în pronunţie şi nesemni-ficative în scriere (libéralisme), care la rândul său provine din latinescul „liberalis” (de om slobod, nu rob). Etimologia lui liber este grea, dar este înrudit cu grecescul ,, έλεύθερος ”. 

Sprijinindu-se etimologic pe substantivul libertas şi pe adjectivul liberalis, liberalismul a rămas un subiect de dispută teoretico-doctrinară, pentru că „neputând fi prins în tuşe sigure şi în definiţii standard” se prezintă ca un organism în permanentă mişcare, fapt care îl salvează de la osificare. (prof. Ion Pohoaţă)

Potrivit Wikipedia, liberalismul este o doctrină politică şi economică ce proclamă principiul libertăţii politice şi economice a indivizilor şi se opune colectivismului, socialismului, etatismului şi, în general, tuturor ideilor politice care pun interesele societăţii, statului sau naţiunii înaintea indi-vidului. Individul şi libertăţile sale constituie elementul central al întregii doctrine liberale.

Encyclopedia Britannica defineşte liberalismul ca fiind doctrina politică şi economică  ce subliniază drepturile şi libertăţile individuale şi nevoia de limitare a puterii guvernării (administraţiei, autorităţii, conducerii).

ÎNĂLŢAREA DOMNULUI (ZIUA EROILOR)

Înălţarea reprezintă unul dintre cele 12 mari praznice împărăteşti ale Bisericii Ortodoxe. În această zi prăznuim momentul când Iisus Hristos s-a înălţat la cer de pe Muntele Măslinilor, care a avut loc la 40 de zile de la Înviere.

În Biserica Ortodoxă Română, sărbătoarea Înălţării Domnului (în acest an pe 2 iunie) este şi ziua dedicată pomenirii eroilor neamului, care şi-au dat viaţa pentru apărarea şi întregirea Ţării, pentru adevăr şi dreptate - prin hotărârile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din anii 1999 şi 2001, sărbătoarea Înălţării Domnului a fost consacrată ca Zi a Eroilor şi sărbătoare naţională bisericească.

Preoţii şi Ierarhii săvârşesc slujbe de pomenire, parastase în toate catedralele, bisericile şi mănăstirile din Ţară şi străinătate, unde se roagă pentru iertarea păcatelor şi veşnica odihnă a sufletelor celor care şi-au dat viaţa pentru Neam, Ţară şi Biserică.

La Tîrgu Mureş, Ziua Eroilor a fost comemorată prin slujbe de pomenire şi depuneri de coroane la Cimitirul Eroilor din zona Clinicilor.

LIBIA – Curiozităţi

LIBIA (Marea Jamahiriye Arabă Libiană Populară şi Socialistă), este o ţară în nordul Africii, unde deşertul întâlneşte marea, fiind a 17-a ca suprafaţă între statele lumii (1759540 km²) având o populaţie de cca 6 milioane locuitori. De circa patru decenii este o mare producătoare şi exportatoare de petrol, fapt ce a dus la creşterea nivelului de trai, astfel că în prezent, Libia a fost declarată ca având populaţia cu cea mai mare speranţă de viaţă din Africa, 74 de ani.

Ceea ce cunoaşteţi despre Libia sunt câteva fapte ale dictatorului însângerat Muammar al-Gaddafi, care îşi chinuie poporul. Ce nu veţi găsi publicat, probabil niciodată sunt următoarele curiozităţi:

• Poporul Libian primeşte credit fără dobândă;
• Elevii primesc salariul mediu acelei profesii pentru care învaţă;
• Dacă cineva nu-si găseşte de muncă statul îi dă salariu în totalitate de parcă ar
• lucra;
• Tinerii căsătoriţi primesc casă gratis de la stat;
• Orice tânăr libian dacă se înscrie la orice facultate din lume, primeşte 2500 euro de la stat plus întreţinerea şi o maşină;
• Maşinile sunt vândute la preţ de fabrică;
• Libia nu are datorii faţă de nimeni în lume;
• Învăţământul şi spitalizarea sunt gratis;
• 25% din populaţie are studii superioare;
• Pe străzi nu sunt cerşetori;
• O pâine costă 15 cenţi

Deci, este rău de tot şi nu e de mirare că pentru cei ce conduc lumea asta din umbră, Libia ar fi o „problemă”.

10 mai, Ziua naţională a României între 1866-1948

10 mai 1866: Carol I al României depune jurământul în faţa Parlamentului României. Ziua Regelui, Ziua naţională a României între 1866-1948. În anul 1881 Carol I de Hohenzollern–Sigmaringen este încoronat Rege al României (1881–1914), după ce anterior fusese Principe al României (1866-1881).

Pe 10 mai 1866, Carol a intrat în Bucureşti. Vestea sosirii sale fusese transmisă prin telegraf şi a fost întâmpinat de o mulţime entuziastă de oameni, dornici să cunoască noul conducător. La Băneasa i s-a înmânat cheia oraşului. Şi-a rostit jurământul în limba franceză: “Jur să păzesc legile României, să-i apăr drepturile şi integritatea teritorială”.

Domnia lui Carol I a început, de fapt, în aprilie 1866, odată cu intrarea sa în ţară. Proclamat domnitor al României în ziua de 10 mai 1866, rămâne cu acest titlu până în 26 martie 1881, când este proclamat rege, devenind astfel primul rege al României. A fost primul monarh din dinastia Hohenzollern-Sigmaringen, al cărei nume se transformă, începând cu Regele Ferdinand I, în Casa Regală de România, dinastie care va conduce ţara până la proclamarea Republicii Populare Române în 1947.

7 MAI 1986 – CEA MAI GLORIOASĂ ZI A FOTBALULUI ROMÂNESC

7 mai 1986 a fost cu siguranţă cea mai glorioasă zi a fotbalului românesc. Campioana României F.C. STEAUA BUCUREŞTI ajungea în finala Cupei Campionilor Europeni, fiind prima echipă din estul Europei (blocul comunist) care reuşea o astfel de performanţă.

Finala s-a disputat pe pământ spaniol, la Sevilla pe stadionul Ramon Sanchez Pizjuan în faţa a 70.000 de spectatori, adversară fiind titrata F. C. Barcelona. A fost un meci frumos, cu ocazii la ambele porţi în care STEAUA juca ca o echipă care merita să fie prezentă într-o finală de Cupa Campionilor. Fac o plecăciune de respect în faţa următorilor jucători care mi-au umplut inima de bucurie şi mândrie că sunt stelist: Duckadam - Iovan, Bumbescu, Belodedici, Bărbulescu - Bălan (72 Iordănescu), Bölöni, Majearu, Balint - Lăcătuş, Piţurcă (112 Radu II).

După expirarea celor 90 de minute regulamentare, s-a trecut la reprizele de prelungiri însă scorul a rămas 0-0. S-a trecut la loviturile de departajare, unde portarul Stelei, Helmuth Duckadam avea să stabilească un record în fotbal, apărând patru penalty-uri consecutive. Nimeni nu a reuşit să doboare recordul lui Duckadam care rezistă şi acum. Golurile lui Marius Lăcătuş şi Gavrilă Pele Balint aveau să aducă Cupa Campionilor Europeni la Bucureşti. Steaua era antrenată de Emerich Jenei secundat de Anghel Iordănescu, care a şi jucat în acel meci. 

ROMO SAPIENS ,,JOIA VERDE” sau PAŞTELE ROMILOR

Luna aprilie abundă de sărbători: 07– Ziua alfabetului rom; 08- Ziua mondială a romilor; 16- Ziua actorului rom; 20- Ziua nesegregării şi a nediscriminării în învăţământ; 24– Ziua domnitorului rom Răzvan-Vodă; 25- Ziua holocaustului, ziua strategiei şi a legislaţiei pentru romi şi ziua cărţii rome din România.

Gruparea cea mai evoluată a romilor din România sunt lăutarii. Aceştia erau ocupaţi cu ,,serviciile artistice” oferite ,,gagiilor” (neromilor), cu prilejul Sfintelor sărbători Pascale catolice şi ortodoxe. Bărbatul nefiind acasă, famila romă nu serba Sfintele sărbători Pascale, decât ,,adaptându-se” comunităţii locale care serba Sfintele Paşti. Prima zi de joi (când lăutarii nu aveau ,,comenzi”) de după Sfintele Paşti Ortodoxe, în care această grupare romă îşi serba paştele, a devenit ,,Joia verde”, sărbătorind-o ca Sfintele Paşti ale Romilor! De atunci, obiceiul s-a încetăţenit şi a fost preluat şi de alte grupări rome tradiţionale, care serbează în fiecare an ,,Joia verde”–Paştele Romilor…mai puţin romii seden-tarizaţi şi vătraşii, care serbează Sfintele sărbători Pascale catolice sau ortodoxe, conform tradiţiilor ,,gagiilor”( neromilor).

Romii vopsesc ouă folosindu-se de culori obţinute prin fierberea plantelor. Culoarea brun-roşcată o obţin din fierberea cojilor de ceapă roşie, în amestec cu puţin oţet alimentar; galbenul prin firberea şofranului; verde închis prin fierberea frunzelor de nuc. Ouăle nu se încondeiază, ci rămân ,,iuni”, culoare dată de planta-colorant pe care o folosesc. În loc de pască, romii mănâncă (de post) o cocă din aluat nedospit, numit ,,palaneţ” copt direct pe plita încinsă a sobei.

Curăţirea trupului este o datină de ,,purificare şi sfinţenie”. Fiecare membru al familiei rome se spală, îşi curăţă trupul şi îl unge cu o ,,soluţie” obţinută din plante aromate. Părul lung al fetelor şi femeilor se despleteşte şi se spală, după care se unge cu petrol lampant şi ,,soluţia” din plante aromate. Există un adevărat cult al curăţeniei trupului, împărţit în ,,pur şi impur” – partea superioară a corpului este considerată ca fiind pură, în timp ce partea inferioară este impură – de aceea în familiile tradiţionale rome, apa folosită la spălatul părţii superioare nu se va folosi la curăţirea părţii inferioare a trupului, după cum nici prosopul nu se va folosi pentru ambele părţi ale corplui. Odată ,,ritualul purificării” fiind încheiat, familia romă tradiţională, se va ruga lui Dumnezeu pentru ,,sastimos, pakiv, gogi, lacso illo, barvalibo thai baxtalibo”– adică: sănătate, demnitate şi încredere, inima milostivă, bogăţie şi noroc” pentru fiecare membru al familiei.

La masă, tatăl, se va aşeza în ,,capul mesei”, apoi soţia lui şi copii, în ordinea venirii lor pe lume, ţinându-se cont de partea bărbătească. Femeia romă va servi bărbatul, apoi copii de parte bărbătească, urmează femeile (bunica, etc) şi ultima…gazda casei. Pe masa romilor vor fi bucate alese, preparate din carne, pâine de casă, cozonaci, prăjituri, ouă vopsite, ţuică şi vin. Cea mai aşteptată, gustoasă, aleasă şi tradiţională mâncare – specific ţigănească – de Paşti, este tocăniţa din maţe de miel, cu mămăligă şi varză acră.

A doua zi de Paşte, copii romilor mergeau la ,,udat” cu o licoare făcută în casă: se fierbeau plante aromate, obţinându-se o fiertură plăcut mirositoare, pe care o puneau într-o sticluţă, a cărei deschidere era acoperită cu…. tifon legat cu aţă, pentru a permite ieşirea lichidului! Fecioarele erau cele udate, de către feciorii necăsătoriţi. Ouăle primite de la gazdă, erau folosite la un joc al băieţilor: ,,banul în ou”: unul ţinea oul vopsit în mână, între arătător şi degetul mare - lăsând o parte a oului ,,la vedere” iar celălalt, la o distanţă de 1-2 m trebuia să ţintească oul, încercând să ,,împlânte” muchia banului în ou. Dacă nimerea…câştiga oul vopsit, dacă nimerea pe lângă, pierdea banul folosit!

Azi, probabil în puţine grupări tradiţionale rome se mai păstrează aceste obiceiuri şi practici tradiţionale, prilejuite de sărbătorile pascale…datorită adaptării şi adoptării ,,modelelor moderne” ale practicilor gagiilor! Păcat că aceste minunate şi unice practici prilejuite de sărbătorile pascale se pierd în paguba etniei rome.

BARVALE, SASTREVESTE thai BAXTALE SFUNTON PAITRAGI ROMALE! ( Sfinte sărbători pascale sănătoase şi bogate, romilor!)