vineri, 28 februarie 2014

Sesizare primită de la cetaţenii din străzile Măgurei şi Hunedoara

În atenţia
Consilierilor locali ai municipiului Tg. Mureş


Suntem un grup de cetăţeni ai municipiului Tg. Mureş, iar prin acest demers vă aducem la cunoştinţă abuzurile la care este supusă natura, spaţiul verde al oraşului şi, implicit, locuitorii acestuia, tocmai de către capii instituţiei care trebuie să fie un garant al bunei convieţuiri şi al păstrării calităţii vieţii într-un oraş civilizat din secolul XXI.
Este vorba despre construirea de parcări lângă blocurile de locuinţe din mai multe cartiere, activitate prin care se distruge zona verde şi se taie arborii haotic, fără a se cere, dacă nu acordul (oricum, obligatoriu!), măcar părerea locatarilor şi fără nici un fel de autorizaţii de mediu şi proiecte clare care să fi fost întocmite în acest sens.
Oare Primăria Tg. Mureş nu are aceleaşi obligaţii în a respecta legea care reglementează protecţia mediului, la fel ca oricare cetăţean al acestei ţări? Sunt conducătorii acestei instituţii mai presus de lege?
Vrem să vă aducem la cunoştinţă că reprezentanţii Primăriei Tg. Mureş ignoră prevederile OUG 195/2005 privind protecţiei mediului, în care se menţionează faptul că orice schimbare a destinaţiei unui spaţiu verde necesită un aviz de mediu, dar şi pe cele aleLegii 24/2007 privind reglementarea şi administrarea spaţiilor verzi din intravilanul localităţilor, în care se menţionează că pentru schimbarea destinaţiei spaţiilor verzi este obligatorie întocmirea unei documentaţii de urbanism, care se aprobă conform Legii 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construcţie.
Mai mult, Primăria Tg. Mureş nici măcar nu a catadicsit să întocmească Registrul spaţiilor verzi, aşa cum prevede Legea 24/2007, ceea ce uşurează şi mai mult atacurile cu iz de jaf asupra zonei verzi a municipiului Tg. Mureş.
Dacă ar exista un astfel de registru, aşa cum a dispus Garda de Mediu în urma unui control efectuat în anul 2013, probabil că avântul acestor ,,iubitori ai naturii şi ai frumosului”, cum se autodeclară Maior Claudiu şi Florea Dorin cu ocazia vizitelor pe care ni le fac când şi când (când şi când au interes!) prin cartierele târgumureşene, ar mai pierde din elan, iar firmele lor de casă nu şi-ar mai permite să distrugă într-un ritm atât de alert şi haotic în acelaşi timp zonele verzi din oraş.
Toate aceste construcţii de parcări sunt realizate de firma Energoplus, care, după cum vorbeşte gura târgului, este chiar firma celui care orchestrează toate aceste defrişări, nimeni altul decât Claudiu Maior, colegul dvs. din consiliu care, ori de câte ori are ocazia şi în funcţie de propriile sale interese şi ale celui care-l păstoreşte, mimează un interes deosebit pentru oraş, pentru cetăţenii săi şi nevoile acestora. În realitate, interesul său este de a da de lucru, cu orice preţ, firmelor abonate la contracte cu Primăria Tg. Mureş.
Un exemplu elocvent de distrugere a zonelor verzi este cartierul Mureşeni, pe str. Hunedoara, unde s-au tăiat ilegal arbori, pentru a se construi parcări acoperite, fără autorizaţie de tăiere, fără aviz de mediu şi fără autorizaţie de construire. În aceeaşi situaţie se află şi locatarii de pe str. Măgurei, din cartierul Dâmbul Pietros, unde toată zona verde din spatele blocurilor a fost distrusă pentru a se construi parcări acoperite.
Sunt situaţii absolut verificabile printr-o simplă deplasare în teren a consilierilor locali!
Subliniem încă o dată faptul că lucrările respective nu au nici avizul de mediu din partea Agenţiei de Protecţia Mediului şi nici autorizaţie de construire.
Ne adresăm dvs. ca for care poate să ia anumite decizii ce ţin de oraş şi ne exprimăm speranţa că situaţia va fi rezolvată în spiritul şi litera legii, în favoarea cetăţenilor, prin stoparea distrugerii zonelor verzi din Tg. Mureş şi, astfel, oferirea unei şanse la viaţă în viitor. 
                                                                                    
Cu stimă,

    locatarii de pe străzile Hunedoara şi Măgurei

miercuri, 26 februarie 2014

PROCES – VERBAL Încheiat cu ocazia şedinţei ordinare a Consiliului local municipal Tîrgu-Mureş din data de 30 ianuarie 2014.

Din totalul de 23 consilieri locali,  sunt prezenţi la  şedinţă 22 de consilieri. Absentează dl. consilier Gombos Geza.
Dl. viceprimar Peti: - doamnelor şi domnilor, stimaţi consilieri, permiteţi-mi să deschid lucrările şedinţei ordinare a Consiliului local municipal Tîrgu-Mureş, din data de 30 ianuarie  2014. 
A  plecat d-na consilier Someşan Cristina – sunt prezenţi 21 consilieri locali.
Dl. viceprimar Peti: -  conform Convocatorului publicat, avem 31 de puncte pe ordinea de zi de astăzi, care s-a suplimentat cu 6 puncte în regim de urgenţă.
Dl. viceprimar Peti: - dacă nu mai sunt înscrieri la cuvânt, supun la vot ordinea de zi.
Cine este pentru? – 21 voturi (unanimitate)
Cine este împotrivă? -
Cine se abţine? –
Ordinea de zi a fost aprobată cu unanimitate de voturi.
                     Punctul nr. 13 din ordinea de zi
Proiect de hotărâre privind unele măsuri pentru finanţarea activităţii educative extraşcolare pentru elevii care frecventează unităţi de învăţământ primar de pe raza Municipiului Tîrgu Mureş:
D-na viceprimar Ciotlăuş: - salut iniţiativa dv. şi proiectul de hotărâre, dar aş avea şi eu un mic amendament, o întrebare, la art. 3 se propune ca pentru realizarea programului să se aloce suma de 100 mii lei care va fi repartizată după aprobarea bugetului la solicitarea unităţilor de învăţământ urmare unei noi hotărâri de consiliu local. Să înţeleg că această hotărâre nu va intra în vigoare şi unităţile de învăţământ vor veni ulterior fiecare, fără să le dăm un termen, cu solicitările şi executivul va iniţia probabil un nou proiect de hotărâre? Este inexplicit şi din punctul meu de vedre, citindu-l cred că acest proiect de hotărâre nu va fi pus în aplicare de către executiv în această formă.
Dl. viceprimar Peti: - suma stabilită este bugetul maxim alocat acestui program, iar având în vedere că toţi consilierii suntem  reprezentanţi în consiliile de administraţie la unităţile de învăţământ, putem promova acest program, urmând ca după ce primim listele cu cărţile de care au nevoie aceste unităţi de învăţământ, să totalizăm suma şi să solicităm aprobarea cu suma exactă care va rezulta după solicitările primite de la unităţile de învăţământ. Aici va avea atribuţii de coordonare Direcţia şcoli.
Supun la vot proiectul de hotărâre.
Cine este pentru? – 21 voturi (unanimitate)
Cine este împotrivă? –
Cine se abţine? –
Hotărârea a fost adoptată cu unanimitate de voturi.
Punctul nr. 14 din ordinea de zi
Proiect de hotărâre privind demararea procedurii de certificare energetică a clădirilor de interes şi utilitate publică:
Dl. viceprimar Peti: - sunt trei variante la acest material.
Supun  la vot proiectul de hotărâre în varianta III. Trebuie să stabilim un termen la art. 3, până la care se va întocmi planul local anual de măsuri prioritare în domeniul creşterii numărului de clădiri a căror consum de energie din resurse convenţionale să fie aproape egal cu zero. Se poate realiza până la?
D-na viceprimar Ciotlăuş: - având în vedere faptul că este o iniţiativă care îmi aparţine, aş vrea să salul decizia d-nei secretar de a mă susţine în acest proiect şi de a elibera viza de legalitate, ba mai mult, de a îmbunătăţi calitate acestui proiect, doar că s-a pierdut pe drum până la varianta III obiectul de fond al acestui proiect, şi anume, pentru a respecta prevederile Legii 372/2005  cu privire la certificarea energetică a tuturor clădirilor de utilitate publică, legea prevede ca în anul 2014 toate aceste clădiri care au o suprafaţă mai mare de 500 mp să fie certificate energetic, iar din iulie 2015 cele care au o suprafaţă mai mare de 250 mp. Din reformularea proiectului în varianta III nu rezultă dacă această certificare se va face  conform legii în anul 2014 şi 2015, şi aici aş ruga-o pe d-na secretar să ne ajute. Eu la acest termen m-am referit în mod special, mai mult decât la cel de a ajunge cu aceste clădiri la un consum energetic foarte aproape de zero, pentru că aceea este deja o utopie.
Dl. viceprimar Peti: - termenul va fi cel stabilit prin lege, sunteţi de acord?
D-na secretar Cioban: - este termenul legal pentru obţinerea certificatului energetic iulie 2015. Pentru planul local nu există un termen.
Dl. viceprimar Peti: - 30 septembrie vă convine, d-na viceprimar?

Cu acest amendament, termenul 30 septembrie 2014, supun la vot proiectul în varianta III.
Cine este pentru? – 19 voturi
Cine este împotrivă? –
Cine se abţine? – 2 abţineri (Maior C., Matei D.)
Hotărârea a fost adoptată cu 19 voturi şi 2 abţineri.
Punctul nr. 15 din ordinea de zi
Proiect de hotărâre privind delegarea gestiunii serviciilor publice de alimentare cu apă şi canalizare nr. 22/20266215/05.03.2010 către S.C. Compania Aquaserv S.A.a noilor mijloace fixe aferente Serviciului de alimentare cu apă şi canalizare al Municipiului Tîrgu Mureş realizate prin investiţii derulate de operator, recepţionate în anii 2010 – 2013:
Dl. viceprimar Peti: - vă rog să nominalizaţi doi consilieri.
Eu propun pe dl. Jozsa Tibor.
A mai fost propus dl. Maior Claudiu.
Supun la vot proiectul de hotărâre cu cele două propuneri.
Cine este pentru? – 21 voturi (unanimitate)
Cine este împotrivă? –
Cine se abţine? –
Hotărârea a fost adoptată cu unanimitate de voturi.
Punctul nr. 17 din ordinea de zi
Proiect de hotărâre privind mandatarea reprezentantului A.G.A., d-na Karacsony Erdei Etel să aprobe documentele de pe Ordinea de zi a şedinţei ordinare a Adunării Generale a Acţionarilor a S.C. Compania Aquaserv S.A.:
Dl. viceprimar Peti: - în titlu vom schimba, 04.02.2014.
D-na viceprimar Ciotlăuş: - în repetate rânduri când s-a aprobat BVCul la Aquaserv, cred că deja v-aţi obişnuit că am fost împotriva majorării acestor cheltuieli. Şi de această dată avem prognozat pentru anul 2014  creşteri salariale cu toate că numărul de personal scade cu 35 de posturi faţă de anul 2013, cu toate acestea cheltuielile de personal cresc în 2014. Mai mult, avem cheltuieli cu premii, bonificaţii, bunosuri tichete de masă, în valoare de 5 milioane lei, respectiv 50 miliarde lei vechi. Dacă la Transport local nu am fost de acord ca un director la o societate la care consiliul local este acţionar majoritar, să aibă salariu de peste 100 milioane lei aşa cum s-a propus la Transport local, cred că ar trebui să fim consecvenţi şi să nu acceptăm ca la Aquaserv  două contracte de mandat să facă 329 mii lei/an, ceea ce înseamnă că lunar, un director la Aquaserv şi mă refer la cei care au încheiate contracte de mandat, are peste 150 milioane lei/lună. Cred că se impune având în vedere şi intenţia Aquservului de a modifica din nou anul acesta tariful la apă şi canalizare, să revizuim puţin politica de personal şi chiar şi cea cu privire la managementul cheltuielilor de operare care este din ce în ce mai ridicat.
Dl. viceprimar Peti: – domnule director economic, dacă vrei să ne daţi un răspuns. Să vă referiţi numai la contractele de mandat pentru cei doi directori.
Dl. Tokacs: -  tocmai acest lucru verificam în timp ce doamna adresa întrebarea, dacă ne uităm în formularul de buget, anexa 2, contractul de mandat se referă inclusiv la membrii consiliului de administraţie, la membrii AGA, la secretariatul AGA şi consiliul de administraţie, ca atare strict pentru domnii directori suma este pentru cele două persoane cu contract de mandat, de 250 mii lei, nu de 300 şi ceva.
D-na viceprimar Ciotlăuş: - 250 mii dacă le împărţim la 12 luni şi la 2 persoane câte contracte de mandat avem, dă un salar lunar de peste 100 de milioane, iar la membrii consiliului de administraţie, 200 lei lunar, asta în condiţiile în care în ultima perioadă consiliile de administraţie nu se mai întrunesc la sediul Aquaserv pentru a dezbate toate problemele de pe ordinea de zi, ci vin materialele în mapă, doar la semnat, membrilor consiliului de administraţie.
Dl. viceprimar Peti: - aveţi o propunere concretă, referitor la material?
D-na viceprimar Ciotlăuş:  - da, propun să aprobăm menţinerea nivelului cheltuielilor de personal aferente anului 2013.
Dl. viceprimar Peti: - supun la vot mai întâi materialul în forma iniţială din mapă, iar dacă nu trece, supun cu amendament.
Cine este pentru? – 11 voturi (unanimitate)
Cine este împotrivă? –
Cine se abţine? – 9 abţineri (Benedek I., Soos Z., Karacsony E., Ciotlăuş I., Pui S., Sîmpălean D., Puiac C., Loghin L., Sabău O.)
Hotărârea a fost adoptată cu 11 voturi pentru şi 9 abţineri.
(Nu a votat dl. consilier Bakos L.)
Punctul nr. 16 din ordinea de zi
Proiect de hotărâre privind mandatarea reprezentantului A.G.A., d-na Karacsony Erdei Etel să aprobe documentele de pe Ordinea de zi a şedinţei extraordinare a Adunării Generale a Acţionarilor a S.C. Compania Aquaserv S.A.:
Dl. viceprimar Peti: - vom modifica data din titlul proiectului, în 04.02.2014.
Cine este pentru? – 15 voturi
Cine este împotrivă? –
Cine se abţine? – 5 abţineri  (Karacsony E., Ciotlăuş I., Pui S., Sîmpălean D., Loghin L.)
Hotărârea a fost adoptată cu 15 voturi pentru şi 5 abţineri.
(Nu a votat dl. consilier Bakos L.)
Punctul nr. 19 din ordinea de zi
Proiect de hotărâre privind aprobarea bugetului local al Municipiului Tîrgu Mureş, pentru anul 2014:
D-na viceprimar Ciotlăuş: - aş vrea să spun că eu în calitate de viceprimar nu sunt de acord cu forma propusă a acestui buget, colegii mei consilierii PNL vor vota împotriva  acestei propuneri de buget pentru anul 2014, considerăm că a vota în această formă bugetul pe anul 2014 este exact ca şi cum am vota împotriva intereselor publice ale acestei comunităţi.
Pentru că nevoile prioritare ale acestui oraş nu au fost cuprinse în buget şi foarte pe scurt am să dau câteva exemple pentru că sunt convinsă că toţi colegii mei consilieri locali, au studiat foarte bine materialul care urmează a fi votat. Dau câteva exemple:  în primul rând, la capitolul cheltuieli de funcţionare, la autorităţi executive, la Poliţia comunitară, la învăţământ şi la asistenţă socială, aproape este înjumătăţesc cheltuielile de personal.
De asemenea, sunt diminuări foarte mari la capitolul cheltuieli cu materiale şi bunuri. La Poliţia locală, că tot ne spunea dl. Damaschin că are nevoie de colaborare în municipiul Tîrgu-Mureş cu Poliţia locală, se diminuează bugetul de la 1,5 milioane la peste 200 mii lei cheltuieli materiale şi se înjumătăţeşte şi capitolul cheltuieli de personal. O altă remarcă pe care vreau să o fac, este referitoare la bugetul aprobat în anul 2013 la capitolul reparaţii şi investiţii, la care anul trecut cei din USL s-au împotrivit acelei propuneri, dar chiar cu votul majorităţii formate din UDMR şi PDL pe acele capitole, nu sau realizat acele investiţii şi reparaţii propuse, spre sfidarea consiliului local, cei din executiv mai mult de 70% din propunerile din 2013 sunt copy-paste, sunt reportate în anul 2014. De asemenea, toate instituţiile din subordinea Primăriei Municipiului Tîrgu-Mureş şi societăţile la care suntem acţionari majoritari, au veniturile şi cheltuielile la acelaşi nivel, nu realizează nici un leu profit, deci nu vor ajunge cu un profit rezonabil, dar au salarii medii de peste 2500 lei, salarii de top. De asemenea, am câteva observaţii la anexa 6 bugetul de angajamente pe anul 2014, în cadrul comisiilor de specialitate s-a discutat la capitolul reparaţii şi investiţii, doar nivelul propus pentru anul 2014, nu şi până în 2017.
Sunt şi câteva lucruri şi m-aş lega de banala achiziţie a containerelor  propuse de colegul meu Sebastian Pui, în cartiere, care brusc apare la o sumă extrem de mare, 5 milioane 200 mii lei. Era vorba de o banală sumă de 400 mii lei, cu 3-4 locaţii în cartiere şi nu necesita o valoare aşa de mare, credem că este o greşeală de dactilografiere şi trebuie să se refacă în timpul acestei şedinţe, dacă se va vota bugetul în această formă.
De asemenea, în cadrul comisiilor de specialitate s-au făcut tot felul de observaţii în ceea ce priveşte iluminatul festiv de sărbători. S-a diminuat pe anul 2014 suma la 900 mii lei dar se ia un angajament, tot aşa până în anul 2017, de 7 milioane 200 mii lei. De asemenea, proiectul de management integrat al deşeurilor în judeţul Mureş, la care suntem co-finanţatori cu o sumă de 10 milioane lei, proiect  care anul acesta ar fi trebuit să fie pus în funcţiune şi ar fi necesitat finanţarea din partea municipiului cu 10 milioane lei, se alocă doar suma de 3 milioane, insuficientă, ceea ce înseamnă că acest proiect la nivelul judeţului Mureş nu va fi implementat în anul 2014, dar nu se întrevede nicio speranţă pentru 2015 sau până în 2017, pentru că nu se prevede în bugetul de angajament o astfel de co-finanţare din partea municipiului.
De asemenea, la capitolul containere subterane de colectare a deşeurilor, cu toate că s-a aprobat un proiect de 35 de bucăţi a 9.300 euro  bucata, care ajungea la 1 milion şi jumătate de lei, în acest buget se regăseşte la 3 milioane de lei. Întreb dacă s-a greşit la propunerea sumei, executivul s-a răzgândit, nu mai doreşte să achiziţioneze 35 ci 70 de bucăţi, s-a răzgândit în ceea ce priveşte preţul de achiziţie şi este 20 mii euro, nu 10 mii euro? Pentru că nu ne dă, ne dă cu virgulă suma respectivă.
De asemenea aş vrea să mulţumesc d-nei Kiss că ne-a lăsat pe toţi consilierii ca în ale lui Caragiale, ca într-o tragicomedie, să propunem în cadrul comisiilor de specialitate ce reparaţii şi ce investiţii ne-au trecut nouă prin minte, la diverse şcoli, la diverse obiective din municipiul Tîrgu-Mureş, dând cu banul: sume de 100 mii lei, 270 mii lei, fără nicio fundamentare, fără nicio justificare, fără să vină măcar cu un amendament în faţa noastră şi să spună că departamentul respectiv nu are o fundamentare pentru acea investiţie. Cred că este aceeaşi şmecherie ca şi cea din anul 2013, acea de a accepta toate propunerile noastre, chiar şi nefondate, dar cu bună intenţie. Cu siguranţă toţi dintre noi care am formulat propuneri, am avut cele mai bune intenţii, dar probabil se va întâmpla la fel ca şi cu reparaţiile şi investiţiile propuse în anul 2013, nu se vor realiza decât ceea ce doreşte executivul cu atribuţii, nu şi cel fără atribuţii.
Dl. viceprimar Peti: - ceea ce vă pot spune, sunt mandatat de către colegii mei din grupul UDMR, noi vom vota acest buget pentru că am avut oportunitatea şi ocazia să participăm la peste 5 şedinţe ale comisiilor de specialitate, nu a trecut o zi din luna ianuarie în care să nu discutăm şi să avem discuţii cu diferitele direcţii care şi-au fundamentat şi au promovat diferite solicitări de fundamentare ale bugetelor lor, am încercat să luăm în considerare toate solicitările primite şi de la cetăţeni, la urma urmei noi suntem şi am primit mandat pentru a reprezenta interesele lor şi să facem tot posibilul ceea ce ţine de noi, să răspundem la solicitările dânşilor.
Dl. consilier  Sabău: - înainte să iau cuvântul m-am consultat cu colegii de la P.S.D. şi prima întrebare care am adresat-o a fost dacă noi P.S.D. credem că suntem sau nu în opoziţie locală. Noi am stabilit de comun acord că noi suntem în opoziţie în consiliul local, de asemenea am stabilit în timpul discuţiilor anterioare, dacă vom vota sau nu bugetul. Am spus că încercăm să mergem pe opoziţie constructivă. Este poziţia colegilor şi poziţia mea şi de asemenea, am avut timp să solicităm punct de vedere de la conducerea partidului. De ce opoziţie constructivă? În primul rând, am spus că spre deosebire de anul trecut, am avut o mai mare deschidere din partea executivului, a d-nei Kiss cu care am stat împreună 3 ore şi am dezbătut chestiuni tehnice legate de buget, până la urmă s-a îndurat să ne dea nişte sume de bani în zona de învăţământ  pe care noi am considerat că ar fi nu neapărat  prioritar, că toate sunt prioritare, dar ceva mai apropiat de opţiunea noastră personală a celor trei. Am văzut şi azi în ultima formă a bugetului, nu a dispărut nicio poziţie sau nu am văzut eu, o să fiu mai atent. De asemenea, tot în aceeaşi direcţie, rugămintea pe care noi o adresăm o să fie în felul următor. Noi o să votăm azi pozitiv bugetul, o să avem şi alte critici dar poate nu are rost să le mai facem publice, însă de această dată, promitem, doamnă Kiss, că o să fim mult mai atenţi pe cum va fi executat în concret cel puţin poziţiile noastre. Prima cerere în această direcţie o să o adresăm undeva în luna aprilie ca să vedem ceea ce aţi pus la cererea noastră în buget, de comun acord cu ceilalţi colegi, să vedem dacă într-adevăr se finalizează sau să vedem o procedură, nu ştiu dacă se apucă investiţiile de finalizat până în aprilie. Sunt alte chestiuni care ţin de procedurile legale în discuţie şi atunci să luaţi un vot pozitiv condiţionat de executarea respectivă.
Dl. consilier Peti: – supun la vot proiectul de hotărâre.
Cine este pentru? – 18 voturi
Cine este împotrivă? – 3 voturi (Ciotlăuş I., Pui S., Sîmpălean D.)
Cine se abţine? –
Hotărârea a fost adoptată cu 18 voturi pentru şi 3 voturi împotrivă.
Dl. consilier Pui: - ca şi profesor aş avea o întrebare în primul rând adresată d-lui primar, nu apar în buget bursele şcolare. Şi în acest an nu sunt prevăzute în buget bursele şcolare, totuşi când avem de gând să plătim şi restanţele?
Dl. consilier Peti: - sunt prevăzute bursele, în sumă de 1 milion, 100 mii lei este prevăzut.
Dl. consilier Maior: - am dorit să mă abţin înainte de vot, o să spuneţi că sunt acid, dar aş fi vrut să fac o mică remarcă d-nei consilier Ciotlăuş. Pentru mine e o mirare după o lună de zile în care ne-am văzut tot a treia zi la şedinţă de comisie, să veniţi să spuneţi acest lucru. În schimb, nu mă miră scârba politică şi modul în care aţi prezentat lucrurile chiar nu mă miră, pentru că aşa cum v-am cunoscut, aşa aţi rămas, şi asta vă caracterizează şi politic, iar veninul şi răutatea au rămas aceleaşi. Eu vă mulţumesc şi continuăm în aceleaşi bune legături care le-am avut şi până acum.
Punctul nr. 6 - regim de urgenţă
Proiect de hotărâre privind completarea contractului nr. 5/2008 de delegare a gestiunii serviciilor publice de salubrizare în Municipiul Tîrgu Mureş:
Dl. viceprimar Peti: - rămân art. 3, 4 şi 5, se scoate art. 1 şi art. 2.
Supun la vot proiectul de hotărâre.
Cine este pentru? – 15 voturi
Cine este împotrivă? – 3 voturi  (Ciotlăuş I., Sîmpălean D., Pui S.)
Cine se abţine? – 3 abţineri (Jozsa T., Soos Z., Karacsony E.)
Hotărârea a fost adoptată cu 15 voturi pentru, 3 voturi împotrivă şi 3 abţineri.
Dl. viceprimar Peti: - vă rog să faceţi propuneri pentru preşedinte de şedinţă.  
Dl. consilier Maior: - propun pe d-na Roman Ioana.
Dl. consilier Pui: - propun pe Ionela Ciotlăuş
D-na viceprimar Ciotlăuş: - cedez în favoarea d-nei Roman.
Dl. viceprimar Peti: - supun la vot propunerea care s-a făcut, d-na Roman Ioana preşedinte al şedinţei viitoare.
Cine este pentru? –  20 voturi
Cine este împotrivă? –
Cine se abţine? – 1 abţinere  (Pui S.)
D-na Roman Ioana a fost aleasă preşedinte al şedinţei viitoare, cu …. voturi pentru şi o abţinere.

Nemaifiind alte discuţii la ordinea de zi, lucrările şedinţei ordinare a Consiliului local se încheie. 

duminică, 16 februarie 2014

Modificarea şi completarea HCLM nr. 395 din 30.11.2011 privind unele măsuri în aplicarea art. 107 din Legea nr. 1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei

Consiliul local al municipiului Tîrgu Mureş, întrunit în şedinţă ordinară de lucru,
Văzând Expunerea de motive nr. ______ din 03.02.2014, iniţiată de consilierul local Pui Sebastian Alexandru, privind modificarea şi completarea  HCL nr. 395 din 30.11.2011 privind unele măsuri în aplicarea art. 107 din Legea nr. 1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei,
Având în vedere prevederile art. 107, alin. 2 din Legea nr. 1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei, ale art. 17 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii şi ale art. 26 şi 36 din Legea nr. 18/1991 privind fondul funciar cu modificările şi completările ulterioare,
Luând act de adresele METALUL SCM transmise municipiului Tîrgu Mureş nr. 23817 din 16.05.2013 şi nr. 298 din 29.07.2013 prin care această societate şi-a manifestat disponibilitatea de reglementare a situaţiei juridice a terenului aflat în Tîrgu Mureş str. Gh. Doja nr. 274, în suprafaţă de 7805 mp, nr. top 599/3/1, precum şi de constatările Curţii de Conturi a României prin Camera de Conturi a judeţului Mureş consemnate în Procesul Verbal de constatare nr. 18059/24.04.2012
În temeiul prevederilor art. 36 alin. (2) lit. “c” , alin. (5) lit. “a” , ale art. 45 alin. (3), ale art. 115 alin. (1) lit. “b” şi ale art. 123 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată,

HOTĂRĂŞTE

Art. 1 Se aprobă modificarea art. 1, pct. 3 şi 4 şi art. 2 a HCL nr. 395 din 30.11.2011 privind unele măsuri în aplicarea art. 107 din Legea nr. 1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei care vor avea următorul conţinut:
„- se însuşeşte propunerea şi se completează inventarul domeniului public al municipiului Tîrgu Mureş cu terenurile cuprinse în anexa CONFORM ART. 26 şi 36 din Legea nr. 18/1991 privind fondul funciar cu modificările şi completările ulterioare
- se aprobă efectuarea demersurilor legale pentru eliberarea de cărţi funciare (copii fidele) şi întocmirea lucrărilor topografice pentru înscrierea dreptului de proprietate pentru aceste terenuri pe numele municipiului Tîrgu Mureş – domeniul public,
Iar art. 2: se aprobă constituirea unei comisii de specialitate pentru aplicarea art. 107 din Legea nr. 1/2005, constituită din următoarele 5 persoane:
- Moldovan Florian – Director Administraţia Domeniului Public
- Mureşan Vasile Mihai – consilier juridic în cadrul Compartimentului  juridic, exproprieri şi demolări al Administraţiei Domeniului Public
- ___________________viceprimar
- ___________________consilier local
- ___________________consilier local

HCL nr. 395 din 30.11.2011 se completează cu 3 noi articole, astfel:
Art. 3 Se aprobă concesionarea directă către METALUL SCM, în condiţiile legii, a terenului în suprafaţă de 7399 mp aparţinând Municipiului Tîrgu Mureş, ocupat de construcţii proprietatea Metalul SCM, situat pe str. Gh. Doja 274-276, identificat prin CF nr. 121141, nr. top 599/3/1.
Art. 4 Împuterniceşte primarul municipiului Tîrgu Mureş să semneze contractul de concesiune ce se va încheia între cele două părţi.
Art. 5 Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se încredinţează primarul municipiului Tîrgu Mureş, Dorin Florea, Direcţia de Administrare a Domeniului Public, comisia constituită în baza art. 2 şi Direcţia Economică prin Serviciul de Concesionări, Închirieri, Vânzări şi Respectarea Disciplinei Contractuale.

Viza de legalite
Secretarul Municipiului Tîrgu Mureş
jrs. Maria Cioban

Preşedinte de şedinţă

___________________ 

EXPUNERE DE MOTIVE privind modificarea şi completarea HCLM nr. 395 din 30.11.2011 privind unele măsuri în aplicarea art. 107 din Legea nr. 1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei

Prin HCLM nr. 395/30.11.2011 privind unele măsuri în aplicarea art. 107 din Legea nr. 1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei prin care:
- la art. 1 –„s-a luat act de prevederile Deciziei nr. 913/2009 ale Curţii Constituţionale în ce priveşte neconstituţionalitatea art. 107 alin.(1) din Legea nr.1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei, respectiv neconstituţionalitatea folosinţei fără plată a unui teren proprietatea Statului Român şi pe cale de consecinţă:
- se constată încetarea dreptului de folosinţă fără plată pentru terenurile aferente unor construcţii – proprietatea unor unităţi cooperatiste (cuprinse în anexa la hotărâre)
- se însuşeşte propunerea şi se completează inventarul domeniului privat al municipiului Tîrgu Mureş cu terenurile cuprinse în anexa CONFORM ART. 26 şi 36 din Legea nr. 18/1991 privind fondul funciar cu modificările şi completările ulterioare
- se aprobă efectuarea demersurilor legale pentru eliberarea de cărţi funciare (copii fidele) şi întocmirea lucrărilor topografice pentru înscrierea dreptului de proprietate pentru aceste terenuri pe numele municipiului Tîrgu Mureş – domeniul privat,
Iar la art. 2 s-a aprobat constituirea unei comisii de specialitate pentru aplicarea art. 107 din Legea nr. 1/2005, constituită din următoarele 5 persoane:
CSEGZI SANDOR (în acea perioadă viceprimar), JOZSA TIBOR (în acea perioadă director ADP), MUREŞAN MIHAI (referent ADP), şi consilierii locali FĂRCAŞ IOAN şi MOZES LEVENTE”.
Analizând textul hotărârii am constatat necesitatea efectuării unor modificări impuse de prevederile legale, precum şi de modificările survenite la nivelul Primăriei Tîrgu Mureş în structura de personal, în sensul că unii membrii ai comisiei nu mai deţin funcţiile pe care le aveau la momentul adoptării hotărârii.

Concret, Legea nr. 18/1991 prevede la art. 36, alin.(1) că: „Terenurile aflate în proprietatea statului, situate în intravilanul localităţilor şi care sunt în administrarea primăriilor, la data prezentei legi, trec în proprietatea comunelor, oraşelor sau a municipiilor, urmând regimul juridic al terenurilor prevăzute la art. 26.”, iar art. 26 alin.(2) stipulează că:
schimbarea regimului juridic al terenurilor prevăzute la alin. (1), din proprietatea publică a unităţilor administrativ-teritoriale respective în proprietatea privată a acestora, este interzisă şi se sancţionează cu nulitatea absolută”.
Cu alte cuvinte, terenurile trecute în proprietatea municipiului în baza prevederilor art. 36 şi 26 din Legea nr. 18/1991 se înscriu obligatoriu în domeniul public şi nu în domeniul privat, astfel că se impune corectarea erorii comise la adoptarea HCLM nr. 395/30.11.2011 şi intrarea în legalitate.
Pe de altă parte, având în vedere adresele METALUL SCM transmise municipiului Tîrgu Mureş nr. 23817 din 16.05.2013 şi nr. 298 din 29.07.2013 prin care această societate şi-a manifestat disponibilitatea de reglementare a situaţiei juridice a terenului aflat în Tîrgu Mureş str. Gh. Doja nr. 274, în suprafaţă de 7805 mp, nr. top 599/3/1, constatările Curţii de Conturi a României prin Camera de Conturi a judeţului Mureş consemnate în Procesul Verbal de constatare nr. 18059/24.04.2012, precum şi necesitatea imperioasă de încasare de venituri la bugetul local, se impune necesitatea încheierii unei forme contractuale care să justifice folosirea terenului municipiului Tîrgu Mureş de către o societate care nu este de utilitate publică.
Iniţiator, consilier local

Prof. Pui Sebastian Alexandru