LIBERTATE ŞI LIBERALISM

Libertatea în sens absolut, ca absenţă a oricărei constrângeri, nu există. Conceptul de libertate folosit ca referire la fiinţa umană, priveşte cu precădere libertatea în sânul societăţii. O societate guvernată de bunul plac, s-ar măcina în conflicte interne, sfârşind prin descompunere. De aceea, societatea umană a instituit reguli de convieţuire, adică modalităţi de armonizare a intereselor individuale, care de obicei sunt divergente.

În concepţia liberală, libertatea individuală este un drept natural, iar graniţele ei sunt determinate de respectarea libertăţii aproapelui.

Lordul John Dalberg-Acton (1834–1902) spunea “Libertatea nu este puterea de a face ceea ce vrem, ci dreptul de a fi capabili a face ceea ce trebuie”.

În Dicţionarul de Sociologie Larousse, găsim „doctrină politică şi socială modernă bazată pe ideea drepturilor individuale şi, în primul rând, pe libertatea tuturor oamenilor. Liberalismul a căpătat formă în Europa secolelor al XVII-lea şi al XVIII-lea, prin John Locke, Montesquieu, Adam Smith, care au continuat munca pionierilor gândirii moderne (Machiavelli şi Th. Hobbes în special). Principalele sale acţiuni sunt:

- Liberalismul participă la mişcarea de secularizare a politicii, revendicând inde-pendenţa politicii faţă de religie. Politicul este revalorificat şi gândit plecând de la om şi nu de la o ordine naturală creată de Dumnezeu;

- Liberalismul limitează scopurile politicii având ca obiect păstrarea drepturilor fiecăruia. Moştenitor al dreptului natural modern, liberalismul insistă pe drepturile şi nu pe îndatoririle omului – fiecare să-şi definească propriul interes.

- Aceste drepturi individuale fixează limite puterii de stat. Puterea politică este duşmanul natural al drepturilor omului, îndeosebi al libertăţii. El face obiectul teoriei constituţionale liberale, care preconizează separarea puterilor, - pentru că prin natura lucrurilor, puterea să oprească puterea (Montesquieu) - şi supremaţia dreptului, pentru eliminarea arbitrarului şi înlocuirea supunerii faţă de stăpân cu supunerea în faţa legii;

- Limitarea puterii, presupune de asemenea restrângerea ariei sale. Liberalismul depolitizează sectoare întregi ale activităţii umane precum religia, parţial morala, şi economia. Economia de piaţă, eliberată de constrângeri (Smith) asigură prosperitatea.

„Într-o naţiune liberă, se munceşte mai mult pentru a agonisi decât pentru a pune deoparte” scria Montesquieu, în „De l’esprit des lois”, 1748. Se degajă ideea libertăţii în plan politic, dreptul de proprietate, spiritul întreprinzător. Capitalismul s-a dezvoltat pe câteva legi economice fundamentale care duc la dezvoltare, la baza cărora stau principiile liberale. Hayek (Friedrich August von Hayek: 1899–1992), mai mult decât orice alt teoretician liberal, a subliniat necesitatea de a se distinge liberalismul de democraţie, primul fiind o teorie economică, a doua fiind o teorie politică. El admite că în lupta împotriva absolutismului, cele două au putut merge împreună, şi chiar să fie confundate.

În realitate, chiar în condiţiile democratizării a fost posibil să se ajungă la măsuri sau consecinţe antiliberale, din cauză că cele două trebuie să răspundă unor probleme diferite: democraţia priveşte persoanele şi procedurile de guvernare, liberalismul priveşte funcţionarea guvernării şi veghează la limitarea puterilor ei: „Diferenţa dintre cele două principii devine mai clară dacă ne imaginăm cui se opun ele: democraţia se opune guvernării autoritare, iar liberalismul, totalitarismului”.

Filozoful italian Norberto Bobbio (1909 - 2004) conchide: “Astăzi, numai statele care au luat fiinţă prin revoluţii liberale sunt democratice, şi numai statele democratice protejează drepturile omului; toate statele autoritare din lume sunt deopotrivă antiliberale şi antidemocratice”.

Liberalismul, promotor al individualismului, al drepturilor omului, al statului de drept, al laicismului, al instituţiilor reprezentative, al separării puterilor, al economiei de piaţă, al libertăţii culturii şi moravurilor, îşi găseşte greu o definiţie clar delimitată.

„Liberalii s-au opus în mod principal oricărei forme de putere arbitrară sau absolută, ei s-au pronunţat pentru apărarea drepturilor individuale, a proprietăţii şi a sferei private de orice imixtiune ilegală din partea statului. ... Nu în ultimul rând, liberalii s-au opus viziunilor utopice şi s-au inspirat din ethosul raţionalist, umanist şi progresist al iluminismului, ale cărui valori le-au încorporat în doctrinele lor” scrie Alexandru Crăiuţu.

Petre Ţuţea spunea că „liberalismul favorizează corpul social: te instalează în sistem şi n-ai încotro.”

Potrivit teoriei liberalismului tradiţional anglo-saxon, piaţa liberă ar fi mecanismul necesar şi (adesea) suficient pentru a construi o societate bună. Acea „mână invizibilă” care guvernează singură, fără greş „societatea comercială” (Adam Smith).

Mulţi anglo-saxoni considerau că societatea bună se construieşte pe baza unui problematic „principiu foarte simplu” de natură morală şi/sau juridică, dar conceput şi aplicat fără nevoia unor judecăţi de mare valoare („one very simple principale” - John Stuart Mill). În esenţă este vorba de libertate, care nu trebuie limitată decât atunci când creşterea libertăţii unora face rău altora.

În esenţă, unii economişti au convingerea că raporturile comerciale modelează năravurile, alţii consideră că este nevoie de o preocupare mai susţinută pentru dimensiunea juridică.

Ca urmare, liberalismul poate fi definit ca o doctrină politică şi economică ce promovează libertatea economică şi politică a individului, împotrivindu-se etatismului, colectivismului, socialismului, oricăror concepte care pun interesele societăţii, statului, înaintea individului. Liberalismul economic proclamă libera concurenţă pe piaţă, neintervenţia statului în economie şi are ca principiu fundamental proprietatea individuală.