marți, 4 decembrie 2012

Se apropie sfârşitul ...



Apariţia de luni seara (26 noiembrie) pe micile ecrane a lui Traian Băsescu, în sfânta concepţie românească „să moară capra vecinului” nu a dovedit neutralitatea pe care i-o cere Constituţia, ci, în disperare de cauză că PDL-ul nu mai are ce oferi ţării, doar încercarea de a discredita USL-ul.
Trec peste formulele nedemne unui p...reşedinte de ţară: „mincinos”, „Moş Teacă” „Antonescu a căzut pe spate”.
Mă întreb ce facem cu minciuna care a oripilat Europa, despre aşa zisa „lovitură de stat” în care 7,4 milioane de români i-au cerut demisia ? 
Mă mai întreb, ce rost au criticile pe care domnul Băsescu le aruncă tuturor colegilor de viaţă politică, de vreme ce domnia sa a fost membru al tuturor guvernelor până în 2004? Nu am văzut o singură dată, în şedinţele de guvern, mână ridicată a împotrivire la vreo hotărâre, din partea lui Traian Băsescu.
De ce a tăcut domnia sa din 2004 până în 2012, preşedintele ţării, cel mai bine informat om din România, când vezi Doamne, s-au întâmplat, potrivit afirmaţiilor sale, atâtea ilegalităţi? Potrivit oricărei legi din orice ţară, tăinuirea unei ilegalităţi te face complice la ea.
Cum de, mai nou, domnul Băsescu se pricepe la toate? Am mai avut unul care se pricepea la toate şi dădea indicaţii preţioase, dar sub conducerea lui, România a avut industrie şi a construit în draci locuinţe, baraje, irigaţii. În 23 de ani, au dispărut peste 1900 de intreprinderi, de au ajuns românii să importe roşii, zahăr, cartofi, morcovi, mobilă, până şi sticlă de geam... Nu ne spune domnia sa, de ce procuratura anchetează ţăranii care au votat la referendum, dar nu aflăm vinovaţii marilor „tunuri”. Nu aflăm beneficiarii Caritas, FNI, s.a. Sau aflăm degeaba. Nu s-a ridicat nici o ţeapă în Piaţa Victoriei, ba dimpotrivă, cu PD-ul la guvernare, am fost martori la cea mai mare corupţie din Istoria României. Aaa, era să uit: sub Ceauşescu România a avut o mare flotă comercială. A dispărut, probabil în urma vrăjilor făcute de ghicitoarele prietenului de familie Bercea Mondialul.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu