RE-PAMFLET

Drept la replică,  conform deciziei 114 din 14 octombrie 2002 rezultat în temeiul prevederilor art. 10 alin. (3) lit. e), art. 17 alin. (1) lit. d) si ale art. 41 din Legea Audiovizualului nr. 504/2002, drept exercitabil şi în situaţia răspunsului la un aşa-zis pamflet:

Cu privire la “pamfletul” (adică umbrela sub care se poate scrie orice?) apărut în Târgumureşeanul, din 28 martie 2012:

“RE-PAMFLET”

Febra societăţii româneşti de a intra în Cartea Recordurilor ne este frecvent, pe larg prezentată de mass-media. Nu este locul analizei, deşi oscilez între “aliniere la normalitate în obiceiurile societăţilor libere”, sau “defularea frustrărilor anilor de comunism”. Sau un pic din amândouă.

Avem partide care încap într-un ascensor, dar au locul asigurat la masa bucatelor, în funcţie de direcţia din care, schimbarea schimbărilor, schimbă … doctrina. Avem ziare de mare respiraţie intelectuală, al căror tiraj încape într-un ghiozdan de şcolar la şcoala elementară. De multe ori, în spiritul celei mai elevate deontologii, cu scopul academic de a discredita persoane, grupuri, instituţii, cariere…

Mercenariatul există de când lumea, dar poate să se situeze la nivel submediocru, sau la superlativ, pe măsura capacităţii celui înregimentat.

Dreptul de a te abţine la vot – oricare o fi el – este folosit cu discernământ, de multe ori dictat de o situaţie fundamental nouă, faţă de una aparent asemănătoare. Condiţiile în veşnică schimbare pot impune abordări noi. Acest drept, este unul din cele trei posibile, alături de votul “pentru” şi votul “împotrivă”.

Pentru o bună lămurire a autorului Adrian Luca, de negăsit în marea de necunoscuţi din jurul meu, după 4 ani de mandat în Consiliul Local Târgu Mureş, voi putea afirma cu mâna pe inimă, sau pe Biblie, (potrivit mai noilor “argumente supreme” de la vârful politicului): am fost un consilier care NU a votat “pentru” o mică/mare decizie ce privea banii oraşului Târgu Mureş, din care să rezulte un mic/mare profit personal, şi nu am votat niciodată “împotrivă”, doar cu scopul “să moară capra vecinului”.

Cât despre ce s-a făcut pentru oraş, trăim încă sub mitul comunist al personalităţii providenţiale: ce Doamne-Dumnezeule ne-am fi făcut dacă nu ar fi existat “X” sau “Y” în funcţie, aleasă sau numită? Probabil Târgu Mureşul dispărea sub vitregiile vieţii, pe noi ne mâncau lupii, şi aici ar fi bătut simunul...sau harmattanul... sau siroco...

Cele 17 iniţiative pe care le-am avut în timpul mandatului, au privit strict interesul cetăţeanului din Targu Mureş. Dintre ele, câteva au fost votate în unanimitate.

De ce nu “pamfletăm” voturile mele “împotriva” risipirii banului public? Ahaa, e subiect sensibil! Sau de exemplu, iniţiativa proiectului de desfiinţare a primăriilor de cartier care “păpau” cam 450.000 euro anual ? O garsonieră costă cam 20.000 euro. Cam cât a costat oraşului nostru, lunar, salarul de antrenor al celui supranumit “Fiara”, ca să avem circ, pentru că de pâine nu se prea vorbeşte. Mai putem adăuga restul cheltuielilor cu jucătorii, iluminarea, întreţinerea, personalul aferent, şi ajungem la o cifră astronomică pe care mureşenii nu o regăsesc în oraş, într-un fel de bunăstare din jurul nostru. Că pe lângă alergat după minge, mai există, ia acolo, nişte fleacuri: Teatru Naţional, Biblioteci, şcoli, sănătate, muzee... Vise, mi s-ar putea replica... Da, este adevărat, eu am “dormit” 4 ani, dar uite ce frumos visez! Deh, deformaţie profesională!

Despre locuri de muncă, (urmare firească a investitorilor care “se bat să vină” la Târgu Mureş), despre dezvoltarea reală a unui oraş FOST industrial, a auzit cineva? Dacă se închide şi AZOMUREŞ, putem să ne apucăm de agricultură, la plugul tras de “boi”, din care avem destui, că despre fabricile de tractoare româneşti nu prea mai putem vorbi decât ca-n poveşti: “A fost odată ca niciodată...”  Şi comerţ nu poate să facă o ţară-ntreagă!

Cât despre abţinerea la propriul proiect, care s-a bucurat de aprobarea majorităţii, votul politic al “abţinerii” celor din USL a fost gestul de a nu gira un viceprimar ales în afara condiţiilor legale, situaţie confirmată de Hotărârea Curţii de Apel Cluj.

Şi ca să închei cu o notă veselă, aşa cum “trebuie să se respecte” un pamflet, toată lumea, potrivit legislaţiei româneşti şi UE, are acces la Declaraţia mea de avere, un modest profesor de geografie, comparativ:

• prima comparaţie, înseamnă 2009 cu 2012. Se poate vedea cât am facut.
• a doua, cea “ticăloasă”, este între a mea şi a altora, mulţi dintre ei “oameni de bine” dar “lupi moralişti” în, şi în jurul Primăriei şi a Consiliului local.

Şi-apoi, să mi te ţii !