NU LE PASĂ!

Săptămâna trecută a avut loc un nou gest-diversiune, care se înscrie în prefăcătoria de politică, pe care o dirijează preşedintele Traian Băsescu. Că găseşte mulţi care cred că asta este calea, fără să sesizeze rezultatele dezastruoase pentru România, asta e o altă poveste.

Să revin: domnul preşedinte a trimis o scrisoare adresată partidelor componente ale Uniunii Social Liberale, prin care îşi exprima
disponibilitatea să demisioneze în perioada presupusă a alegerilor parlamentare şi prezidenţiale, posibile în noiembrie, cu condiţia ca USL-ul să preia proiectele de reducere a Parlamentului la o singură cameră având doar 300 de aleşi. Fac o paranteză: zilele trecute o comisie formată din pdl-işti bibileau materialul primit de la preşedintele Băsescu pentru a scoate o noua lege, probabil fie sub forma unei Ordonanţe de Urgenţă, fie o Hotărâre de Guvern. Deci, ne lovim de 2 ori într-o săptămână de incapacitatea domnului preşedinte de a înţelege că domnia sa nu are drept de iniţiative legislative, exact ca toţi ceilalţi preşedinţi din ţările democratice.

Pentru că propunerea făcută USL-ului, de parcă am fi într-un talcioc unde ne târguim pe marfă folosită, încalcă Constituţia României. Un preşedinte este ales, şi dacă are chef, sau a dormit prost, sau suferă fizic, sau l-a lăsat nevasta sau iubita şi are de gând să îşi dea demisia, atunci, nu are decât. Este treaba lui. Dar dacă nu este prins cu mâţa-n sac, cu o faptă imorală sau ilegală, atunci trebuie, potrivit voturilor şi legii care l-au pus în funcţie, să îşi ducă sarcina până la capăt. Nu se schimbă regulile jocului în timpul partidei, niciodată.

Dar domnul Băsescu, obişnuit el să centreze, el să marcheze, dar mai ales el să arbitreze, crede sincer, că politica se face că în piaţa Obor. Deci, orice înţelegere în afara regulilor de mai sus ar fi neconstituţională. Probabil că după numeroasele legi dovedite a fi neconstituţionale emise de cele 5 guverne Boc, una în plus sau în minus pare să nu mai conteze. Şi totuşi, ce ar fi dacă în România s-ar instala domnia legii?

Oricum, am fost obligaţi să ascultăm pentru a mia oară mai vechea diversiune, tot o interpretare de piaţă a Constituţiei României, cea care priveşte componenţa celor 51% din Parlament care dau primul ministru. Repet, pentru că cetăţeanul care merge la vot, trebuie să ştie: majoritatea care câştigă alegerile, de obicei o alianţă, pentru că nu mai suntem în ţara partidului unic PCR, face propunerea de prim ministru, şi în mod normal, preşedintele trebuie să o accepte, chiar daca nu e din partidul simpatizat de el. Iar alianţa nu este obligată să se înscrie la Tribunal, pentru că un contract scris şi semnat de partide politice, înseamnă voinţa a mii de oameni care cred într-o semnătură, cred în cuvântul dat, cred într-o strângere de mână care valorează cât cuvântul dat. Asta ca să desfiinţăm o altă diversiune. Dar în ţara în care jurăm pe Biblie că nu lovim copii, în ţara în care Dumnezeu este pus, bietul de el, la încheierea fiecărui discurs politic, ceea ce eu consider că este o blasfemie, e drept, după 50 de ani de educaţie comunistă dură, în această ţară, încă, dar nu pentru multă vreme, încă totul e posibil. PDL-ul, mai mult PD, dar cu nimic liberal, se pregăteşte de cumpărat voturi, cu disperarea omului la care îi zăngăne la urechi cătuşele.

Şi atunci închei şi eu în tonul pe care adineauri îl acuzam: să dea Dumnezeu, fiecăruia după merite!