SFÂNTUL VASILE CEL MARE - Model de iubire al aproapelui şi de trăire creştină

„Fii atent la sufletul tău. Pe el să-l împodobeşti şi să-l faci să strălucească cu frumuseţea cea din virtute!” (Sfântul Vasile cel Mare).

            Trăim într-o societate care are nevoie de modele. Zbuciumul grijilor cotidiene, ne întunecă parcă raţiunea şi nu ne mai lasă să înţelegem că apa cea mai bună este cea de la izvor. Izvorul vieţii veşnice este învăţătura şi viaţa Mântuitorului şi a sfinţilor. Educaţia se bazează pe modele, viaţa se ghidează  după modele, lumea îşi făureşte modele, mai mult sau mai puţin vrednice de urmat.

            Sfântul Vasile cel Mare s-a născut într-o familie autentic creştină. Bogăţia nu a  constituit pentru el o piatră de poticnire, o orbire venită din partea „ochiului dracului”, ci a fost un prilej de a se transforma într-un altfel de Samarinean milostiv. Chipul lui Dumnezeu, pe care Sfântul Vasile îl vedea în fiecare suflet, credinţa însămânţată cu adâncă evlavie în suflet încă din fragedă pruncie de către mama sa, Emilia, ştiinţa dobândită în cele mai vestite şcoli ale vremii, l-au ajutat să  devină un adevărat SFÂNT. Împreună cu un alt mare sfânt al Bisericii, Sfântul Grigorie de Nazianz, cunoştea doar două drumuri: al Bisericii şi al şcolii.

            Credinţa şi educaţia primite l-au sprijinit în misiunea sa de a-şi aduna comori în ceruri, împărţind comorile pământeşti celor care aveau neapărată nevoie de ele, aici pe pământ. A fost şi un mare teolog, un fidel luptător al dogmelor creştine, dar mai ales un teolog al  credinţei mărturisite prin fapte.

De la el ne-au rămas multe lucrări teologice, cea mai importantă fiind una dintre cele trei Sfinte Liturghii. Se spune că iubea în mod nespus rugăciunea, ajungând să se roage atât de mult încât prefera mai degrabă să se oprească soarele din mersul său decât să se oprească el din rugăciune.

            Ca episcop, a manifestat o atenţie deosebită faţă de slujirea teologică, dar şi spre cea  misionar-socială. A întemeiat spitale, orfelinate, azile creştine, lucrarea sa caritabilă  ajungând şi la cei  năpăstuiţi şi întemniţaţi.

            A trecut la cele veşnice la data de 1 ianuarie 379, la vârsta de 50 ani, bolnav, dar cu siguranţă străluceşte lumii  prin lucrarea sa şi veghează asupra noastră ca o stea a Împărăţiei lui Dumnezeu.