sâmbătă, 26 noiembrie 2011

Mai multă transparenţă la Primăria Tîrgu Mureş

Am fost invitat la audierea publică având ca temă „Soluţii pentru îmbunătăţirea procedurii de elaborare şi adoptare a actelor administrative normative la nivelul primăriei Târgu-Mureş şi Consiliului Local Târgu-Mureş” organizată marţi, 22 noiembrie la Hotel Continental, de Sindicatul MediaSind Mureş, Federaţia Patronatelor IMM Regiunea Centru, Consiliul Local IMM Târgu-Mureş, Fundaţia CPA IMM Mureş, Asociaţia Rotaract Club Târgu-Mureş, Institutul Naţional pentru Dezvoltarea Integrată a Ariilor Protejate din România, la care am participat cu următoarea depoziţie:
În calitate de consilier local în cadrul Consiliului Local Municipal Tîrgu Mureş îi felicit pe organizatori pentru această iniţiativă care vine să aducă soluţii şi răspunsuri privind procedura de elaborare şi adoptare a actelor administrative normative la nivelul Primăriei şi Consiliului Local Tîrgu Mureş, mai ales datorită faptului că m-am confruntat frecvent cu astfel de probleme (aproape lunar).
Ca şi membru al Consiliului Local, ce reprezintă un organ reprezentativ pentru populaţia oraşului care ne-a ales trebuie să răspundem intereselor comunităţii.
Din păcate punerea în aplicare a Legii nr.52 din 2003 (articolului 6, alin.1 şi 2) privind transparenţa decizională în administraţia publică locală nu este respectată la Primăria şi Consiliului Local Tîrgu Mureş exemplele fiind multiple: proiectele de hotărâri nu sunt anunţate cu 30 de zile înainte de avizare, contractele de interes public nu sunt postate pe site.
Probabil că majoritatea actelor administrative sunt catalogate de către Primărie şi Consiliul Local ca fiind scutite de dezbaterea publică obligatorie, iar pe de altă parte, lipsa interesului cetăţeanului de a participa activ la procesul de elaborare şi adoptare a actelor administrative. Acest fapt este şi o consecinţă a lipsei unui sistem performant de informare publică. O altă concluzie este faptul că, nu este suficient să permiţi cetăţeanului să participe la activitatea unităţii administrative, ci trebuie promovată şi o campanie de conştientizare şi atragere a cetăţeanului în viaţa publică în scopul eficientizării activităţii unităţii administrative şi a direcţionării acestei activităţi către nevoile şi problemele cu care se confruntă cetăţeanul în cadrul comunităţii.
Datorită unei interacţiuni scăzute între Primărie, Consiliul Local şi cetăţean, există un flux scăzut de informaţii primite de unitatea administrativă de la cetăţean, ceea ce duce la adoptarea unor decizii şi acte administrative care vin în conflict cu drepturile şi interesele legale ale cetăţeanului. Tocmai de aceea, conducerea primăriei, respectiv persoanele cu putere decizională, încearcă să evite, pe cât posibil, comunicarea datelor de interes public şi menţinerea secretului cu privire la activitatea instituţiei, în scopul protejării propriilor interese.
Soluţiile ar fi:
a) să se ţină cont de modul în care se exercită controlul de legalitate asupra actelor administrative adoptate sau emise de autorităţile publice locale (sunt supuse controlului de legalitate al Prefectului, cf. art.123 din Constituţia României, revizuită);
b) atitudinea celor implicaţi prin: integritate şi cinste, responsabilitate, respectul faţă de legi şi regulamente, respectul pentru drepturile celorlalţi, efortul pentru a face economii, cheltuiala cu chibzuinţă, punctualitate;
c) transmisia în direct sau înregistrat a şedinţelor de Consiliu Local prin web cam  pe site-ul Primăriei, pentru ca toţi cetăţenii să fie informaţi şi să ştie exact ce se discută la aceste şedinţe.
„Împreună vom putea avea un oraş mai bun”

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu