Albanezii din România

Albanezii sunt un popor balcanic, aşezat pe ţărmul mărilor Adriaticã şi Ionică, pe latura vestiă a Peninsulei Balcanice. Cercetătorii îi consideră urmaşii vechilor iliri. Ei constituie minorităţi importante în Kosovo şi fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei. Comunităţi albaneze se află în ţări din Europa, S.U.A, Canada, Australia etc.

Legăturile albanezilor cu Ţările Române sunt atestate documentar la sfâşitul sec. al XVI-lea

, într-un document datat 12/24 martie 1595. Este vorba despre un raport redactat de trimisul împăratului Rudolf al II-lea în Ţările Române, Giovanni de Marini Poli, şi expediat din Alba Iulia consilierului imperial Bartolomeu Pezen, la Viena. În acest raport, Poli relata faptul că domnitorul român Mihai Viteazul permisese unui numãr de 15 000 de albanezi, veniţi de la Cervena Voda (sudul Dunării), să se aşeze în Ţara Românească.

Casă tradiţională albaneză (albaniabridge.co.uk)

Unele documente fac referire la originea albanezã a domnitorului moldovean Vasile Lupu (sec. al XVII-lea) şi a familiei domnitoare Ghica. Unul dintre reprezentanţii acestei familii, prinţesa Elena Ghica sau Dora d’Istria (sec. al XIX-lea) s-a numărat printre sprijinitorii populaţiei albaneze din Imperiul Otoman. Mai trebuie amintită aici şi participarea albanezilor la mişcarea socială a lui Tudor Vladimirescu, din 1821. Unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai acestei comunităţi la răscoala lui Tudor a fost Naum Panaiot Vechilargi, autorul unui alfabet original al limbii albaneze.

În general, albanezii sosiţi în România, s-au stabilit în oraşele mari: Bucureşti, Constanţa, Brăila, Galaţi, Ploieşti, Craiova, Slatina, Focşani etc. Ceea ce i-a determinat să aibă această opţiune au fost meseriile pe care le practicau şi în care s-au remarcat. Cei mai mulţi dintre ei au fost negustori, cârciumari, cofetari, patiseri, mici meşteşugari etc., prea puţini ocupându-se cu agricultura şi zootehnia.

Fiind în majoritate ortodocşi, albanezii din România au purtat nume specifice din patrimoniul religios al acestui cult, cum ar fi Nikolla, Gjergj (Ghiérghi), Vasil, Dhimitri, Elena, Polixenia. De-a lungul câtorva generaţii, aceste nume au fost românizate devenind Nicolae, Gheorghe, Vasile, Dumitru. În privinţa numelor de familie, acestea au fost românizate în parte şi ele, exemplele fiind la fel de numeroase: Kuneshka–Cunescu, Pandeli–Pandele, Tabaku– Tabacu, Tërpo–Tarpo. Musulmanii albanezi şi-au păstrat până astăzi numele originare: Memishi, Maksuti, Ymeri. Sunt cazuri în care numele originare albaneze au rezistat până astăzi, cum ar fi: Milkani, Opari, Polena, Zografi, Zissu. Toponimele de sorginte albaneză sunt rare ex. Arbănaşi, sat în judeţul Buzău.

Etnicii din România care vorbesc cel mai des albaneza în familie sunt cei veniţi după anul 1990. Pentru conservarea identităţii lingvistice, organizaţia comunităţii etnice, Asociaţia Liga Albanezilor din România, susţine cursuri de limbă maternă pentru începători în paginile revistei culturale „Prietenul Albanezului”.

În anul 1893 existau circa 30.000 de albanezi în Romania iar în 1920 aproape 20.000 numai în Bucureşti, pentru ca în 2002 să-şi mai recunoască apartenenţa etnică doar 477 (sub 0,10% din populaţia României). Se pare că numărul lor este mult mai mare fiind estimat la cca 10000 persoane.

Oameni de cultură şi intelectuali de origine albaneză care au trăit şi activat în România:

-prinţesa română de origine albaneză Elena Ghica (1828–1888), cunoscută sub pseudonimul de Dora d’Istria, a publicat numeroase articole, pentru a face cunoscută în opinia vremii cauza naţională a albanezilor. Ea a întocmit şi prima monografie despre albanezii din România, publicată la Florenţa, în 1873.

-Naum Vechilargi (Veqilharxhi; născut la 6 decembrie 1797, la Vithkuq, Albania, decedat în 1846, la Istanbul). În anul 1800, părăseşte Albania împreună cu familia şi se stabilesc în Basarabia. O ramurã a familiei se regăseşte, în anii ’30 ai sec. al XIX-lea, în oraşul-port Brăila, unde a deţinut demnităţi însemnate. Documente istorice mărturisesc faptul că Naum Vechilargi a îndeplinit o funcţie importantă în armata lui Tudor Vladimirescu, cea de intendent-şef (1821). În perioada următoare, se retrage la Brăila, unde face negustorie şi activează ca avocat. În anul 1844, a editat prima versiune a unui abecedar albanez (Evetori), în care promovează un alfabet inventat chiar de el. (În sec. al XIX-lea, limba albaneză nu avea un alfabet propriu, ci se foloseau alfabetele arab şi grecesc.) Este considerat cel mai important iluminist albanez, corifeul Renaşterii naţionale.

-Victor Eftimiu (născut în 1889, la Boboştiţa, Albania – decedat în 1972). A ajuns în România în 1907, unde s-a stabilit împreunã cu familia. A urmat cursurile liceale la Liceul „Mihai Viteazul”, din capitalã. A debutat în revista „Viaţa literară” a lui Ilarie Chendi. La revista „Ţara noastrã”, din Sibiu, a fost coleg de redacţie cu Octavian Goga (1908). În 1913, a fost numit director al teatrului „Comedia”, iar în 1920 devine director general al teatrelor din România. A fost ales membru al Academiei Române. A scris şi publicat numeroase volume de versuri, piese de teatru şi proză. Teatru: Cocoşul negru, Prometeu, Omul care a văzut moartea etc. Volume de versuri: Poemele singurătăţii, 1912, Odă limbii române, 1958, Minciuni terestre, 1961, Poezii, 1964. Romane: Kimonoul înstelat.

-Cornel Stavru, tenor, solist al Operei Naţionale;

-Cristache Antoniu (1907-1979), actor româno-albanez;

-Nicolae Djamo, profesor universitar şi diplomat;

-Lucia Djamo Diaconiţa, profesor universitar, lingvist;

-Brânduşa Pantelimon Opari, profesor universitar, Institutul Politehnic Bucureşti;

-Sergiu Cunescu (Kuneshka), inginer şi om politic;

-Ibrahim Themo, medic, reformator al sistemului sanitar din Dobrogea;

-Kiril Economu, actor;

-Nicu Constantin (1939-2009), actor;

-Oana Manolescu, scriitor, deputat al minorităţii albaneze în Parlamentul României;

-Gelku Maxutovici, istoric, fondatorul organizaţiei culturale UCAR.

-Aleksander Stavre Drenova (1872-1947), poet albanez, a conceput versurile imnului naţional albanez Hymni i Flamurit pe vremea când locuia în Bucureşti. Melodia imnului naţional albanez este cea a cântecului patriotic românesc Pe-al nostru steag e scris Unire compus de Ciprian Porumbescu.