duminică, 24 iunie 2012

INTERESE OBSCURE BLOCHEAZĂ APLICAREA HCLM 253/30.06.2011 şi HCLM 395/30.11.2011


Prin aceste hotărâri, Consiliul Local Tîrgu Mureş în unanimitate a decis stoparea situaţiei abuzive prin care cooperaţia foloseşte fără a plăti nimic zeci de mii de metri pătrati de teren amplasaţi în zone de mare interes comercial ale Municipiului Tîrgu Mureş.
Acest demers a fost iniţiat de mine, în calitate de consilier local PNL şi s-a concretizat prin trei proiecte de hotărâre, din  care a fost supusă la vot şi votată în unanimitate doar HCLM 253/30.06.2011,  prin care Consiliul Local Tîrgu Mureş a decis încetarea dreptului de folosinţă gratuită asupra 7.805 mp de teren amplasaţi pe str. Gheorghe Doja, folosiţi gratuit de Metalul SCM Tîrgu Mureş.

După aproape un an de la adoptarea acestei hotărâri de către  Consiliul Local, departamentele din cadrul Primăriei Tîrgu Mureş însărcinate cu ducerea la îndeplinire a hotărârilor Consiliului Local nu au întreprins nimic pentru recuperarea sumelor de bani cuvenite Municipiului Tîrgu Mureş din ocuparea acestor terenuri.
Astfel Curtea de Conturi a României a consemnat în Procesul Verbal de constatare nr. 18059/24.04.2012 că “Unitatea Administrativ Teritorială Tg. Mureş nu a calculat şi nu a înregistrat în evidenţa contabilă venituri proprii cuvenite bugetului local în sumă de 230.695 lei reprezentând chirii datorate de către unităţile cooperatiste, din care 43.619 lei datorate de către Metalul SCM.”
Mă întreb care este miza acestei tergiversări a clarificării situaţiei juridice a terenurilor ocupate de cooperaţie. Unele dintre acestea au ajuns în proprietatea unor persoane fizice sau juridice de-a lungul timpului, fără acordul Consiliului Local, cu toate că, doar Consiliul Local putea lua decizia privind înstrăinarea acestor terenuri. În acest moment  nu se încasează nici un ban din închirierea sau concesionarea acestor terenuri.
Sper ca vinovaţii să plătească şi cei în drept să se sesizeze.

Cei interesati pot citi mai jos cele două hotarâri

H O T Ă R Â R E A   nr. 253
din 30 iunie 2011

privind  unele măsuri în reglementarea situaţiei juridice a unui teren  în suprafaţă de 7.805 mp situat în Tîrgu Mureş str. Gh. Doja nr. 274-276


Consiliul local municipal Tîrgu Mureş, întrunit în şedinţa ordinară de lucru,
Văzând expunerea de motive nr. 59988 din 24.06.2011 prezentată de d-nul consilier local Pui Sebastian Alexandru  privind terenul în suprafaţă de 7.805 mp, situat în Tîrgu Mureş str. Gheorghe Doja, nr. 274 - 276,
În conformitate cu prevederile Legii nr. 213/1998, privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, ale Legii nr. 18/1991 privind fondul funciar, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate  cu prevederile Deciziei Curţii Constituţionale nr. 913/2009,
În temeiul art. 36 alin. (1), alin. (2)  lit. „c”,  alin. 5 lit. „a”, „b”, art. 45 alin.  (3), art. 115 alin. (1), lit. „b” şi art. 123 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată,
H o t ă r ă ş t e :
Art. 1.   Se ia act de prevederile Deciziei nr. 913/2009 ale Curţii Constituţionale în ce priveşte neconstituţionalitatea art. 107 (1) din Legea nr. 1/2005, respectiv neconstituţionalitatea folosinţei fără plată a unui teren  proprietatea Statului Român,  şi se aprobă  încetarea dreptului  de folosinţă  fără plată asupra  terenului proprietatea  Statului Român din CF 121141  Tîrgu Mureş, în suprafaţă de 7.805 mp  şi pe cale de consecinţă  se completează cu noua poziţie  inventarul domeniului privat  al municipiului Tîrgu Mureş,  conform  prevederilor art. 26, 31 şi 36 din Legea nr. 18/1991 privind fondul funciar, cu modificările şi completările ulterioare, întrucât acesta a fost expropriat  de la fostul CAP, nu a fost revendicat şi fostul CAP a fost desfiinţat prin efectul legii.

Art. 2. În vederea stabilirii modului de gestionare pe viitor  a terenului în cauză, prin vânzare, concesiune sau închiriere, se constituie  o comisie formată din 5 persoane, din care se numesc următorii 2 consilieri:
- Mozes Levente Sandor                   - consilier local municipal;
- Todoran Liviu Emil Nicu                - consilier local municipal.

Art. 3. De executarea prevederilor prezentei hotărâri răspunde Administraţia Domeniului Public, Direcţia Economică şi Comisia desemnată la art. 2.


    Preşedinte de şedinţă,
                                                                                                             psih. Roman Ioana Dana
                    Contrasemnează                                             
    Secretarul Municipiului Tîrgu Mureş,
                      Maria Cioban




H O T Ă R Â R E A   nr. 395
din 30 noiembrie 2011


          privind unele măsuri în aplicarea art.107 din Legea nr. 1/2005 privind
organizarea şi funcţionarea cooperaţiei



Consiliul local municipal Tîrgu-Mureş, întrunit în şedinţă ordinară de lucru,

Având în vedere Expunerea de motive nr. 73817 din 23 noiembrie 2011, privind unele măsuri în aplicarea art.107 din Legea nr.1/2005  privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei
Văzând şi prevederile art.26 şi 36 din Legea nr.18/1991 privind fondul funciar coroborate cu prevederile Legii nr.1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei
În temeiul prevederilor art. 36, alin. (5), lit. a şi b,  şi a art. 45 alin (3), precum şi a art. 115 alin 1 lit a din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată,
                                              


H o t ă r ă ş t e :


Art.1. Se ia act de prevederile Deciziei nr. 913/2009 ale Curţii Constituţionale în ce priveşte constatarea neconstituţionalităţii art.107 alin. (1) din Legea nr. 1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei respectiv neconstituţionalitatea dreptului de folosinţă fără plată asupra terenurilor proprietatea Statului Român şi pe cale de consecinţă:
-               se constată încetarea dreptului de folosinţă fără plată pentru terenurile aferente unor construcţii – proprietatea unor unităţi cooperatiste, cuprinse în anexă care face pare integrantă din  prezenta hotărâre
-               se însuşeşte propunerea şi se completează inventarul domeniului privat al municipiului Tîrgu-Mureş cu terenurile cuprinse în anexa de la alineatul precedent conform art. 26 şi 36 din Legea nr. 18/1991 privind fondul funciar cu modificările şi completările ulterioare
-               se aprobă efectuarea demersurilor legale pentru eliberarea de cărţi funciare (copii fidele) şi întocmirea lucrărilor topografice pentru înscrierea dreptului de proprietatea pentru aceste terenuri pe numele municipiului Tîrgu-Mureş – domeniul privat


Art.2.  Se aprobă constituirea unei comisii de specialitate pentru aplicarea art.107 din Legea nr.1/2005, constituită din 5 persoane din care următorii consilieri locali:

-          Csegzi Sandor     – Viceprimar
-          Jozsa Tibor          – Director Administraţia Domeniului Public
-          Mureşan Mihai    – Referent Administraţia Domeniului Public
-          Fărcaş Ioan          – Consilier local
-          Mózes Levente     – Consilier local

 Art.3. De executarea prezentei hotărâri răspunde Direcţia economică şi Administraţia Domeniului Public precum şi comisia de la art.2 a prezentei.





                      Preşedinte de şedinţă
                                                                                                             dr. Sita Ioan
                                                                      
 Contrasemnează
Secretarul Municipiul Tîrgu Mureş
               Maria Cioban


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu