sâmbătă, 10 septembrie 2011

Apel pentru colegii mei

Din timpurile vechi, când dascălul, preotul şi primarul, erau primii oameni în sat chiar şi azi, când profesorul e clasat cam pe la coada ierarhică a societăţii româneşti, prima zi de şcoală e o sărbătoare. E începutul unui nou an al învăţăturii sau poate al învăţării?


Prichindeii cu mâna lor mică făcută căuş în mâna sigură a părinţilor, bobocii, liceenii curioşi şi plini de o falsă siguranţă în spatele cărora se ascunde teama noului început, se îndreaptă către şcoală. Şcoală în care îi aşteptăm noi, dascălii lor. Noi atât de blamaţi, de desconsideraţi, de neimportanţi pentru cei care ne conduc azi, noi profesorii români.

Haideţi să nu-i lăsăm să ne umilească, să nu le dăm satisfacţia învingătorului, pentru că noi nu putem fi învinşi, chiar dacă ne-au ciopârţit salariile, sperând că, preocupaţi de grija  zilei de mâine, vom păgubi uimitoarea „piesă” a corpului nostru fizic – creierul - de ceea ce îl face să funcţioneze optim, şi anume gândirea, şi astfel să ne conducă pe toţi ca pe o turmă care se îndreaptă încotro o duce ciobanul. Să nu ne lăsăm !

Prin har, dăruire şi competenţe, pe care cei cu drag de materie le au, să ne întoarcem în clase, să încercăm să trezim acei tineri, care din lipsă de informaţie, de dragoste şi autoritate părintească, se mulţumesc cu puţin şi de multe ori cu nimic. Să aprindem în ei acea scânteie a curiozităţii, a dorinţei de cunoaştere specifică tineretului. Sigur e uşor să constatăm şi să concluzionăm că tinerii de azi…………….

Să nu uităm însă că şi noi am fost cândva tineri rebeli, chiar dacă la o altă scară şi la o altă dimensiune. Eu cred că tuturor atât copiilor, cât şi adolescenţilor de astăzi, le este mult mai greu, deoarece  societatea în care trăim nu mai oferă modele,  ţinte, valori.

Haideţi ca noi, profesorii lor să le arătăm viitoare ţeluri şi să-i învăţăm cum cinstit şi frumos  să ajungă la ele.

Cu siguranţă acestea vor fi un prim pas în vindecarea acestei naţiuni, pentru că totul porneşte de la educaţie şi educare.

Informaţi-vă cu răbdare, străduinţă şi dorinţă de muncă şi vom reuşi. Mintea celor cu care lucrăm e încă plină de inocenţă. Noi putem să-i învăţăm să-şi găsească drumul în viaţă, corect, cinstit şi cu fruntea sus.

Chiar dacă Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului nu a fost încă în stare să scoată cuvântul „proiecte ” din dreptul prea multor metodologii pentru aplicarea noii Legi a Învăţământului sau să publice metodologia de desfăşurare a examenului de bacalaureat, eu vă doresc succes în noul an şcolar.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu