7 mai 1986 a fost cu siguranţă cea mai glorioasă zi a fotbalului românesc. Campioana României F.C. STEAUA BUCUREŞTI ajungea în finala Cupei Campionilor Europeni, fiind prima echipă din estul Europei (blocul comunist) care reuşea o astfel de performanţă.
Finala s-a disputat pe pământ spaniol, la Sevilla pe stadionul Ramon Sanchez Pizjuan în faţa a 70.000 de spectatori, adversară fiind titrata F. C. Barcelona. A fost un meci frumos, cu ocazii la ambele porţi în care STEAUA juca ca o echipă care merita să fie prezentă într-o finală de Cupa Campionilor. Fac o plecăciune de respect în faţa următorilor jucători care mi-au umplut inima de bucurie şi mândrie că sunt stelist: Duckadam - Iovan, Bumbescu, Belodedici, Bărbulescu - Bălan (72 Iordănescu), Bölöni, Majearu, Balint - Lăcătuş, Piţurcă (112 Radu II).
După expirarea celor 90 de minute regulamentare, s-a trecut la reprizele de prelungiri însă scorul a rămas 0-0. S-a trecut la loviturile de departajare, unde portarul Stelei, Helmuth Duckadam avea să stabilească un record în fotbal, apărând patru penalty-uri consecutive. Nimeni nu a reuşit să doboare recordul lui Duckadam care rezistă şi acum. Golurile lui Marius Lăcătuş şi Gavrilă Pele Balint aveau să aducă Cupa Campionilor Europeni la Bucureşti. Steaua era antrenată de Emerich Jenei secundat de Anghel Iordănescu, care a şi jucat în acel meci.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu