marți, 23 aprilie 2013

Scrisoare deschisă

Trebuie să se facă dreptate! Am primit, prin email, o scrisoare şi pe care o pun la dispoziţia tuturor celor interesaţi:
Grupul local de acţiune „Târgumureşenii neaserviţi” vă semnalează un nou abuz al domnului Dorin Florea şi vătafului său Maior Claudiu, persoane care, din ce în ce mai mult, consideră oraşul nostru curtea lor privată, în care pot să facă ce vor, fără cel mai mic respect sau consideraţie faţă de lege sau locuitorii acestui oraş.Fără nici o bază legală, în data de 09.03.2013, au început lucrările de reamenajare a Parcului Sportiv Municipal, unde municipalitatea va organiza ediţia 2013 a Zilelor Târgumureşene.
Lucrările de reamenajare sunt realizate bineînţeles de către Energoplus (nu ştim de cine este condusă oficial această firmă dar, neoficial toată lumea – cu excepţia celor care ar trebui să ia măsuri - ştie că e a lui Maior Claudiu), Citadin Prest şi Las Prom.
Până aici, aparent, nu există nici o problemă, numai că aceste lucrări au fost începute şi în prezent sunt derulate fără ca primăria să fi încheiat contracte de lucrări cu societăţile comerciale amintite şi fără să deţină o autorizaţie de demolare, un studiu de fezabilitate (SF), un proiect tehnic (PT), un Plan Urbanistic Zonal (PUZ), un Plan Urbanistic de Detaliu (PUD) şi o autorizaţie de construire (AC), în care să fie evidenţiate tipurile de lucrări ce vor fi executate. Un simplu cetăţean al urbei, pentru a-şi efectua o modificare cât de mică la locuinţă, are nevoie de aproape toate documentele menţionate (chiar printre noi există un cetăţean sancţionat contravenţional pentru că nu a avut autorizaţie de construire), iar ditamai primăria, pentru lucrări de o asemenea anvergură, face şi desface după singura lege a cuplului Florea-Maior, adică „legea abuzului şi a bunului plac”.
Acest lucru se poate vedea cu ochiul liber şi în articolele de presă, care, în data de 05.04.2013, relatau că o comisie de lucru alcătuită din viceprimarul Ciotlăuş Ionela şi consilierii locali Maior Claudiu, Peti Andras şi Benedek Istvan au efectuat o vizită de lucru la şantierul de la Parcul Sportiv Municipal. Însăşi doamna Szekereş Iolanda, arhitect în cadrul firmei Arching din Tg. Mureş (firmă care a fost contractată pentru a întocmi documentaţia de avizare SF+PT a lucrărilor), a recunoscut cu ocazia acestei vizite că la acea dată proiectarea urma să mai dureze cel puţin o lună.
Acest fapt nu arată altceva decât că nu există documentaţie tehnică şi autorizaţii pentru realizarea lucrărilor, deci, în acest moment, lucrările se execută ilegal. Care este acoperirea legală a lucrărilor realizate de cele trei firme???
Lucrările ce vor fi executate constau, între altele, în repararea/refacerea reţelei stradale (reţea pietonală), refacerea iluminatului public, reabilitarea tribunelor, vestiarelor şi a pistei de atletism ale fostului stadion, lucrări pentru care, după umila noastră părere, este nevoie şi de avizul Inspectoratului de Stat în Construcţii.
Ne-am gândit că este nu doar bine, ci chiar obligatoriu, să cunoaşteţi toate aceste aspecte înainte de momentul în care veţi fi puşi în faţa faptului împlinit, adică a deciziei de a vota proiectul de reabilitare
În speranţa rezolvării situaţiei în favoarea cetăţenilor acestui oraş şi protejării intereselor comunităţii împotriva acţiunilor mercantile ale tandemului Florea-Maior, vă mulţumim şi vă asigurăm de buna noastră credinţă, cu precizarea că, prin contribuţia fiecărui membru al grupului nostru de acţiune, ne-am dat silinţa să fim utili acelor reprezentanţi ai comunităţii – adică dumneavoastră – care simţim că ne reprezintă cu adevărat şi în mod onest.

Târgumureşenii neaserviţi

P.S. Vă transmitem şi un set de fotografii care dovedesc cele susţinute de noi în rândurile de mai sus.






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu