Duminica Învierii, Învierea Domnului din morţi, este
praznicul praznicelor şi sărbătoarea sărbătorilor, motiv pentru care creştinii,
timp de 40 de zile până la Înălţarea Domnului, se salută cu „Hristos a
înviat!“, răspunsul fiind „Adevărat că a înviat!“. Pe lângă tradiţionalele ouă
roşii, cozonac, miel şi pască, obiceiurile pascale româneşti completează
atmosfera de sărbătoare.
Ouăle
roşii de Paşte nu pot lipsi de pe masa nici unui bun creştin la această
sărbătoare. Legendele creştine leagă simbolul ouălor roşii de patimile lui
Iisus. Se spune că atunci când Iisus a fost bătut cu pietre, când acestea
l-au atins, s-au transformat în ouă roşii. Şi se mai spune că Sf. Maria,
venind să-şi vadă Fiul răstignit, a adus nişte ouă într-un coş, care s-au
însângerat stând sub cruce.
Se
povesteşte că după ce Iisus a fost răstignit, rabinii farisei au făcut un ospăţ
de bucurie. Unul dintre ei ar fi spus: „Când va învia cocoşul pe care-l mâncăm
şi ouăle fierte vor deveni roşii, atunci va învia şi Iisus“. Nici nu şi-a terminat
bine vorbele şi ouăle s-au şi făcut roşii, iar cocoşul a început să bată din
aripi. Răstignirea şi învierea reprezintă eterna legătură dintre moarte şi
viaţă, aşa precum renaşte natura în fiecare primăvară, când se reia ciclul
vieţii. Oul, el însuşi purtător de viaţă, devine un simbol al regenerării, al
purificării, al veşniciei. În tradiţia populară românească se crede că ouăle de
Paşte sunt purtătoare de puteri miraculoase: ele vindecă boli şi protejează
animalele din gospodărie.
În
Transilvania, a doua zi de Paste, tinerele fete sunt stropite cu parfum de
feciorii îmbrăcaţi în haine tradiţionale. Acestea, la rândul lor, oferă
băieţilor de băut şi câteva mici daruri. Se spune că acele fete vor avea noroc
tot anul, iar bărbaţii care uită de acest obicei, vor fi urmăriţi de ghinion.
Mai demult, obiceiul era ca fetele să fie stropite cu apă din fântână.
„Hristos
a înviat!“ - „Adevărat a Înviat!“
Despre
persoanele care ciocnesc ouă în ziua de Paşte se spune că atunci când se vor
întâlni pe lumea cealaltă se vor recunoaşte. Despre persoanele care ciocnesc
ouă roşii şi rostesc simultan, fără voie, „Hristos a înviat!“ şi „Adevărat a
Înviat!“ se spune că le va fi iertat un păcat greu.
Descoperirea
unui ou cu două gălbenuşuri e semn de căsătorie în curând. De asemenea,
spargerea părţii superioare a oului înseamnă recunoaşterea Învierii Domnului,
iar spargerea părţii inferioare a oului bucuria nespusă cauzată de Înviere.
Se
spune că în perioada dintre Paşte şi Rusalii cerurile se deschid, iar sufletele
celor decedaţi se întorc în casele celor dragi pentru a-i proteja. De asemenea,
se spune că sufletele persoanelor care decedează în prima duminică de Paşte nu
mai sunt supuse judecăţii de apoi, căci ajung direct în Rai. Apa păstrată de la
slujba Învierii are puteri vindecătoare, îndepărtând anumite boli şi suferinţe.
Lumânările
cu care ai luat lumina de la preot în noaptea Învierii nu se aruncă, ci se
aprind în faţa icoanei în caz de supărare mare, la necazuri sau când te afli în
mari dificultăţi. Se spune că lumina acestora este mai aproape de rai decât
orice altă lumină. Iepuraşul aduce daruri de Paşte.
„În Noaptea de Înviere voi fi prezent la Biserica Ortodoxă "Înălţarea Domnului" (Catedrala Mare)
din Tîrgu Mureş pentru a prinde înălţătorul moment când credincioşii sunt
chemaţi să ia lumină, moment ce simbolizează Învierea Domnului Iisus Hristos,
Cel care a fost răstignit pe cruce pentru păcatele oamenilor.
Cu ocazia sărbătorii Învierii
Domnului le doresc tîrgumureşenilor să aibă parte numai de bucurii, multă
sănătate, sărbători fericite şi tradiţionala urare “Hristos a Înviat!”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu