Acum 2000 de ani, în Betleem, s-a născut un copil sfânt…fiul lui Dumnezeu. Mama lui nu a avut haine cu care să-l îmbrace. Culcuşul nu era unul de împărat, precum merita, ci unul de unde mâncau vitele. Când s-a născut, a apărut pe cer o stea în calea magilor
sâmbătă, 24 decembrie 2011
duminică, 4 decembrie 2011
SFÂNTUL NICOLAE
Zilele speciale din cursul unui an liturgic sau bisericesc poartă numele de sărbători. Sărbătorile creştine sunt împărţire din punct de vedere al învăţăturii şi al Liturgicii Bisericii noastre strămoşeşti în Praznice Împărăteşti sau Sărbători Domneşti, Sărbători închinate Maicii Domnului, Sărbători închinate sfinţilor, sărbători ale Îngerilor şi ale Sfintei Cruci şi, nu în ultimul rând, Sărbătoarea săptămânală. Fiecare categorie de praznic enumerată mai sus, îmbogăţeşte prin specificul său, tezaurul sfânt al Sfintei noastre Biserici.
Luna Decembrie însă pare a fi una dintre cele mai aşteptate, atâta vreme cât abundă în sărbători care mai de care mai aşteptate.
Prima dintre ele este ziua de 6 Decembrie, când este prăznuit Sfântul Ierarh Nicolae. El a rămas cunoscut ca
Abonați-vă la:
Postări (Atom)