MANIFEST PENTRU ADEVĂR

(articol semnat de Grupul de Iniţiativă pentru Păstrarea Identităţii Liberale – Mureş)

Acest material nu este unul electoral şi nu urmăreşte să vă convingă să votaţi un anumit candidat sau partid. Rândurile de faţă au fost scrise de oameni bine informaţi, care ştiu ce s-a petrecut în culisele unora dintre deciziile importante ale anului 2014, decizii care au influenţat viaţa de zi cu zi a milioane de cetăţeni ai României.

Considerăm că orice om de bun simţ, care iubeşte această ţară, trebuie să fie informat şi să judece în cunoştiinţă de cauză. De aceea, vă rugăm să îl citiţi cu atenţie până la capăt şi să trageţi singuri concluziile. Nu avem la dispoziţie posturi de radio şi televiziune plătite, ca să putem să spunem adevărul, şi de aceea am ales această cale.

Vă mulţumim pentru înţelegere şi vă rugăm să daţi mai departe prietenilor şi cunoştiinţelor Dumneavoastră acest material.

Istoria USL

Uniunea Social-Liberală, USL, a fost o alianţă politică parlamentară şi preelectorală, constituită la 5 februarie 2011, între Alianţa de Centru Dreapta ACD (compusă din Partidul Naţional Liberal, PNL, şi Partidul Conservator, PC) şi Partidul Social Democrat, PSD. Liderii PSD, PNL şi PC, Victor Ponta, Crin Antonescu şi Daniel Constantin, au semnat, la Palatul Parlamentului din Bucureşti, Protocolul de funcţionare a Uniunii Social Liberale (USL).

În urma căderii Guvernului Ungureanu, ca rezultat al adoptării în Parlament a moţiunii de cenzură USL, în data de 7 mai 2012, Victor Ponta a fost învestit de preşedintele în exerciţiu, Băsescu, în funcţia de Prim-ministru al României în fruntea unui guvern al alianţei USL. După căderea Guvernului Ungureanu, care între altele fusese sprijinit şi de Uniunea Naţională pentru Progresul României, UNPR, dar înainte de alegerile generale din 2012, s-a format Alianţa de Centru-Stînga, alcătuită din PSD şi UNPR. USL a câştigat alegerile parlamentare din 9 decembrie 2012 în formula PSD+UNPR+PNL+PC, după care s-a format al doilea guvern USL, ”guvernul Ponta 2”.

Pe 24 februarie 2014, liderul PNL Crin Antonescu a anunţat sfîrşitul Uniunii Social Liberale, respectiv ieşirea liberalilor de la guvernare.

Plecarea lui Tariceanu din PNL

Când fostul prim-ministru Călin Popescu Tăriceanu a demisionat din PNL, susţinătorii lui Antonescu şi Johannis l-au acuzat de trădare, dar trebuie să ştiţi un lucru: când politicienii acuză pe cineva de trădare, cel mai probabil cei care au comis trădarea sunt tocmai cei care acuză. Istoria este plină de exemple care dovedesc acest lucru, aşa că nu mai insistăm asupra lor.

Când a plecat din PNL, Tăriceanu a spus doar atât: că este şi va râmâne întotdeauna liberal şi că PNL nu mai este demult un partid liberal. Nimeni nu şopteşte un cuvânt despre faptul că deja, la nivelul conducerii PNL, se punea problema excluderii lui Tăriceanu din partid (n.n.: înainte ca el să demisioneze din PNL), aşa cum o dovedeşte şi declaraţia publică a lui Antonescu din acele zile, prin care îl soma pe Tăriceanu sa decidă dacă mai doreşte să reprezinte şi să facă parte din PNL. Cu alte cuvinte, îl ameninţa cu excluderea. Chiar dacă nici unul dintre oamenii care conduc Partidul Naţional Liberal nu a recuoscut oficial, e limpede că se pregătea excluderea lui Tăriceanu din partid.

Tăriceanu a fost Prim Ministru al României. A fost practic, primul om în stat după Preşedinte. Excluderea sa din PNL de către Antonescu, indiferent de cum ar fi fost făcută, ar fi însemnat o umilinţă uriaşă pentru un om care a condus Guvernul României timp de 4 ani. În nici o ţară din lumea civilizată, foştii prim-miniştrii nu au fost vreodată excluşi din partidele lor de către cei care le conduceau, pe motiv că nu erau de acord cu politica partidelor respective.

Imaginaţi-vă ce ar fi însemnat pentru Tăriceanu un titlu mare de ziar, pe prima pagină: FOSTUL PRIM-MINISTRU AL ROMÂNIEI TĂRICEANU EXCLUS DIN PNL DE ANTONESCU! Orice om normal ar fi făcut la fel în locul lui, adică ar fi plecat înainte să fie exclus şi umilit.

Ieşirea din ALDE

Până în 2014, PNL a făcut parte din ALDE, care este Alianţa Democraţilor şi Liberalilor pentru Europa. În mod tradiţional, această alianţă reprezintă liberalismul european. Toate partidele liberale din Europa fac parte din ALDE.
Fără să-şi consulte colegii de partid din teritoriu, Antonescu şi echipa sa a hotărât părăsirea ALDE de către PNL şi trecerea la PPE (Partidul Popularilor Europeni). Acest lucru a însemnat pierderea identităţii liberale a PNL şi înscrierea definitivă a PNL pe orbita de influenţă a lui Băsescu. Să nu se uite că Băsescu este unul dintre 12 şefi de stat sau de guvern din Europa care reprezintă mişcarea populară în ţara lor.

În luna februarie 2014, pe când PNL se afla încă în USL, Antonescu negocia trecerea PNL la populari, fără să-şi informeze colegii de alianţă (PSD şi PC) de acest lucru. Toate motivele invocate după aceea de Antonescu pentru a rupe USL sunt prin urmare, mincinoase. E ca şi cum ai vinde aceeaşi maşină de două ori, la doi oameni diferiţi şi ai lua banii de la amândoi.

Tăriceanu a părăsit PNL după ce Antonescu a anunţat trecerea PNL la PEE. Tăriceanu a declarat atunci că, cităm, „este aproape de neînţeles cum o asemenea decizie poate fi luată cvasi-instantaneu, fără nicio dezbatere în cadrul partidului, ca şi când abandonarea principiilor şi ideologiei cu care te-ai identificat este un lucru firesc. O asemenea trădare, după mine, este inacceptabilă şi în asemenea condiţii eu nu mă regăsesc în alegerea pe care PNL a făcut-o de a se alătura PPE.”

În realitate, ieşirea PNL din USL a fost o comandă politică venită din partea popularilor europeni (PPE) care doresc ca toate partidele de dreapta din România să se unescă, tocmai pentru a fi controlate mai uşor.

Cine sunt în realitate popularii europeni?

Popularii europeni reprezintă un curent politic apropiat de creştin-democraţie. Teoretic, curentul popular este un rezultat al eforturilor de integrare europeană, însă, în realitate, ei nu fac altceva decât să apere şi să promoveze interesele marilor corporaţii transnaţionale. Nici un popular nu va apăra vreodată interesul naţional al vreunei ţări. Popularii sunt adepţii globalizării cu orice preţ. Acest lucru nu se spune însă oficial, deoarece nimeni nu are interesul ca oamenii să afle adevărul. 

Corporaţiile transnaţionale nu urmăresc decât profituri cât mai mari şi înrobirea ţărilor în care acţionează. Instrumentele prin care acţionează corporaţiile sunt organismele internaţionale care susţin oficial că ajută ţările cu probleme economice: FMI (Fondul Monetar Internaţional), Banca Mondială, etc. Reţeta pentru înrobirea unei ţări este simplă: guvernul face un împrumut de la FMI sau Banca Mondială, dar banii împrumutaţi sunt plătiţi tot corporaţiilor transnaţionale care au câştigat dreptul de exploata resursele acelei ţări, sub forma contribuţiei la investiţiile pe care corporaţia le face în ţara respectivă. Vă amintiţi de primul împrumut al României de la FMI? Dar de Roşia Montana? Băsescu a susţinut şi primul nostru împrumut de la FMI şi proiectul prin care Gold Corporation dobândea dreptul de a exploata aurul din Munţii Apuseni, pe un preţ de nimic, jefuind practic bogăţia unei ţări întregi.

Toate aceste politici sunt susţinute de popularii europeni. UDMR, PDL, PNL, PNTCD, PMP (Partidul Mişcarea Populară - condus de Elena Udrea), precum şi partidul Forţa Civică, fac parte din PPE. Acest lucru explică de ce Traian Băsescu a fost apărat de puterile europene atâta timp, în ciuda tuturor ilegalităţilor pe care le-a comis. Cei care l-au susţinut chiar şi atunci când a încălcat flagrant legea sunt popularii europeni. Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, cea care l-a apărat pe Băsescu de atâtea ori, este preşedinta Uniunii Creştin Democrate din Germania, partid care de fapt, conduce curentul popular european.

Este important să se înţeleagă faptul că liberalismul, ca doctrină, s-a născut în lumea anglo-saxonă şi că liberalii englezi, care sunt moştenitorii şi continuatorii liberalismului clasic, au rămas în ALDE, astfel că părăsirea ALDE de către PNL înseamnă, în realitate, părăsirea doctrinei liberale şi prin urmare, pierderea identităţii liberale.

PNL este azi orice, numai partid liberal nu. Aşa numitul curent popular este echivalentul nedoctrinar al creştin democraţiei.

Fuziunea cu PDL

Imediat după ieşirea din ALDE şi trecerea la populari, PNL a decis să se unească cu PDL, fostul partid al lui Traian Băsescu. Această unificare a fost dictată de PPE. La fel ca şi în cazul părăsirii USL sau al ieşirii din ALDE, conducerea PNL a decis fuziunea cu PDL fără să îşi consulte proprii membrii, fără să îi întrebe dacă sunt sau nu de acord cu această decizie. Aceste decizii au fost luate de un grup restrâns de oameni, din jurul lui Antonescu şi Klaus Johannis, actualul preşedinte al PNL.

În urma unirii dintre PNL şi PDL a rezultat ACL, adică Alianţa Creştin Liberală, care, după anul electoral 2016, se va transforma din nou în PNL, adică va adopta din nou numele de Partidul Naţional Liberal.

Dacă vă întrebaţi de ce tocmai atunci, răspunsul este simplu: pentru că numai aşa îi pot păcăli pe alegătorii care nu văd cu ochi buni unificarea dintre PNL şi PDL. Sunt foarte mulţi liberali care nu sunt de acord cu fuziunea cu PDL, după cum sunt foarte mulţi membrii PDL care nu sunt de acord cu această unificare.

Practic, nici una dintre deciziile importante din ultima perioadă de către Antonescu şi Johannis nu a fost luată cu consultarea membrilor PNL. Toate deciziile au fost luate de un grup restrâns de oameni, din Biroul Politic Naţional. Această unificare a însemnat pierderea definitivă a identităţii liberale pentru PNL.

Ultima declaraţie a lui Johannis, prin care acesta critica suspendarea lui Băsescu din iulie 2012, arată clar că acesta este susţinătorul regimului Băsescu. Puneţi cap la cap toate aceste informaţii şi întrebaţi-vă pe cine reprezintă de fapt Alianţa Creştin Liberală (PNL-PDL) şi Klaus Johannis!

Facem un pronostic: că, după alegerile din 2016, PMP condus de Elena Udrea se va uni cu noul PNL rezultat din fuziunea dintre actualul PNL şi PDL! Şi astfel, dintr-o singură mişcare, toţi cei care au fost slujitorii regimului Băsescu vor fi salvaţi şi îşi vor păstra privilegiile şi puterea. 

Fuziunea cu PDL a fost în realitate o predare necondiţionata a PNL în faţa foştilor săi inamici politici din PDL. La Congresul de fuziune, acest lucru a fost mai mult decât evident. Fuziunea PNL-PDL a fost de fapt orchestrată din umbră de Basescu şi PPE. Ea a fost dublată de fuziunea PDL cu Forţa Civică, partid popular şi creştin-democrat, condus de Mihai Răzvan Ungureanu, prim-ministru al Guvernului României între 9 februarie 2012 şi 7 mai 2012, ministru de externe al României între anii 2004-2007, director al Serviciului de Informaţii Externe al României între anii 2007-2012 şi unul dintre suporterii fanatici ai lui Basescu.

Prin această fuziune, care ignoră voinţa majorităţii liberalilor din România, s-a desăvârşit planul lui Traian Băsescu de a conduce viitoarea Opoziţie. Este evident ca păpuşarul din umbră este Băsescu. Această fuziune confirmă că decizia de a rupe USL luată de Antonescu a fost rezultatul unor înţelegeri secrete dintre acesta, Băsescu şi PPE. Ulterior, Antonescu a fost sacrificat, iar la conducerea PNL a fost impus Klaus Johannis.

Problema USL

USL a fost un răspuns al democraţiei în faţa abuzurilor regimului Băsescu. Această alianţă s-a constituit pentru a scoate România din situaţia dezastruoasă provocată de guvernarea Boc-Băsescu-Udrea. Platforma USL din alegerile generale din 2012 a fost de fapt un program de redresare treptată a României şi de revenire la normalitate.

Momentul cheie a fost referndumul de demitere a lui Traian Băsescu din iulie 2012. Atunci 7,4 milioane de cetăţeni au votat plecarea lui Basescu de la Cotroceni. Majoritatea celor care au votat atunci pentru demiterea lui Băsescu, au votat USL şi în alegerile generale din toamna anului 2012, în speranţa că această alianţă va duce la prăbuşirea regimului Băsescu. De aceea, părăsirea USL de către PNL a însemnat de fapt trădarea celor 7,4 milioane de alegători care au votat la referendum pentru destituirea lui Basescu si a milioanelor de români care au votat USL în alegerile generale din 2012.

Părăsirea USL a fost o decizie unilaterală, luată fără să se ceară opinia membrilor PNL sau a cetăţenilor României. Prin această mutare, Băsescu a înfrânt pe moment spiritul USL. Ulterior, ca sa ascundă trădarea, liderii PNL au invocat necesitatea unificării dreptei.

Câteva aspecte foarte importante

Trebuie să se înţeleagă faptul că dreapta înseamnă mai multe tipuri de doctrine. Creştin-democraţii sunt de dreapta, liberalii de centru-dreapta, dar, ca doctrine sunt foarte diferite. Nu intrăm în detalii, însă a unifica creştin-democraţia cu liberalismul înseamnă automat renunţarea la una dintre doctrine. Exact ceea ce s-a întâmplat la Congresul de fuziune dintre PNL şi PDL, congres în care liberalismul a fost nimicit. A unifica nu este totuna cu a constitui o alianţă. PNL şi PDL au fuzionat, nu au constituit o alianţă propriu-zisă, iar asta s-a văzut clar din deciziile adoptate la Congresul de fuziune, în care s-a stabilit un calendar de fuziune, al cărui final este formarea unui aşa-zis nou partid liberal.

Problema este că, aşa cum spuneam mai sus, acest nou partid zis liberal, nu este deloc liberal, este unul popular, prin chiar apartenenţa lui la Partidul Popular European (PPE).

USL nu a fost o fuziune între PNL, PSD şi PC. A fost o alianţă care avea un scop precis, acela de a întoarce România de pe drumul greşit pe care o aruncase Traian Băsescu şi oamenii lui. Asemenea alianţe se încheie peste tot în lumea democratică. Germania a fost condusă, după cel de-al doilea război mondial, de a alianţă între creştin-democraţi (dreapta) şi social-democraţi (stânga), alianţă care a rezistat 47 de ani. Nimeni nu a spus atunci că social-democraţii germani şi-au pierdut identitatea social-democrată sau că partenerii lor creştin-democraţi şi-au pierdut identitatea creştin-democrată prin această alianţă. A fost o alianţă care a servit intereselor Germaniei şi nu unuia dintre cele două partide.

Acelaşi lucru trebuia să fie valabil şi în cazul USL. USL trebuia să reziste până la eliminarea completă a regimului Băsescu şi până la revenirea României la normalitate.

Tăriceanu a înţeles foarte bine impasul în care va intra România prin ruperea USL de către Antonescu şi de aceea, înainte de a părăsi PNL, a făcut tot posibilul ca USL să nu se rupă.

Tăriceanu a demisionat din PNL doar în momentul în care a înţeles că nu se mai putea face nimic şi că se pregătea excluderea sa din PNL.

Înfiinţarea PLR

Tăriceanu a înţeles că dispariţia PNL ca partid liberal reprezintă o pierdere uriaşă pentru România. Din acest motiv, el a luat decizia de a înfiinţa Partidul Liberal Reformator (PLR), care să asigure continuarea tradiţiilor şi doctrinei liberale în România. Astfel, pe 2 august 2014, a avut loc Congresul de constituire a PLR, partid care deja a fost înscris în ALDE, ca membru cu drepturi depline. Tariceanu a rămas fidel ideilor liberale. Nu si-a schimbat doctrina şi nici nu a plecat la alt partid, de altă orientare politică.

Nu trebuie să uitaţi că, timp de 4 ani, între 2004 şi 2008, Tăriceanu a fost singurul care i-a ţinut piept lui Traian Băsescu şi că, în acest moment, prin platforma sa politică şi prin programul său, PLR a rămas de fapt, singurul partid liberal din România.