S-a prezentat
sinteza procesului-verbal al şedinţei ordinare din data 25
martie 2014 şi sinteza procesului-verbal al şedinţei extraordinare
din data 8 aprilie 2014.
Din totalul de
23 consilieri locali, sunt prezenţi la şedinţă 22 consilieri consilieri. Absentează
dl. consilier Gombos Geza.
Dl. consilier
Bakos: -
doamnelor şi domnilor, stimaţi consilieri, permiteţi-mi să deschid lucrările
şedinţei ordinare a Consiliului local municipal Tîrgu-Mureş, din data de 16
aprilie 2014.
Dl. consilier
Peti: -
domnule preşedinte, stimaţi colegi, stimaţi concetăţeni, rog traducător ca să
mă pot folosi de dreptul
D-na secretar
Cioban:
- traducătorul este în concediu medical şi altul nu avem. Vă rog să traduceţi
dv.
Dl. consilier
Peti: -
motivul pentru care iau cuvântul este un fapt îngrijorător, din nou suntem în
faţa unor acte de violenţă, acte provocatoare care nu au loc în Tîrgu-Mureş.
Nu au loc pentru că de atâta vreme am reuşit să asigurăm un climat stabil, paşnic, de convieţuire bună între diferitele etnii, cetăţeni ai Tîrgu-Mureşului şi suntem din nou în faţa unor astfel de acte reprobabile care nu au ce căuta în Tîrgu-Mureş, mă refer concret la distrugerea indicatoarelor cu denumirea localităţii, desigur se referă la denumirea în limba maghiară a localităţii, este vorba de cele două intrări în Târgu-Mureş, dinspre Vălureni şi Săbed. Desigur, noi în executiv încercăm să găsim o formulă, o soluţie, împreună cu comisia de circulaţie, ori ridicăm la o înălţime mai mare aceste indicatoare, ori încercăm să găsim materiale care pot fi distruse mai greu, ori în caz extrem să încercăm să punem camere de supraveghere, mai ales dacă sunt şi alte acte de violenţă sau acte care nu respectă legile şi reglementările în vigoare.
Nu au loc pentru că de atâta vreme am reuşit să asigurăm un climat stabil, paşnic, de convieţuire bună între diferitele etnii, cetăţeni ai Tîrgu-Mureşului şi suntem din nou în faţa unor astfel de acte reprobabile care nu au ce căuta în Tîrgu-Mureş, mă refer concret la distrugerea indicatoarelor cu denumirea localităţii, desigur se referă la denumirea în limba maghiară a localităţii, este vorba de cele două intrări în Târgu-Mureş, dinspre Vălureni şi Săbed. Desigur, noi în executiv încercăm să găsim o formulă, o soluţie, împreună cu comisia de circulaţie, ori ridicăm la o înălţime mai mare aceste indicatoare, ori încercăm să găsim materiale care pot fi distruse mai greu, ori în caz extrem să încercăm să punem camere de supraveghere, mai ales dacă sunt şi alte acte de violenţă sau acte care nu respectă legile şi reglementările în vigoare.
D-na consilier
Ciotlăuş:
- referitor la capitolul Informări, avem în mape Informarea privind
hotărârile judecătoreşti pronunţate asupra incendiului de la Piaţa Armatei din
anul 2005. Referitor la interzicerea dreptului de a avea o funcţie în
exerciţiul autorităţii de stat, a d-lui director de la SC Administrator Imobile
şi Pieţe SRL, vreau să dau câteva aspecte legate de Ordonanţa 109/2001 privind
guvernanţa corporativă, unde se specifică foarte clar la art. 2 punct 2
definindu-se noţiunea de întreprindere publică şi se referă la punctul b
– companii şi societăţi comerciale la care Statul sau unitatea administrativ
teritorială este acţionar unic majoritar sau deţine controlul. Aş vrea ca d-na
secretar şi serviciul juridic să ia act de prevederile acestei ordonanţe şi
eventual să ne informeze cu privire la aplicabilitatea acestora în cazul
acestei societăţi. De asemenea, am solicitat în şedinţele precedente să ni se
pună la dispoziţie şi nu regăsesc în mape, raportul Curţii de Conturi în ceea
ce priveşte controlul efectuat la societatea de transport public local şi la SC
Administrator Imobile şi Pieţe SRL. De asemenea, rog pentru şedinţa următoare a
consiliului local să ni se prezinte de către serviciile din executiv care au în
atribuţii acest lucru, o informare privind stadiul procedurilor legale de
delegare a serviciului de transport în comun, care de peste un an nu s-a făcut
aşa cum hotărârea de consiliu prevedea, în luna aprilie a anului precedent. De asemenea,
să ne prezinte stadiul procedurilor de licitaţie pentru ridicarea
autovehiculelor parcate necorespunzător de pe domeniul public, de asemenea
documentaţia de licitaţie şi hotărârile consiliului local adoptată în cursul
lunii ianuarie.
Dl. consilier
Bakos:
- executivul, vă rog să înregistraţi solicitările d-nei viceprimar.
Dl consilier Sabău:
- în antiteză cu antevorbitorii mei, eu aş vrea să remarc un element pozitiv
care s-a întâmplat în luna noiembrie 2013 a cărui finalitate îl avem astăzi, respectiv
Universitatea Cultural Ştiinţifică Tîrgu-Mureş a organizat împreună cu Universitatea
Petru Maior, o conferinţă studenţească, iar toate materialele susţinute de
către colegii studenţi care au îndeplinit condiţia publicării, astăzi le vedeţi
într-o editură prestigioasă din România – Universul Juridic, care a publicat
volumul conferinţei noastre. Pentru cei interesaţi, o parte din exemplare vor
fi donate Bibliotecii Judeţene şi Bibliotecii Petru Maior pentru a fi parcurse.
Dl. consilier
Bakos:
- felicitări, domnule Sabău, pentru coordonarea acestui manual şi felicitări
domnului Csegzi pentru organizarea acestui eveniment.
Dl. consilier
Pui:
– am o propunere şi anume, scoaterea de pe ordinea de zi a punctelor nr. 14 şi
15, privind schimbarea şi alegerea viceprimarului, deoarece ele nu îndeplinesc
condiţiile legale conform legii şi conform ROF-ului Consiliului local. Am
primit noi consilierii o cerere către Primăria Tîrgu-Mureş adresată din partea
unui ONG „Tîrgu-Mureşul Democratic”. Domnule preşedinte, vă rog să o citiţi.
Dl. consilier
Bakos:
- au primit toţi consilierii adresa, dacă doriţi să afle presa puteţi înmâna un
exemplar presei.
Dl. consilier
Pui:
- mă încadrez în trei minute să dau citire adresei. „Organizaţia Tîrgu-Mureşul
Democratic (Demokratikus Marosvasarhelyert) doreşte să ia cuvântul la şedinţa
Consiliului local azi, 16 aprilie 2014, pentru a-şi prezenta poziţia în
legătură cu proiectul de hotărâre care are ca obiect schimbarea din funcţie a
viceprimarului Ciotlăuş Ionela (art. 109 din Legea nr. 215/2001 privind
administraţia publică locală) Menţionăm că în decurs de 48 de ore am adunat 901
semnături de susţinere pentru menţinerea în funcţie a viceprimarului Ionela
Ciotlăuş. În numele târgumureşenilor, cerem revocarea acestui proiect sau
amânarea lui pentru o altă dată, în conformitate cu legile în vigoare.
Dl. consilier
Bakos:
- mulţumesc, domnule Pui, urmează să supun la vot propunerea dv. când ajungem
la ordinea de zi
D-na secretar
Cioban:
- vreau să facem trimitere la regulament. Nici un material nu poate fi scos de
pe ordinea de zi decât cu acordul iniţiatorului. Acest iniţiator este dl. primar
al municipiului. Vă rog să-l întrebaţi dacă doreşte acest lucru.
Dl. consilier
Kikeli: –
doresc să felicit Administraţia pieţelor pentru operativitate şi consecvenţă,
că abia la două săptămâni după ce am discutat această problemă, în pieţele târgumureşene
apar inscripţionate zonele din care provin micii producători pentru a facilita cumpărătorii
din Tîrgu-Mureş.
Dl. consilier Loghin: –
sunt plăcut impresionat de mesajul scris pe aceste frumoase felicitări de
sărbători, citesc: „Să mulţumim Domnului că în clipe de grea cumpănă ruga şi
credinţa ne rămân mereu în sprijin”. În acest sens, doar o scurtă intervenţie
în calitate de consilier, am fost contactat de domnii preoţi care slujesc la
Catedrala Mare Ortodoxă din Tîrgu-Mureş, respectiv domnii Negruţiu şi Şincan şi
ne-au rugat să-i sprijinim noi ca primărie şi consiliu local, în această perioadă
Săptămâna Mare, cu remedierea sistemului de iluminat exterior al catedralei, ca
să fie Noaptea de Inviere un moment deosebit şi luminos. Ar fi bine să
solicităm Biroului energetic sau celor care se ocupă cu remedierea acestei
probleme, să soluţioneze de îndată problema. În acest sens, ar trebui să vedem
dacă şi la Catedrala Mică există aceeaşi problemă şi în cazul bisericilor de
rit romano-catolic sau reformat din zona centrală a municipiului.
Dl. consilier
Bakos:
- urmează să supun la vot Ordinea de zi. În prima variantă, avem ordinea de zi
prezentată în mape, 29 de puncte pe ordinea de zi şi 6 puncte în regim de
urgenţă. În cazul în care această propunere nu trece, discutăm propunerea d-nei
secretar.
D-na secretar
Cioban:
– nu există, domnule preşedinte, varianta II, fiindcă primarul nu şi-a retras
acest punct.
Dl. consilier
Bakos:
- şi varianta I şi varianta II este identică. Supun la vot 29 de puncte pe
ordinea de zi, plus 6 puncte în regim de urgenţă.
Cine este
pentru? – 19 voturi
Cine este
împotrivă? - 2 voturi (Ciotlăuş I., Pui S.)
Cine se abţine?
– 1 abţinere (Sîmpălean D.)
Ordinea de zi a
fost aprobată cu 19 voturi pentru, 2 voturi împotrivă şi o abţinere.
Vă rog să luaţi act de primele trei informări de pe
ordinea de zi.
Punctul nr. 1
din ordinea de zi
Informare privind hotărârile judecătoreşti
pronunţate asupra incendiului de la Piaţa Armatei din anul 2005:
Informarea a fost însuşită
de către domnii consilieri.
Punctul nr. 2
din ordinea de zi
Informare privind participarea unei delegaţii din
partea Municipiului la Conferinţa Internaţională „Viaţa activă şi creativă la
vârstnici”, Budapesta/Ungaria:
Informarea a fost însuşită
de către domnii consilieri.
Punctul nr. 3
din ordinea de zi
Informare privind destinaţia imobilului situat în
Municipiul Tîrgu Mureş, str. Dezrobirii nr. 12: Informarea a fost însuşită
de către domnii consilieri.
Punctul nr. 4
din ordinea de zi
Proiect de hotărâre privind unele modificări la
organigramele şi statele de funcţii ale aparatului de specialitate al
Primarului şi la unele servicii publice din subordinea Consiliului local:
Dl. consilier
Bakos:
- dacă nu sunt observaţii, supun la vot proiectul de hotărâre prezentat.
Cine este
pentru? – 19 voturi
Cine este
împotrivă? - 2 voturi (Ciotlăuş I., Pui S.)
Cine se abţine?
– 1 abţinere (Sîmpălean D.)
D-na consilier
Ciotlăuş:
- referitor la punctul 4, se constată faptul că în cadrul anexelor apar cei
doi viceprimari cu servciile subordonate: viceprimar 1 şi viceprimar 2. Aş dori
ca, conducerea din executiv care se ocupă cu resursele umane şi care a întocmit
aceste organigrame, să vină în faţa consiliului local şi să nominalizeze cei
doi viceprimari, cine este viceprimar 1 şi cine este viceprimar 2 şi dacă
această organigramă este sau nu aplicabilă, în caz contrar consiliul local ar
trebui să excludă din organigramă cele două poziţii.
Dl. consilier
Bakos:
- oricum, proiectul de hotărâre a fost votat.
D-na consilier
Ciotlăuş:
- da, dar informarea o putem primi.
Dl. consilier
Bakos:
- de regulă, organigramele nu conţin numele persoanelor care deţin funcţiile respective.
D-na consilier
Ciotlăuş:
- domnul director să ne spună dacă prevederile acestei organigrame, chiar şi
nenominalizate, sunt aplicabile.
Dl. Korpadi: - aşa
cum aţi putut constata, modificările vizează doar cele 8 posturi cu care s-au
suplimentat aparatele. Nu este nici o altă modificare şi s-a şi specificat în
mod expres. Nu este nici o modificare structurală. Sunt 8 posturi în plus care
au fost repartizate.
D-na consilier
Ciotlăuş:
- cu tot respectul, alta era întrebarea. Vă rog să răspundeţi punctual la
întrebare.
Dl. Korpadi: -
din moment ce nu este o altă modificare, nu pot să spun decât că este
organigrama veche, care a fost şi până acum. Nu s-a făcut modificare de
organigramă, doar în ceea ce priveşte componenţa unor compartimente.
Punctul nr. 5
din ordinea de zi
Proiect de hotărâre privind aprobarea reorganizării
reţelei şcolare a unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat din
Municipiul Tîrgu Mureş, pentru anul şcolar 2014–2015:
D-na consilier
Someşan:
- referitor la reţeaua şcolară, am văzut că în mapă sunt mai multe propuneri şi
mai văd şi o informare cu alte sugestii. Aş dori doar să le reamintesc domnilor
consilieri, că fiind membrii în consiliile de administraţie ale şcolilor, a fost
un calendar la care dânşii au participat, care prevede stabilirea reţelei
şcolare în baza propunerilor, discuţiilor cu reprezentanţii administraţiei
locale, această etapă a avut loc în luna decembrie, în ianuarie au fost
consilii de administraţie cu privire la proiectul planului de şcolarizare, iar
acum sunt mobilităţile cadrelor didactice. Mai mult, în lege este prevăzut ca proiectul
de reţea şcolară să primească un aviz conform. Din cele două anexe puse, avizul
conform este pe varianta II, orice altceva fiind ieşit din calendar, va fi
lovit de nulitate, pentru că propunerile au fost trimise la Minister şi se
aşteaptă o Hotărâre de guvern. Nu putem discuta Hotărârea de guvern care vine.
Cred că domnii consilieri ştiu, au primit în consiliile de administraţie ale
şcolilor toate aceste documente şi am văzut că şi în comisii se precizează,
varianta care are avizul Inspectoratului Şcolar, pentru a nu da hotărâre de consiliu
local care ulterior să fie lovită de nulitate.
Dl. consilier
Matei:
– propun amânarea acestui material, având în vedere şi cele invocate de d-na
colegă, au fost două variante propuse spre minister de către Direcţia Şcoli,
iar unul cu avizul conform al Inspectoratului Şcolar, s-a purtat corespondenţă
cu Ministerul şi asta rezultă din ceea ce avem în mapă, iar zilele acestea,
probabil azi sau miercurea viitoare cel târziu, va fi hotărârea de guvern care
trebuie să dea publicităţii reţeaua şi cifra de şcolarizare pentru anul
următor. Având în vedere aceste elemente şi altele, consider că putem amâna
fără probleme, până luna viitoare, luarea unei decizii.
Dl. consilier
Peti: -
stimaţi colegi, aţi recunoscut că nu suntem în întârziere dacă azi luăm o
decizie înţeleaptă, însemnând hotărârea de guvern nu a fost încă publicată, suntem
încă în termen. Dacă mai aşteptăm şi amânăm până data viitoare sigur trece
acest termen şi apare hotărârea de guvern, fără a se lua în considerare totuşi
punctul de vedere al autorităţii care asigură infrastructura educaţională. Nu
ştiu dacă noi suntem responsabili de asigurarea calităţii în învăţământ, cel
puţin din punctul de vedere a condiţiilor şi infrastructurii, de ce nu se poate
lua în seamă punctul nostru de vedere; ori primăria, executivul a transmis o
propunere de reţea şcolară care a fost modificată de Inspectorat. Acum trebuie
să vă spun următoarele lucruri. Noi suntem în continuare şi milităm pentru independenţa
grădiniţelor. S-a făcut foarte mult rău alocându-se grădiniţele la şcoli. S-a văzut
acum, avem o experienţă de un an încoace, în care din păcate, grădiniţele au
suferit în urma acestor alocări la şcoli. Noi milităm pentru şcolile
profesionale. Din câte ştiu, există o hotărâre de guvern în care se stabileşte
un anumit procent pentru şcolile profesionale trebuie să aducem valoarea care
au avut-o întotdeauna aceste şcoli profesionale, deoarece ajungem să avem
maşinile să le ducem la servis şi nu are cine să le repare. Al treilea lucru, nu
s-au luat în considerare anumite aspecte, unde îşi desfăşoară activitatea unele
unităţi de
învăţământ, respectiv Colegiul Reformat, pe str.
Revoluţiei, pe str. Evreilor Martiri, pe str. Voinicenilor, etc.
Dl. consilier
Matei:
- dacă aşa se pune problema, suntem pentru varianta II aşa cum este în
material.
Dl. consilier
Bakos:
- înţeleg că vă retrageţi propunerea de amânare?
Dl. consilier
Matei:
- da
D-na consilier
Ciotlăuş:
- potrivit legii educaţiei naţionale, autoritatea public locală, până la data
de 30 ianuarie a.c., trebuia să aprobe deja reţeaua şcolară pentru anul viitor.
Se pare că din nou nu ne-am făcut temele aşa cum trebuie. Propunerea mea, în conformitate
cu regulamentul de organizare şi funcţionare a consiliului local, este ca toate
cele trei variante, pentru că deja avem trei variante, să se supună individual
la vot, iar la fiecare variantă să se specifice modificările aduse faţă de anul
precedent, pentru ca atât consilierii cât şi opinia publică să afle acest
lucru.
Dl. consilier
Bakos:
- stimaţi colegi, vă cer aprobarea ca dl. Oproiescu Florin care a înaintat o
cere, să ia cuvântul. Vă rog să vă exprimaţi votul.
Cine este
pentru?
Majoritatea este
de acord, domnule Oproiescu vă rog să vă încadraţi în 3 minute.
Dl. Oproiescu F.: -
domnilor consilieri, este pentru prima dată din 2008 când mă adresez
consiliului local, fiindcă am fost şi eu consilier local timp de 8 ani. Mă
adresez dv. în calitate de director al Liceului Tehnologic „Aurel Persu”, o şcoală
eminamente profesională, şi aşa cum spunea şi dl. Peti, aţi văzut că şi
ministerul pune foarte mare accent pe reînfiinţarea şcolilor profesionale. Din
această vară, s-a reînfiinţat şcoala profesională de 3 ani după 8 clase, şi
cine nu are nota 5 la capacitate, nu are ce căuta la liceu. Din sondajul
Inspectoratului, în jur de 130 de elevi vor trebui să opteze pentru şcoli
profesionale. De aceea eu am venit să pledez cauza şcolii noastre din varianta
II care are şi girul Inspectoratului Şcolar ca aviz conform, în care noi să
rămânem cu personalitate juridică. Încă din luna decembrie 2013 eu am înaintat
către consiliul local un memoriu în acest sens, însoţit de nişte schiţe. Pentru
un proiect cu fonduri europene în care solicitam să-mi fiţi parteneri,
proiectul intitulat „Liceul Tehnologic Aurel Persu–campus şcolar profesional
auto Tîrgu-Mureş. Cred că nu l-aţi văzut, nu o să-l recitesc, dar vreau să fac
câteva precizări. D-na consilier Someşan a sesizat corect faptul că art. 22
alin 4 din Metodologia cifrei de şcolarizare pentru 2014-2015, prevede expres
următorul aspect: obţinerea avizului conform al Inspectoratului şcolar este
obligatorie. Asemenea vize sunt expres prevăzute de lege, iar lipsa lor atrage
nulitatea actului administrativ de autoritate. În variantele din mape singura
variantă care are acest aviz conform legii este varianta II în care Liceul
Tehnologic Aurel Persu se regăseşte cu personalitate juridică. Un alt aspect
care ţine de şcoală este faptul că am sondat prin fişe jumătate din judeţ şi
deja avem 204 opţiuni semnate de elevi, diriginţi şi directori de şcoli, care
vor să vină la şcoala noastră începând cu anul şcolar viitor. Noi reprezentăm
finalitatea învăţământului, noi nu producem şomeri, 70% din elevii şcolii
noastre au un loc de muncă după absolvirea şcolii noastre. Mai mult, sunt unii
care au făcut profesionala, au făcut liceul seral la noi şi apoi au făcut ori
maistru electromecanic auto, ori chiar facultatea, pentru că noi am avut un
program cu Universitatea Transilvania în care am avut şi grupă de ingineri,
astfel încât avem societăţi care angajează absolvenţii noştri care au patroni
care au terminat şcoala noastră. Eu cred că este nevoie de o astfel de şcoală
şi trebuie să o întărim şi să o sprijinim. Oricum, am fost sprijiniţi de
primărie şi consiliul local prin faptul că până acum ne-am desfăşurat
activitatea bine, în condiţiile în care la noi conducerea auto este ca matematica
la Papiu. Este prevăzut în programa şcolară şi am primit banii necesari pentru combustibil.
Sper să-i primim şi în continuare.
Dl. consilier
Bakos:
- avem în mape două variante, propun să luaţi act de argumentele auzite. Supun
la vot variantele aşa cum sunt numerotate, şi anume, în prima fază varianta I
Cine este pentru?
- 9 voturi (Bakos L., Haller B., Karacsony E., Peti A., Jozsa T., Kikeli P.,
Torzsok S., Benedek I., Soos Z.)
Cine este
împotrivă? – 7 voturi
Cine se abţine?
- 6 abţineri
In această
variantă, proiectul de hotărâre s-a respins.
Supun la vot
proiectul de hotărâre în varianta II.
D-na consilier
Ciotlăuş:
- fără propunerile din comisia de buget. Deci, varianta II exact cum ea este în
mapă, cu avizul conform al Inspectoratului Şcolar.
Dl. consilier
Bakos:
- supun la vot varianta II iniţială, iar dacă nu se aprobă, va fi varianta II
cu completările comisiei de buget.
Cine este
pentru? - 13 voturi
Cine este
împotrivă? – 2 voturi (Kikeli P., Soos Z.)
Cine se abţine?
- 7 abţineri (Bakos L., Haller B., Karacsony E., Peti A, Jozsa T.,
Torzsok S., Benedek I.)
Hotărârea a fost
adoptată cu 13 voturi pentru, 2 voturi împotrivă şi 7 abţineri.
Dl. Primar
Florea: -
nu am vrut să intervin înainte de vot, dar intervin acum şi o să intervin
ulterior cu pixul. V-am rugat ca în momentul în care nu posedaţi anumite cunoştinţe
să vă interesaţi, să cereţi date suplimentare, sau chiar, vă obligă şi legea,
fiind în consiliile de administraţie să plecaţi la unităţile de învăţământ care
credeţi că sunt absolute indispensabile. Pot fi şi unele din astfel de
instituţii. Aceste unităţi de învăţământ au fost valabile într-o perioadă apusă
când Tîrgu-Mureşul număra cu tot cu împrejurimi aproximativ 230 mii locuitori.
185 mii avea Tîrgu-Mureşul. La ora actuală, o spune inspectorul şef dacă cel
prezent sau cel trecut nu au făcut declaraţii superficiale. Populaţia copiilor
şi şcolilor a scăzut semnificativ. Nu mai vorbesc de anumite şcoli care şi-au schimbat
total profilul în momentul în care dezinduastrializarea s-a produs şi în oraşul nostru. Totdeauna voi fi un om care voi
susţine un învăţământ de calitate şi pe măsură a mai mult decât cea ce
reprezintă Tîrgu-Mureşul actual şi să reprezinte atracţie şi arealul regional
dar şi internaţional. Dacă vreţi să faceţi 5 licee cu acelaşi profil, vă spun
că banii
tot aceia sunt şi atunci dv. veţi hotărî dacă veţi
ţine 5 unităţi de învăţământ cu aceeaşi bani sau sunt necesare doar două, bine
finanţate şi bine îngrijite de primărie şi acesta este ca şi un principiu al
autonomiei locale. Dacă consideraţi că într-adevăr trebuie să decidă ministerul
sau plasele care se duc prin diverse cabinete, atunci vă înşelai, dar vă mărturisesc
că nu voi accepta nici o clipă irosirea unor bani când pe ministerul educaţiei sau
alte formule de acel gen nici nu interesează ce se întâmplă la Tîrgu-Mureş.
Până când trebuie să ţin unităţi de învăţământ doar ca să aibă directori şi 4-5
profesori, să ştiţi că le luaţi banii celor care într-adevăr vor să facă
lucruri de calitate. Şcoli cu acest profil sunt vreo patru. Şcoli de genul
Liceului de chimie dacă vreţi să ţineţi inventaţi directori, directori adjuncţi
şi tot ce doriţi dv. dar inventaţi şi copii. Vă rog numai cădeţi într-o plasă şi
dl. director general este aici prezent, aceste date s-au înaintat primăriei în
urmă cu 8 ani de zile şi se avertiza că populaţia oraşului scade, populaţia
copiilor este în scădere şi trebuie să se reorganizeze învăţământul în
Tîrgu-Mureş. Dacă vă asumaţi acest lucru dacă nu ordonaţi un studiu serios, şi
nu lăsaţi aleatoriu sau subiectivismul din cadrul ministerelor care pentru
voturi sunt în stare de orice. Eu spun d-lui director care văd că a ieşit
foarte liniştit afară. La dânsul sun 85 de copii şi sunt declaraţi 400.
Controlul care l-a făcut primăria împreună cu inspectoratul au găsit aceste
date. Dacă nu aveţi aceste date, chemaţi echipa din primărie care răspunde.
Pentru mine este un caz jenant, eu nu vreau să sesizez instituţiile statului
dar e datoria dv. ca membrii în consiliile de administraţie să verificaţi aceste
lucruri. Nu vă mai întreb că proiectul de arte şi meserii, domnule Peti, mi-e
foarte drag şi vom porni reabilitarea lui. Nici o şcoală încă nu a intrat pe
nici un program european, nu înghiţiţi găluşca care se serveşte acum pe
nepregătite. De şcoli trebuie să avem grijă noi, reţeaua trebuie să o
proporţionăm cu faţa spre viitor, dar dacă credeţi că trebuie să ducem după noi
numai pentru faptul de a fi cineva director, vă înşelaţi pentru că luaţi banii
de la ceilalţi copii.
Dl. consilier
Pui: -
în calitate de profesor am o întrebare pentru dl. primar, îmi pare rău că a
ieşit, dacă consideră prioritar în Tîrgu-Mureş închiderea şcolilor, având în vedere
că Liceul de Chimie s-a închis iar atelierele de la Liceul Electromureş ştim
bine că s-au vândut.
D-na consilier
Cioltăuş:
- un obicei cam prost al d-lui primar când cineva doreşte să-i adreseze
întrebări, dânsul fuge de răspundere. Referitor la acelaşi subiect şi la
spusele d-lui Primar, în sarcina consiliului local este administrarea
unităţilor de învăţământ, respectiv a clădirilor, a imobilelor şi bunurilor din
unităţile de învăţământ. În sarcina Inspectoratului Şcolar şi a Ministerului
este organizarea reţelei şcolare. Consiliul local nu are atribuţii în
modificarea reţelei şcolare.
D-na consilier
Roman: -
îmi permit pentru prima dată în viaţa mea să răspund în locul d-lui primar, chiar
dacă dânsul nu e aici ca să-mi acorde ok-ul să răspund. Nu sunt profesor, ci
mamă a doi elevi care vor urma şcoli şi vor urma în continuare. Şi eu am urmat multe
şcoli, una o urmez în continuare. Sunt convinsă că nu demagogia este cea care
va salva România, scuzaţi-mi rima de prost gust, poate. Nu demagogia, ci fapta
şi lucrurile gândite aşa cum trebuie, nu întrebările retorice care sunt puse
doar de demagogie.
Punctul nr. 14
din ordinea de zi
Proiect de hotărâre privind schimbarea din funcţia
de Viceprimar al Municipiului Tîrgu Mureş a d-nei Ciotlăuş Ionela Claudia:
Dl. consilier
Bakos:
- fiind vorba despre o temă care vizează o persoană, în mod concret pe d-na
viceprimar Ciotlăuş, vă propun să se voteze prin vot secret. Rog executivul să
pregătească buletinele de vot.
D-na consilier
Ciotlăuş:
- nu cred că este cazul să mai redau faptul că acest proiect este nu numai
ilegal, ci şi imoral, şi nu conţine nici măcar elemente cuprinse în reglementările
legale cu privire la normele de editare a documentelor legislative, iată că suntem
la un moment dificil, un moment plin de semnificaţii, emoţional, savuros pentru
unii dintre noi, şi nu în ultimul rând un moment foarte responsabil pentru noi
toţi cei din plenul consiliului. Înainte de a mă adresa colegilor consilieri şi
plenului, cu privire la acest proiect, îmi aduc aminte că în urmă cu doi ani de
zile am fost aleasă în această funcţie şi vă mulţumesc tuturor celor care la
acel moment mi-aţi acordat încrederea în a fi aleasă în această funcţie. De
asemenea, vă mulţumesc tuturor de sprijinul şi colaborarea de care mam bucurat
în perioada acestui mandat, un mandat dificil, pe care îl cunoaşteţi cu toţii,
un mandat interzis chiar, un mandat de multe ori subminat de către unii, dar un
mandat în care am fost mânată de o simplă idee elementară, dar foarte
puternică, aceea de a crede că voi putea juca un mic rol în schimbarea în bine
a acestei comunităţi. Evident, totul depinde de ceea ce vom face cu toţii de
acum înainte, ne priveşte cu alarmantă atenţie întreaga comunitate atât română
cât şi maghiară, trebuie să facem o alegere, alegere care nu se referă la un
singur om, vreau să se înţeleagă foarte clar, nu este vorba de persoana fizică Ionela
Ciotlăuş. Este vorba de un viceprimar în funcţie, care poate fi oricare dintre
noi sau situaţie în care putem ajunge oricând oricare dintre noi. Este vorba de
o alegere pentru această comunitate, nu pentru un om.
Evident suntem
în faţa alegerii, avem două opţiuni, două variante: fie ne întoarcem în trecut,
rămânem cramponaţi şi plafonaţi aşa cum am fost timp de 14 ani, captivi şi
dominaţi de servilism şi nu vreau să dezvolt mai mult acest cuvânt, fie
încercăm sub sloganul ideii utopice probabil de a schimba ceva în bine în această
comunitate, şi mergem împreună înainte. Eu nu pot decât să vă întind mâna
amical, să vă mulţumesc din nou tuturor pentru colaborare, inclusiv colegilor
din executivul primăriei, colegi cu care chiar dacă uneori am avut divergenţe
sau nemulţumiri, le mulţumesc pentru că unii dintre ei au înţeles să colaboreze
cu viceprimarul municipiului chiar şi împotriva deciziei primarului de a le
interzice această colaborare. În continuare vă invit să votăm fiecare după cum
îi dictează conştiinţa şi nu în ultimul rând demnitatea pe care o avem fiecare
şi interesele târgumureşenilor.
Dl. consilier
Pui:
- referitor la adresa ONG-ului „Tîrgu-Mureşul Democratic”, căreia i-am dat
citire, care a adunat 900 de semnături şi dl. primar nu a vrut să răspundă,
vrea să ignore 900 de semnături, 900 de oameni.
D-na secretar
Cioban:
- domnilor consilieri, buletinul de vot este făcut aşa cum votaţi în mod
obişnuit electronic, Da, Nu Abţinere. Aveţi pe pagina 2 cele trei coloane, vă rugăm
să vă exprimaţi votul clar şi concis.
D-na consilier
Karacsony: - doresc să întreb, se trece X în rubrica în care
Dl. consilier
Bakos:
- se trece Da sau Nu.
D-na secretar
Cioban:
- doamna consilier, aşa cum aveţi în faţă acest buletin în care scrie da nu
abţinere, respectaţi acest lucru. Scrieţi da, nu abţinere. Exact
cum aveţi în faţă pe aparatul de vot. Trebuie să faceţi într-un fel unitar,
haideţi să convenim. Dacă vreţi să votaţi da, scrieţi da şi la
celelalte trageţi linii. Dacă vreţi să votaţi nu, scrieţi nu şi
la celelalte trageţi linii.
Dl. consilier
Bakos: -
vă rog să vă îndreptaţi către cabina de vot şi comisia de validare să se
pregătească pentru verificarea corectitudinii votului.
D-na secretar
Cioban:
- membrii comisiei de validare sunt: Peti Andrei, Karacsony Erdei Etel, Roman
Ioana, Matei Dumitru şi Pui Sebastian.
Dl. consilier
Sabău:
- pentru noi cei din opoziţie, vreau să fie foarte clar, cum ar suna vot
contra, nu?
Dl. consilier
Bakos:
- am spus că liniuţă trecem. Participăm cu toţii la numărătoarea voturilor,
inclusiv la alegerile locale. Votul trebuie să fie clar evident exprimat. Dacă e
Da, dacă e X să fie în pătrăţelul corect. Se poate scrie Da sau
x, în rest, celelalte două pătrăţele lăsaţi-le în pace, sau linie.
PAUZĂ
Dl. consilier
Bakos: -
procesul verbal încheiat de către Comisia de validare, va fi citit de către
d-na consilier Karacsony.
D-na consilier
Karacsony:
- doamnelor şi domnilor consilieri, cu ocazia numărării voturilor, comisia de
validare a constatat că au existat 22 de buletine de vot, toate voturile au
fost valide, iar din numărarea voturilor, au rezultat următoarele: 16
voturi pentru, 5 voturi contra şi o abţinere.
Dl. consilier
Bakos: -
vă mulţumesc, doamna consilier, în consecinţă hotărârea a fost adoptată.
Punctul 15 din
ordinea de zi
Proiect de hotărâre privind alegerea unui Viceprimar
al Municipiului Tîrgu Mureş:
Dl. consilier
Bakos: -
vă rog să faceţi propuneri în acest sens.
D-na consilier
Roman: -
propunerea ce vine din partea grupului PDL este dl. Maior Claudiu.
Dl. consilier
Sabău:
- PSD îl susţine pe dl. Lucian Loghin.
Dl. consilier
Bakos: -
domnilor Maior şi Loghin, acceptaţi propunerile?
Dl. consilier
Loghin:
- da.
Dl. consilier
Maior:
- da.
Dl. consilier
Bakos: -
ca urmare, rog executivul să întocmească buletine de vot cu numele celor doi
consilieri nominalizaţi. Propun o pauză de cinci minute.
Dl. consilier
Pui:
- nu vreau să contrazic, dar nu ştiu dacă sunt bune propunerile. Trebuie să ne
gândim că dl. Maior Sergiu Claudiu, conform Raportului ANI este incompatibil,
potrivit raportului de evaluare din data de 6 septembrie 2013, pentru că a încălcat
regimul juridic al incompatibilităţilor având un contract PFA încheiat cu
Primăria Municipiului Tîrgu-Mureş. Există un litigiu nedefinitivat. La ANI mai
există două rapoarte în cercetare, unul cu Siletina şi unul privind al doilea
contract pe care îl are dl. Maior cu Primăria pe persoană fizică autorizată şi
pe specimenul de semnătură. Trebuie să vă gândiţi foarte bine.
D-na secretar
Cioban: -
până la proba contrarie, există în drept un principiu şi anume acela al
nevinovăţiei şi că din câte cunosc eu, instanţele judecătoreşti, în speţă Curtea
de Apel s-a pronunţat în sensul admiterii cererii dl. Maior, urmează ca această
sentinţă să fie motivată şi sigur, urmează căile de atac care se prevăd de
lege. Până când acest proces nu se termină definitiv şi irevocabil, nu putem
vorbi de alte condiţii de neîndeplinit de dl. Maior Claudiu.
Dl. consilier
Bakos:
- propun o pauză până se întocmesc buletinele de vot.
PAUZĂ
Dl. consilier
Bakos: -
vă rog să împărţiţi buletinele de vot, comisia de validare să fie pregătită,
votăm tot aşa, pentru candidatul care are opţiunile dv. se trece Da, respectiv
la celălalt candidat se trece linie. Ceea ce este important, opţiunea să fie
evidentă. Vă rog să vă îndreptaţi către cabinele de vot.
PAUZĂ
Dl. consilier
Bakos: -
doamnă Karacsony, vă rog să daţi citire procesului verbal de numărare a
voturilor.
D-na consilier
Karacsony:
- doamnelor şi domnilor consilieri, cu ocazia numărării voturilor, pentru
alegerea unui viceprimar, Comisia de validare a constatat că au existat 22 de
buletine de vot, toate voturile au fost valabile, pentru dl. Maior Claudiu Sergiu
s-au înregistrat 16 voturi valabile, iar pentru dl. Loghin Lucian Mircea 6
voturi valabile.
Dl. consilier
Bakos: -
vă mulţumesc, hotărârea a fost adoptată cu aceste voturi. Urmează ca
viceprimarul nou ales să depună Jurământul, după care îi dăm cuvântul d-lui Pui.
Dl. Maior Sergiu
Claudiu depune Jurământul.
Dl. consilier
Pui:
- am o întrebare pentru dl. Maior, dacă fiind ales viceprimar are decenţa să
ocupe biroul de viceprimar de pe str. Gh. Doja nr. 9?
Dl. consilier
Loghin:
- îl felicit pe contracandidatul meu dl. Maior, îi doresc succes în activitate.
Dl. Primar
Florea:
- domnilor consilieri vă mulţumesc că aţi făcut un gest banal azi, dar cât se poate
de responsabil, pentru că a schimba un viceprimar azi nu e nici un fel de mare
scofală, ci este un mare semn de întrebare în momentul în care se poate ajunge
aici. Nu comentez cum se poate ajunge aici pentru că sunt vicii ale legii dar
în acelaşi timp sunt umplute aceste vicii ale legii cu confuzia teribilă pe
care o fac unii consilieri care cred că partidul trebuie slujit înainte de
oraş. Cea ce înseamnă jurământul, a jura să respecţi Constituţia şi legile
ţării, nu ştiu dacă şi aici nu ar trebui să intervină şi legislativul pentru că
ar însemna să te duci într-o parte a ilegalităţii. A respecta Constituţia şi
legile, este un lucru normal, nu trebuie să fie nimic spectaculos, dau „cu bună
credinţă, tot ceea ce stă în puterile şi priceperea mea pentru binele
locuitorilor municipiului Tîrgu-Mureş”, analizaţi dv. din aproape 500 şi ceva
de hotărâri de consiliu, în care câţiva consilieri, 2-3, continuu au spus Nu.
Şi atunci veţi înţelege o dată pentru totdeauna de ce unii consilieri care vor
să slujească partidul, vor avea întotdeauna birourile sub flamurile partidelor,
iar cei care înţeleg că acest jurământ trebuie şi respectat, atunci vor lucra
alături de primar. Vă mulţumesc pentru că nu aţi făcut decât un gest care vine
prea târziu pe undeva, înseamnă foarte mult de lucru şi o să vedeţi, iar dacă
cei doi viceprimari fac echipă, într-adevăr primarul are timp să se ocupe de
problemele mult mai importante, ceea ce înseamnă colaborări interjudeţene
regionale, colaborări în sensul binelui locuitorilor. Vă mulţumesc, de lucru
este cât încape, iar faptul că a mai ocupat această funcţie, nu e nici un fel
de lucru spectaculos, ci pur şi simplu trebuie să-şi vadă de treabă pentru ce
încredere iaţi acordat.
Dl. consilier
Ciotlăuş:
- înainte de a lua cuvântul la punctul următor, aş vrea să-I cer drept un
gest banal dar onest d-lui primar, să-şi ceară scuze în faţa consiliului local
faţă de declaraţiile mincinoase pe care în cursul săptămânii trecute le-a dat
presei în ceea ce priveşte învinovăţirea unei treimi din consiliul local care
ar fi semnat retragerea sprijinului subsemnatei şi schimbarea ei din funcţie.
Consider un act de demnitate şi onoare din partea unui edil.
Punctul nr. 16
din ordinea de zi
Proiect de hotărâre privind amplasarea Statuii
Scriitorului „Suto Andras”:
Dl. consilier
Ciotlăuş:
- în ceea ce priveşte punctul 16, sunt două variante, şi aş vrea să fac
referire la cea de-a doua variantă pentru că mă gândesc că aceasta va fi cea
care o vom dezbate. Executivul ar fi trebuit să ne pună în mapă şi H.C.L. nr.
297/2013 pentru a fi în cunoştinţă de cauză. De asemenea, la art. 2 este
necesar a se completa, prin delegarea de competenţă, aceste locaţii vor fi
propuse spre aprobare Consiliului local. Repet, noi nu putem să delegăm
competenţă acestei comisii de a alege în locul Consiliului local. Da, dânşii se
vor ocupa de identificarea locaţiilor posibile, iar apoi vor reveni în plenul consiliului
local, iar consiliul local trebuie să hotărască asupra acestor competenţe. Aş
vrea să fac o mică remarcă, acesta este primul punct de pe ordinea de zi a trocului
care s-a realizat între PDL şi UDMR, vorbim aici de interese care nu au
legătură în niciun fel cu cetăţenii din Tîrgu-Mureş, această statuie categoric
nu va duce bunăstarea cetăţenilor nici maghiari şi nici români şi de asemenea
aş vrea să vă spun că în 2 ani de mandat de când am fost aleasă viceprimar şi
până nu de mult, nu am întâlnit nicio persoană din Tîrgu-Mureş, am avut sute de
audienţe, care să ceară amplasarea unei statui pe bani publici. În, schimb am
avut în audienţă persoane care să ceară dreptul la bursele şcolare, care nu au
fost achitate, am avut persoane care cer locuinţe sociale, am avut persoane
care cer în Tîrgu-Mureş multe lucruri prioritare, care se pare că în acest troc
politic nu se regăsesc. Şi m-aş fi aşteptat nu de la PDL, că cunoaştem modul de
acţiune de atâţia ani încoace, dar de la UDMR m-aş fi aşteptat ca pe această
ordine de zi a trocului politic să existe şi ceva în interesul cetăţenilor din
Tîrgu-Mureş.
D-na consilier
Karacsony.
– referitor la varianta II, aş dori să se rectifice data Hotărârii Consiliului
local nr. 297/2013 în primul articol apare 24.20.2014 în al doilea articol
24.10.2014, să se rectifice data corectă. Este anul 2013.
Dl. consilier
Sabău:
- în cursul acestei dimineţi a fost depusă la Registratura Primăriei şi a ajuns
şi în mapele consilierilor locali, o cerere în temeiul Legii nr. 52/2003, cu
privire la transparenţa decizională a autorităţii publice locale din
Tîrgu-Mureş. Conform acestei legi, respectiv art. 6 alin 7, în condiţiile în
care un ONG depune o cerere prin care solicită să se efectueze o dezbatere
publică cu privire la un proiect care urmează să fie supus atenţiei votului
consilierilor locali, atunci autoritatea publică locală trebuie să asigure această
procedură, în caz contrar neasigurând procedura de dezbatere publică, această hotărâre
de consiliu local fiind nulă. Ori procedura instituită de Legea nr. 52/2003, modificată
prin Legea nr. 281/2013, ar trebui respectată şi cu privire la acest proiect de
pe ordinea de zi, indiferent de voinţa, decizia prealabilă la nivel de
negociere. Astfel, eu cred că acest proiect trebuie să fie amânat, trebuie
făcută dezbaterea, dezbaterea trebuie făcută aşa cum o cere legea, noi de
asemenea am propus printre alte persoane care trebuie să fie prezente la dezbatere, să se prezinte şi
istorici de marcă, precum şi alte persoane care au cunoştinţă despre tovarăşul
Suto Andras. Nu vreau să discut neapărat pe fondul, dacă se impune voi ajunge
şi la această discuţie, nu vreau neapărat să discut pe substantivul propriu,
adică tovarăşul Suto Andras, tovarăş pentru că a fost membru al Partidului Muncitoresc
Român. Eu cred că procedural trebuie amânat materialul până se termină dezbaterea
publică.
Dl. consilier
Bakos: -
haideţi să nu discutăm despre persoana, s-a cerut din partea d-lui coleg Sabău,
amânarea.
Dl. consilier
Benedek:
- domnule primar, viceprimar, colegi consilieri, eu rămân stupefiat. Acum
probabil că nu sunteţi informaţi, probabil că nu ţineţi şedinţe de comisie, aici
nu este vorba de tovarăş, este un scriitor recunoscut în lume care are o
grămadă de statui în România, numai la Tîrgu-Mureş nu are. Am hotărât de vreo
trei ori, am şi alocat teren, de fapt acum este o realocare. A fost de două ori
alocat teren, este o realocare după ce am avut această opinie că totuşi trebuie
să punem tot mai multe statui. Dacă umblaţi prin lume, o să vedeţi că Tîrgu-Mureşul
în acest sens suferă. Are nişte statui puţin reuşite, puţine şi eu nu cred că ar
fi bine să începem discuţii despre un om care a adus ca scriitor cinste
oraşului. Dacă Tîrgu-Mureşul este cunoscut, atunci este cunoscut şi datorită
acestui scriitor.
Dl. consilier
Bakos: -
procedural se va întâmpla următorul lucru. Voi supune la vot mai întâi
propunerea de amânare, conform solicitării d-lui Sabău, în cazul în care nu se amână,
urmează varianta iniţială şi a treia variantă cu modificările propuse de d-na Ciotlăuş.
Dl. consilier
Pui:
- dl. Benedek spunea că a fost de trei ori acest proiect de hotărâre, de ce dl.
primar nu a pus în executare aceste hotărâri şi de ce la art. 4 aţi retras responsabilitatea
d-lui primar, că nu apare în proiectul de hotărâre?
D-na consilier
Roman:
- pentru că acest punct suscită atât de multe discuţii şi datorită faptului că
există a doua variantă, colegii din presă neavând acces la această informaţie,
vă rog să citiţi varianta II înainte de a supune la vot amânarea conform regulamentului.
E un material care l-am dezbătut noi cei care am citit a doua variantă, ceilalţi
au informaţii trunchiate.
D-na consilier
Ciotlăuş:
- audienţa nu cunoaşte prevederile HCL nr. 297/2013. Noi în varianta II
venim cu o modificare la HCL 297/2013 pe care audienţa nu o cunoaşte.
Dl. consilier
Bakos: -
citesc varianta II.
Art. 1. Se
modifică
art. 1 al Hotărârii Consiliului local municipal nr.297/24.10.2013, în
sensul că termenul de comandare a studiului se stabileşte pentru
data de 26 mai 2014.
Art. 2. Articolul
2 al Hotărârii
Consiliului local municipal nr. 297/24.10.2013 se modifică, urmând a
avea următorul conţinut: „Locaţiile pe care se
vor amplasa statuile, inclusiv a scriitorului Sütő András, vor
fi stabilite de Comisia de organizare şi dezvoltare urbanistică,
realizarea lucrărilor publice, protecţia
mediului înconjurător, conservarea monumentelor istorice şi
de arhitectură, împreună cu
Arhitectul şef al Municipiului Tîrgu Mureş, până
la data de 31 iulie 2014”. Acesta este articolul
solicitat de d-na Ciotlăuş să se însereze sintagma „să fie vizată de
consiliul local”
Art. 3. Pe
data intrării
în vigoare a prezentei se abrogă Hotărârea Consiliului local municipal
nr. 377/2009 privind aprobarea amplasării bustului scriitorului Sütő
András în Piaţa Mărăşti, Tîrgu Mureş.
Art. 4. De
executarea prezentei hotărâri răspunde Comisia de
organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor
publice, protecţia mediului înconjurător, conservarea
monumentelor istorice şi de arhitectură şi Arhitectul şef
al Municipiului Tîrgu Mureş”. S-a solicitat să se însereze „şi
Primarul Municipiului Tîrgu-Mureş”. Aceasta este varianta II a hotărârii
în discuţie. Supun la vot propunerea d-lui Sabău, amânarea.
Cine este
pentru? – 6 voturi (Ciotlăuş I., Pui S., Sîmpălean D., Loghin L., Sabău O.,
Someşan C.)
Cine este
împotrivă? – 13 voturi
Cine se abţine?
– 3 abţineri (Benedek I., Urcan Gh., Fărcaş I.)
Proiectul de
hotărâre nu s-a amânat. Urmează să vă exprimaţi prin vot asupra variantei din
mape, varianta II la varianta iniţială. Varianta II din mape, fără modificările
d-nei Ciotlăuş şi d-lui Pui.
Cine este
pentru? – 15 voturi
Cine este
împotrivă? – 6 voturi (Ciotlăuş I, Pui S., Sîmpălean D., Loghin L., Sabău O.,
Someşan C.)
Cine se abţine?
– 1 abţinere (Urcan Gh.)
Proiectul de
hotărâre în această variantă a fost respins.
D-na secretar
Cioban: –
din cauza art. 2 care are în vedere delegarea de competenţă în ceea ce priveşte
stabilirea locaţiilor pentru viitoarele statui, unde trebuie 16 voturi. Nu
discutăm despre realocare numai pentru dl. Suto, discutăm despre statui în
Piaţa Teatrului; cu tot respectul.
Dl. consilier
Bakos:
- urmează să vă supun votului varianta completată cu d-na Ciotlăuş şi dl. Pui,
în sensul că se înserează la executare şi dl. Primar, respectiv locaţiile vor
trece în faţa Consiliului local. D-nă Ciotlăuş, am reţinut bine propunerile?
Sper că da, de vreme ce nu este atentă. Vă rog să votaţi varianta îmbunătăţită
cu propunerile d-nei Ciotlăuş şi d-lui Pui.
D-na consilier
Ciotlăuş:
- îmi retrag propunerea...
Dl. consilier
Maior:
- propun fără varianta d-lui Pui, doar cu delegarea către Arhitectul şef şi
comisia de urbanism, inclusiv primarul, aşa cum s-a cerut.
Dl. consilier
Bakos:
- urmează varianta III cu modificările d-lui Maior, în sensul că se
împuterniceşte şi dl. Primar pentru executarea acestei hotărâri.
Cine este
pentru? – 16 voturi
Cine este
împotrivă? – 6 voturi (Ciotlăuş I., Pui S., Sîmpălean D., Loghin L., Sabău O., Someşan
C.)
Cine se abţine?
-
Hotărârea a fost
adoptată cu 16 voturi pentru şi 6 voturi împotrivă.
Punctul nr. 20
din ordinea de zi
Proiect de hotărâre privind unele măsuri în ce
priveşte terenul în suprafaţă de 400 mp din Tîrgu Mureş str. Budiului f.n.:
Dl. consilier
Bakos:
- dacă nu sunt înscrieri la cuvânt, supun la vot proiectul de hotărâre. Supun
la vot proiectul de hotărâre prezentat.
Cine este
pentru? – 16 voturi
Cine este
împotrivă? –
Cine se abţine?
– 4 abţineri (Ciotlăuş I., Pui S., Sîmpălean D., Sabău O.)
Hotărârea a fost
adoptată cu 16 voturi pentru şi 4 abţineri.
(Nu au votat
d-nii consilieri Peti A. şi Haller B.)
Urmează să stabilim o comisie şi vă rog să faceţi
propuneri în acest sens; 3 consilieri. A fost propus dl. Fărcaş Ioan, dânsul
fiind primul numit, dacă nu aveţi obiecţii e preşedintele comisiei, dl. Pui
Sebastian – membru şi dl. Torzsok Sandor. Cu aceste completări, vă rog să
votaţi încă o dată proiectul.
Cine este pentru?
– 17 voturi
Cine este
împotrivă? –
Cine se abţine?
– 3 abţineri (Loghin L., Torzsok S., Pui S.)
Hotărârea a fost
adoptată cu 17 voturi pentru şi 3 abţineri.
(Nu au votat
d-nii consilieri Peti A., Haller B.)
Punctul nr. 21
din ordinea de zi
Proiect de hotărâre privind demararea procedurilor
legale privind înfiinţarea şi organizarea comisiei de eliberare a acordului
unic şi instituirea unei taxe în acest sens:
Dl. consilier
Bakos:
- materialul nu are viză de legalitate. Supun la vot proiectul de hotărâre.
Cine este
pentru? – 10 voturi
Cine este
împotrivă? – 3 voturi (Bakos L., Maior C., Karacsony E.)
Cine se abţine?
– 4 abţineri (Benedek I., Matei D., Jozsa T., Soos Z.))
Proiectul de
hotărâre a fost respins. (Nu au votat d-nii consilieri Peti A., Haller B.,
Roman I., Urcan Gh., Sabău O.)
D-na consilier
Ciotlăuş:
- vreau să precizez faptul că această iniţiativă a pornit de la ideea de a
prescurta termenele de eliberare a autorizaţiei de construcţie care azi în Tîrgu-Mureş
durează până la 2 ani. Într-adevăr, comisia de acorduri unice nu mai este reglementată
prin normele privind aplicarea Legii 51 privind eliberarea autorizaţiilor de
construire, în schimb, ceea ce legea nu interzice, este permis. Cred că pentru
locuitorii din Tîrgu-Mureş, aşa cum am făcut un raport în urma faptului că am
văzut că nu am obţinut viza de legalitate şi raportul de specialitate al d-nei
arhitect a fost oarecum negativ, am solicitat printr-un nou raport să
identifice soluţiile necesare pentru ca aceste termene să se scurteze şi oamenii
să obţină la timp aceste autorizaţii.
Dl. consilier
Bakos:
- urmează să se reanalizeze situaţia şi va intra la vot.
Punctul nr. 22
din ordinea de zi
Proiect de hotărâre privind realizarea investiţiilor
prevăzute în contractul de concesiune nr. 5/15.01.2008 de către operatorul S.C.
Salubriserv S.A.
Dl. consilier
Bakos:
- materialul nu are viză de legalitate.
D-na consilier
Ciotlăuş:
- având în vedere problema deosebit de importantă a acestui oraş în ceea ce
priveşte containerele de preluare a deşeurilor menajere, criza acestor containere
care ne afectează, în preajma cartierelor zac străzile de gunoaie datorită nedimensionării
corecte a containerelor. Trebuie să atrag atenţia colegilor consilieri locali, asupra
faptului că în urmă cu doi ani sau luat nişte hotărâri de consiliu local prin
care s-a suspendat obligativitatea operatorului de a investi în aceste
containere şi platforme de colectare a deşeurilor. Consiliul local trebuie să
revină asupra acelor hotărâri, deoarece Curtea de Conturi a constatat în
raportul de control că acea hotărâre era ilegală, nu era permisă, chiar dacă o
parte din sume au fost recuperate, acele sume până în acest moment executivul
nu le-a investit în domeniul salubrăzării. Se vede foarte clar acest lucru din
criza în care ne aflăm pe partea de salubrizare şi atunci consiliul local
trebuie să decidă ca acele sume să aibă ca şi destinaţie clară partea de
investiţii necesară în salubrizare. Asta prevedea şi caietul de sarcini iar noi
nu putem permite ca executivul chiar dacă recuperează de la Salubriserv şi până
în acest moment a recuperat parţial nu integral suma, cu toate că Salubriservul
intră în insolvenţă şi s-ar putea să nu mai putem recupera diferenţa de sumă, trebuie
ca acest consiliu local să decidă destinaţia acelor sume. În acest sens a fost
iniţiat proiectul de hotărâre.
Dl. Primar
Florea: -
domnilor consilieri, dacă săptămâna mare aţi făcut un gest normal, nu ştiu de
ce e determinat, eu vă spun că a fost doar un gest de normalitate, vă rog nu
mai acceptaţi atâta ticăloşie, că se duce de la nivel naţional, coboară şi în
această sală. Câte minciuni am auzit exact în două expresii, vă dezonorează
acest lucru dacă mai asistăm la un mod patologic de a se pune problema. Am stat
să ascult că în doi ani se dau autorizaţii în acest oraş. Spre liniştea
arhitectului şef, să-şi întrebe şeful de partid în cât timp a avut autorizaţia
de construcţie.
D-na consilier
Ciotlăuş:
- în 2 ani.
Dl. Primar
Florea: -
a spune că nu ştiu ce probleme nu se fac şi exact gunoaiele în cartier, vă rog
nu mai acceptaţi atâta mocirlă în care vrea să ducă acest consiliu. Şi aşa a
venit mult prea târziu după 2 ani în care am înghiţit atâta murdărie, care,
sigur, o poţi lua să o constaţi o anumită perioadă, dar a accepta în continuare
acest comportament, părerea mea că o să vă invit în altă sală de consiliu
pentru discuţii normale, civilizate, şi ceea ce este acest oraş. Cred că
trebuie să ţinem la acest statut decât să cădem într-o mocirlă care e foarte
greu să o accepţi. Să spui asemenea aberaţii, o tiradă de minciuni, este o
jignire la adresa inteligenţei noastre şi doamna are mare dedicaţie în a crea
aceste tensiuni şi aceste mocirle în consiliu. Mi-e foarte greu să stau să
asist, îmi pun toată priceperea într-adevăr în a face ceva în acest oraş. Banii
sunt recuperaţi în totalitate de la Salubriserv. Nu avem nicio treabă cu societatea
ce probleme are. Să spui că intră în insolvenţă şi nu ne recuperăm banii, iată
altă minciună scoasă de o manieră impardonabilă.
Dl. consilier
Bakos: –
veţi avea drept la replică.
D-na consilier
Roman: -
tot la regulament voi face şi eu referire, mă voi referi la punctul pe care-l
discutăm acum cu Salubriservul, strict sub forma formei materialului procedural,
nu al fondului. Dacă remarcaţi, la pagina de semnături a comisiilor, după cum ştiţi
regulamentul prevede că dacă un material nu are parte de cel puţin 3 avizări
ale comisiilor, el nu mai intră în plen. Din punctul meu de vedere, acest
material nu ar fi trebuit pus în mapele noastre pentru că prima comisie, cea de
buget, spune conform comisiei de urbanism. Comisia 2 nu avizează materialul.
Comisia 3 – 2 voturi nu, 1 – da, logica vă spune dacă e avizat sau nu
materialul. Comisia 4 cere condiţionare de viză juridică, viză juridică ce nu
există. Prin urmare acest material nici nu trebuie să-l discutăm. Discutam doar
de procedural. Referindu-mă la celălalt, o frază extrem de scurtă şi îmi voi
cântări bine cuvintele. Această sală precum orice alt spaţiu public sau privat
în îngăduinţa proprietarilor din România, suportă tot felul de declaraţii şi
este libertatea fiecăruia dintre noi să luăm cuvântul şi să vorbim în această
sală. Rugămintea mea personală adresată tuturor celor care ne folosim de acest
drept zilnic, este ca atunci când facem afirmaţii, să încercăm şi să reuşim să
aducem în sprijinul nostru dovezi şi argumente, acestea fiind făcute nu doar
prin tumultul cuvintelor şi poate unele cuvinte nu alese tocmai corect, ci prin
dovezi scrise. Dacă într-adevăr ceea ce spunem este adevărat. Altfel, doar ne
folosim de un drept pe care doar îl chinuim folosindu-ne. Revenind la material,
nici nu ar trebui supus la vot pentru că acel folosit de noi regulament, nu
prevede acest material.
D-na secretar
Cioban: -
data trecută s-au discutat exact aceleaşi subiecte, de ce nu le-am pus pe
ordinea de zi, că nu îndeplineau tot felul de condiţii. Aici s-a promis că fiecare
dintre dv. luaţi act de aceste documente în şedinţă de comisii şi le punem pe
ordinea de zi. De aceea ele se regăsesc pe ordinea de zi, fiind că s-a făcut o
promisiune la şedinţa precedentă, nu că ar intra în mod obişnuit în prevederile
regulamentului.
D-na consilier
Ciotlăuş:
- şi de această dată dl. Primar este total dezinformat şi se vede că de
mult timp nu mai circulă prin cartiere şi nu cunoaşte situaţia reală a acestor containere.
Ieri am avut audienţe publice în cartierul Dâmbu Pietros la nr. 26 - 27
solicitată de către preşedinţii a trei asociaţii de proprietari, unde am
identificat şi am şi raportat ADPului acest lucru, am identificat trei
containere insuficiente, în jurul lor era plin de deşeuri menajere pe
carosabil. Situaţia containerelor este dezastruoasă şi acest lucru se poate
vedea cu ochiul liber, nu este o minciună sau o demagogie. De asemenea,
documentele pe care le avem în mapă spun foarte clar că raportul Curţii de
conturi a constatat că operatorul trebuia să facă aceste investiţii, chiar dacă
noi parţial nu în totalitate cum spune dl. Primar, pentru că există un alt
răspuns de la ADP prin care ni se spune că doar parţial s-au recuperate aceste
sume, trebuie să stabilim destinaţia lor în această direcţie, fiindcă pentru
asta am concesionat serviciul public de salubrizare pentru ca aceste fonduri să
fie utilizate în salubrizare.
Dl. consilier
Bakos: -
supun la vot, de vreme ce este pe ordinea de zi, luând act şi de ce spune d-na
Ciotlăuş şi cele semnalate de d-na Roman, proiectul de hotărâre în forma din
mape.
Cine este
pentru? – 6 voturi (Ciotlăuş I., Pui S., Sîmpălean D., Loghin L., Sabău O.,
Someşan C.)
Cine este
împotrivă? – 5 voturi (Matei D., Karacsony E., Bakos L., Benedek I., Torzsok
S.)
Cine se abţine?
– 6 abţineri
Proiectul de
hotărâre a fost respins. Nu au votat d-nii consilieri Peti A., Roman I., Maior
C., Gujan L., Moldovan C.)
Punctul nr. 23
din ordinea de zi
Proiect de hotărâre privind modificarea şi
completarea Hotărârii Consiliului local municipal nr. 395/30.11.2011
referitoare la unele măsuri în aplicarea art. 107 din Legea nr. 1/2005 privind
organizarea şi funcţionarea cooperaţiei:
Dl. consilier
Pui: -
în calitate de iniţiator vreau să fiu cât mai scurt, proiectul este lung, a
fost de două ori în comisii, doamna Cioban a cerut rezoluţii de la departamentele
de specialitate din cadrul primăriei, până în ziua de azi nu am primit nimic de
la ADP, am primit de la Serviciul taxe şi impozite, mulţumesc pe această cale,
proiectul de mult trebuia să fie pe ordinea de zi, dacă vă uitaţi atent, cel
puţin comisia trebuie să rămână şi trebuie să fie înlocuită. Comisia care va
studia, va analiza problema acestor terenuri, dacă le adunăm, sunt câteva hectare
care vin la oraş, este un lucru bun, vin bani la buget.
Dl. consilier
Bakos: -
propuneţi ca să votăm hotărârea pe articole sau să împărţim în două hotărârea?
Dl. consilier
Pui:
- se poate şi pe articole şi vă spun şi propunerile. Până să supunem la vot, aş
dori să întreb dacă există hotărâre de guvern privind trecerea acestor terenuri
în inventarul municipiului Tîrgu-Mureş. Dacă nu există, să facem demersurile
necesare, conform legii.
D-na consilier
Roman: -
acelaşi lucru la capitolul comisii, ca şi la punctual anterior. 4 comisii au
spus nu, nu avem viză de legalitate. Dar pentru că în comisia noastră
s-a discutat pe tema acestui material, şi eu personal, jumătate din el, partea
legată de comisie, aşa cum am discutat cu dl. consilier în comisie, l-aş
susţine în continuare. Şi anume, ca acea comisie să fie completată cu
consilieri locali ce sunt în momentul de faţă în exerciţiul funcţiunii. Doar
acea parte aş susţine-o. Dacă doriţi ca iniţiator să înjumătăţiţi respectivul
material, să rămânem pe comisie şi până când justiţia se lămureşte, altfel,..
D-na consilier
Ciotlăuş:
- vă rog să-i aplicaţi d-lui Maior sancţiunea cu avertisment pentru
tulburarea şedinţei şi pentru aducerea de injurii unui coleg. Domnule Maior, eu
sunt mamă a doi copii. Să nu uitaţi că eu nu m-am băgat în familia dv. şi nu am
legături nici cu FCM şi nici cu Siletina. Mama mea nu este administrator la
Siletina care ia anual 16 milioane lei din subvenţiile târgumureşenilor. Nu am
blocat un proiect privind transportul local în Tîrgu-Mureş, ilegal de un an de
zile din ordinul dv. cei din serviciul de specialitate nu pot să-şi facă
datoria. Vă rog să se consemneze acest lucru şi dv. în calitate de preşedinte
de şedinţă aveţi obligaţia de aplica această sancţiune.
Dl. consilier
Bakos: -
am făcut această somaţie.
D-na consilier
Ciotlăuş:
- este în mod repetat acest comportament, derapant, al acestui nou viceprimar
dacă-l puteţi numi aşa, că dv. l-aţi ales. Eu nu.
Dl. consilier
Bakos: -
acelaşi lucru vă spun şi dv., la punctul 23 să vă referiţi, iar acea sancţiune
verbală am aplicat-o noului viceprimar, rugându-l să se abţină de la remarcile
pe care le-a făcut. Supun la vot în forma în care este materialul în mape.
Cine este
pentru? – 6 voturi (Ciotlăuş I., Pui S., Sîmpălean D., Loghin L., Sabău O.,
Benedek I.)
Cine este
împotrivă? – 5 voturi (Karacsony E., Bakos L., Torzsok S., Haller B., Peti A.)
Cine se abţine?
– 5 abţineri
Proiectul de
hotărâre a fost respins. Nu au votat d-nii consilieri Roman I., Maior C., Gujan
L., Moldovan C., Urcan Gh., Matei D.) Este a doua variantă prin care să şi
nominalizaţi înlocuitori pentru comisia respectivă.
D-na consilier
Roman: -
doar dacă d-na Cioban dă viza de legalitate pe propunerea făcută, că altfel
suntem în situaţia anterioară.
Dl. consilier
Bakos: -
domna Cioban, putem proceda în acest fel?
D-na secretar
Cioban:
– în ceea ce priveşte, cu excepţia acestei străzi unde nu se poate face nimic
până când se termină procedural, vreau să vă reamintesc că obiectul acelei
Hotărâri 395/2011 sunt terenurile toate ale cooperaţiei de pe raza municipiului
Tîrgu-Mureş, asupra căruia urmează să se aplice procedura prevăzută de art. 107
din Legea 1/2005, la ora actuală toate procesele sunt terminate, toate aceste
procese sânt câştigate de către Municipiul Tîrgu-Mureş, astfel că aceste
terenuri au devenit proprietatea municipiului Tîrgu-Mureş, urmează să fie
întabulate. Am observat că dl. Pui are foarte multe idei juridice, dar vreau să
vă informez că în această situaţie nu este cazul să faci niciun fel de propunere
de hotărâre de guvern, pentru că această hotărâre aşa cum a fost ea dată, a
fost verificată de instanţele judecătoreşti care au stabilit că este bună iar
terenul a trecut în domeniul privat al municipiului Tîrgu-Mureş.
Dl. consilier
Bakos: -
întrebarea este, nu are obiect de activitate?
D-na secretar
Cioban:
– eu cred că nu e nicio problemă dacă dv. Completaţi comisia, ea va lucra
pentru celelalte terenuri şi atunci când se va termina acest proces, poate să
lucreze şi pentru acesta.
D-na consilier
Karacsony: - dacă am înţeles eu bine, în urma propunerii iniţiatorului
acestui proiect, în mod efectiv se modifică Hotărârea nr. 395 din 30 noiembrie 2011,
respectiv art. 2, în privinţa comisiei constituite acolo prin înlocuirea
membrilor care nu mai sunt aleşi, cu membrii aleşi. Acesta este obiectul şi să
se formuleze în acest fel. Nu este hotărâre independentă, ci este modificatoare
a primei.
Dl. consilier
Bakos: -
a fost propusă d-na Ciotlăuş. Un viceprimar intră în mod automat.
D-na secretar
Cioban:
- dacă citiţi art. 2 al hotărârii care se doreşte a fi modificată, în
componenţa acestei comisii intra dl. Csegzi în calitate de viceprimar, dl. Jozsa
în calitate de director al Administraţiei Domeniului Public, Mureşan Mihai – referent.
Fărcaş Ioan – consilier şi Mozes Levente – consilier. Dl. Csegzi nu mai este viceprimar,
dl. Jozsa poate rămâne în calitate de consilier, Fărcaş, la fel şi atunci aţi
putea discuta de două persoane din cele cinci.
Dl. consilier
Bakos: -
în locul d-lui Csegzi intră dl. Peti; nu se mai face? Dl. Jozsa poate să
rămână, Peti intră în locul lui Csegzi, Fărcaş este şi încă un nume vă rog, în locul
domnului Mozes.
Dl. consilier
Benedek: -
nu mai insistaţi, că la ora 10 terminăm acest material. Cer amânarea
materialului. Trebuie refăcut şi introdus în comisii.
Dl. consilier
Bakos: -
s-a propus amânarea, vă rog să vă exprimaţi cu privire la acest aspect.
Cine este
pentru? – 17 voturi (Ciotlăuş I., Pui S., Sîmpălean D., Loghin L., Sabău O.,
Someşan C.)
Cine este
împotrivă? – 5 voturi (Ciotlăuş I., Pui S., Sîmpălean D., Loghin L., Sabău O.)
Cine se abţine?
–
Proiectul de
hotărâre a fost amânat.
Punctul 25 din
ordinea de zi
Proiect de hotărâre privind aprobarea cererii de
finanţare şi a cheltuielilor aferente pentru proiectul: „Mansardarea şi
reabilitarea internatului – Liceul de Artă Tîrgu Mureş”:
D-na consilier
Ciotlăuş:
- vreau să-i adresez d-nei secretar o întrebare. În urmă cu doi ani de zile
Consiliul local a luat o hotărâre de schimb, a aprobat un schimb cu Parohia
Romano-Catolică în ceea ce priveşte clădirea internatului Liceul de Artă şi un
teren care se află pe str. Horea. Dacă mergem mai departe şi investim pe acest
proiect European din fonduri nerambursabile, nu vom mai pune în aplicare acel
proiect de hotărâre, se revocă, se anulează, ar fi bine să ştim înainte.
D-na secretar
Cioban: -
într-adevăr s-a propus, care este cu totul altceva, eu am întrebat-o şi pe
colega de la şcoli, într-adevăr s-au propus tot felul de regii în ceea ce priveşte
schimbul de imobile între Municipiul Tîrgu-Mureş şi parohiile care au primit
prin retrocedare spaţii din unităţile şcolare, dar din câte ştiu eu acest lucru
nu s-a întâmplat. Dacă nu s-a întâmplat şi la ora actuală şi suntem siguri,
pentru că eu am văzut CF-ul ultima dată, tot Tîrgu-Mureşul a rămas proprietar
pe acest internat, şi fiind proprietatea municipiului, în mod sigur fără nicio
problemă puteţi să dispuneţi aprobarea proiectului pentru a putea accesa
fonduri europene şi a termina lucrarea începută din 2009.
Dl. consilier
Bakos: -
cu aceste lămuriri, supun la vot proiectul de hotărâre
Cine este
pentru? – 22 voturi (unanimitate)
Cine este
împotrivă? –
Cine se abţine?
–
Hotărârea a fost
adoptată cu unanimitate de voturi.
Dl. consilier
Soos: -
aş dori să-mi exprim bucuria faţă de acest proiect având în vedere că o să
deblocăm o situaţie problematică la Liceul de Artă, respectiv lipsa spaţiilor de
educaţie şi având în vedere că Parohia Romano-Catolică a oferit Primăriei acest
imobil de pe str. Revoluţiei spre vânzare, am putea rezolva definitiv situaţia
imobilului de pe str. Revoluţiei şi dl. primar, de mai multe ori a exprimat
dorinţa de a recumpăra imobilele retrocedate bisericii. Biserica ar fi de acord
să vândă acest imobil.
A plecat dl.
consilier Benedek Istvan – sunt prezenţi 21
consilieri locali.
Punctul 26 din ordinea de zi
Proiect de hotărâre privind aprobarea cererii de
finanţare şi a cheltuielilor aferente pentru proiectul: „Mansardare Colegiul
Naţional Al. Papiu Ilarian”:
Dl. consilier
Bakos: -
supun la vot proiectul de hotărâre
Cine este
pentru? – 21 voturi (unanimitate)
Cine este
împotrivă? –
Cine se abţine?
–
Hotărârea a fost
adoptată cu unanimitate de voturi.
Punctul 27 din
ordinea de zi
Proiect de hotărâre privind aprobarea deplasării
unei delegaţii din partea Municipiului Tîrgu Mureş, în oraşul
Luxemburg/Luxemburg, în perioada 06 - 11 mai 2014:
Dl. consilier
Pui: –
probabil a fost făcut în grabă materialul, propun un amendament – „art. 2: în
şedinţa consiliului local imediat următoare, dl Csegzi Sandor consilier al
primarului, va prezenta o informare cu privire la deplasare şi rezultatele acesteia”.
Dl. consilier
Bakos: -
da, aceasta era o uzanţă, cu acest amendament, supun la vot proiectul de
hotărâre
Cine este pentru?
– 20 voturi
Cine este
împotrivă? –
Cine se abţine?
– 1 abţinere (Roman I.)
Hotărârea a fost
adoptată cu 20 de voturi pentru şi o abţinere.
Punctul 28 din
ordinea de zi
Proiect de hotărâre privind finanţarea din bugetul
local a cheltuielilor de deplasare pentru o delegaţie oficială, cu ocazia
vizitei la Chişinău/Republica Moldova, în perioada 16 - 18 mai 2014:
Dl. consilier
Bakos:
- supun la vot proiectul de hotărâre
Cine este
pentru? – 20 voturi
Cine este
împotrivă? –
Cine se abţine?
– 1 abţinere (Roman I.)
Hotărârea a fost
adoptată cu 20 de voturi pentru şi o abţinere.
Punctul nr. 2
regim de urgenţă
Proiect de hotărâre privind aprobarea indicatorilor
tehnico-economici la obiectivul „Spaţii de alimentaţie publică şi depozit
recuzite, amfiteatru - în Piaţa Teatrului, Tîrgu Mureş”.
D-na consilier
Ciotlăuş:
- personal cred că prioritatea acestui oraş nu este amenajarea de circiumi
şi cred că dacă tot avem bani am putea să-i direcţionăm pentru plata burselor
şcolare şi alte priorităţi într-adevăr stringente ale oraşului. Cum este
posibil ca o administraţie publică locală să amenajeze cu mobilier unităţi de
alimentaţie publică? Era vorba să se amenajeze, să se tragă utilităţile
necesare pentru a se putea închiria acel spaţiu, dar nicidecum să facem o
unitate de alimentaţie publică.
Dl. consilier
Bakos:
- ţinând cont de aceste argumente, vă supun la vot proiectul de hotărâre
Cine este
pentru? – 13 voturi
Cine este
împotrivă? – 3 voturi (Ciotlăuş I., Pui S., Sîmpălean D.)
Cine se abţine?
– 4 abţineri (Kikeli P., Sabău O., Loghin L., Soos Z.)
Hotărârea a fost
adoptată cu 13 voturi pentru, 3 voturi împotrivă şi 4 abţineri. (Nu a votat
d-na consilier Karacsony E.)
Punctul nr. 3 -
regim de urgenţă
Proiect de hotărâre privind unele măsuri de
realizare a planului de prevenţie şi gestionare a situaţiilor de urgenţă în caz
de incendiu.
Dl. consilier
Maior: - în
discuţiile purtate cu dl. comandant, am ajuns la aceeaşi înţelegere pe care am
avut-o şi cu cei de la Poliţia Municipiului Tîrgu-Mureş, că vom ajuta cu o sumă
de bani pentru motorină, iar dacă dânsul va considera că nu foloseşte acea sumă
pentru motorină, pentru scopul propus, poate veni cu alte amendamente. Eu
propun să fie aceeaşi sumă de bani care s-a alocat Poliţiei Municipiului
Tîrgu-Mureş pentru motorină sau benzină, iar dacă nu o va folosi în acel scop,
atunci să vină cu alte propuneri.
Dl. consilier
Bakos: -
se modifică ceva în hotărâre sau solicitaţi amânarea?
Dl. consilier
Maior: -
nu am propuns amânarea, ci suma de bani va fi exact aceeaşi ca la Poliţia
Municipiului Tîrgu-Mureş.
Dl. Primar
Florea: -
domnilor consilieri, v-aş ruga fie să aveţi mai multe discuţii înainte de
şedinţă privind unele materiale introduse intempestiv, pentru că părem neserioşi.
Eu, să fiu şeful pompierilor, aş fi într-o situaţie dificilă să stau cu mâna
întinsă la autoritatea locală. Autoritatea locală poate să-l ajute într-un mod
mult mai generos decât milostenii. La noi oamenii politici au începul să facă
milostenii, de la moaşte la milostenii, la biserici, la tot felul de lucruri de
acest gen. Este dezonorant să te duci la o instituţie militarizată a Statului
Român care doreşte să fie aşa, care nu şi-a exprimat niciodată un gest de
descentralizare şi să mă ducm să vă spun că vă dăm motorină? Pentru ce? Să dea Guvernul
motorină, iar noi probabil că le oferim alte condiţii. Cu Poliţia Municipală
avem o colaborare intrinsecă cu Poliţia Locală - umblăm şi acum după hoţi prin
oraş, dar nu vă supăraţi, pompierul, trebuie să aibă grijă de el, cel care îl
are în subordine. Aşa, mă duc şi eu în tot felul de instituţii, caut câte o
chestie că sunt băiat bun şi le promit că le dau motorină, ce mai doriţi? Nu le
luaţi şi lulele? Vă rog mult, nu încercaţi să daţi curs la astfel de
manifestări care nu sunt corecte. Stăm de vorbă cu pompierul aici, nu stă de
vorbă nimeni în particular sau de o manieră confidenţială. Se invită şeful
pompierilor aici, discutaţi într-un mod corect o colaborare clară, dar nu la
modul „hai să vă dăm ceva motorină”. Eu aş amâna materialul şi nici nu aş veni
cu astfel de propuneri.
D-na consilier
Ciotlăuş:
- în calitate de iniţiator al acestui proiect, cu toată responsabilitatea
vă spun că în urma unui curs pe care l-am urmat la Cluj săptămânile trecute,
referitor la managementul situaţiilor de urgenţă şi eu şi dl. Peti Andrei,
chiar ni s-a reclamat faptul că Primarul municipiului de ani de zile nu doreşte
să participe la acest curs, probabil că nu este în cunoştinţă de cauză faţă de
responsabilitatea pe care o are faţă de acest municipiu. Cantitatea de
combustibil pe care noi o vom aloca în relaţie cu ISU, nu este nici pomană şi
nici altceva, decât realizarea planului de măsuri de prevenire şi intervenţie
pe raza Municipiului Tîrgu-Mureş, în colaborare cu Serviciul pentru situaţii de
urgenţă. Domnule primar, de data aceasta cred că nu v-aţi făcut temele ca şi în
alte rânduri. Nu se poate să cereţi anularea sau amânarea unui proiect care
vizează prevenţia şi intervenţia în situaţii de urgenţă în Tîrgu-Mureş. Iar
suma de bani propusă de dl. Maior, care dânsul a avut o discuţie privată cu
domnul comandant Olteanu şi a venit cu o solicitare pentru 700 litri de
combustibil, eu, în baza acelei solicitări am întocmit proiectul de hotărâre şi
nu putem vorbi despre o sumă de bani, ci despre o cantitate de combustibil utilizată
în realizarea planului de măsuri de prevenţie şi intervenţie în Municipiul
Tîrgu- Mureş. Îmi menţin proiectul de hotărâre care este foarte important
pentru această comunitate.
D-na consilier
Roman: -
vă propun amânarea materialului pentru că sunt de acord cu partea de urgenţă
pentru partea de combustibil, pentru că probabil şi acolo i-am lăsat Guvernul, domnule
primar asta este, dar tot clădirile noastre „ar arde” dacă dânşii nu s-ar putea
deplasa. Dar mai există încă două articole care ar fi trebuit discutate în
comisii. Cu tot ping-pongul la care asistăm noi de obicei la şedinţele de plen,
nu doar domnii şi fostele doamne viceprimar decid şi domnii primari, că „mai
decidem” şi noi consilierii. Eu personal nu am fost informată absolut deloc cu
privire la art. 2 şi art. 3 al hotărârii, care prevede nişte sume, nu comentez
dacă sunt mari sau mici, că nu sunt specialistă, dar să vină cineva să ne arată
oportunitatea prin care cineva de la I.S.U. chiar a solicitat aceste lucruri.
Poate că este adevărat şi le-au cerut, dar mie nu mi-a arătat nimeni nicio
hârtiuţă. Acum probabil că cineva va lua cuvântul şi va spune că are hârtiile
şi că printr-un system foarte neplăcut al Serviciului relaţii cu consilierii
care nu ne pune la dispoziţie documentele, acele documente nu au ajuns la mine
şi mamă ce s-a întâmplat! Ok şi cu asta, dar haideţi să punem punct să votăm
motorina dacă tot e urgenţă la motorină şi mă rog eu de Serviciul relaţii cu
consilierii să ne pună la dispoziţie hârtiile respective şi să reuşim în comisii
să vedem ce facem cu celelalte două autospeciale, ca să ne mai comportăm şi noi
ca şi consilierii care decid şi gândesc înainte de a decide.
D-na consilier
Ciotlăuş.
– doamna Roman, aţi primit personal pe e-mail ieri acest proiect de hotărâre,
de la colegele noastre de la Serviciul relaţii cu consilieri. Acest proiect de
hotărâre a fost discutat în comisia de buget de către mine, dl. Maior şi dl.
Peti Andrei şi vreau să vă spun că într-adevăr probabil consilierii decid, dar
viceprimarii şi primarii au o responsabilitate deosebită în cazul producerii
unor situaţii de urgenţă în municipiul Tîrgu-Mureş şi în aplicarea acestui plan
de prevenţie şi intervenţie. Din acest motiv am iniţiat acest proiect de
hotărâre cu toată responsabilitatea pentru târgumureşeni, nu pentru pomană
către ISU.
D-na consilier
Roman: -
eu ştiu că această comisie de buget e cea mai special comisie din consiliul
local, dar mai sunt alte patru comisii şi cred că sunteţi total în asentimentul
meu.
Dl. Primar
Florea: –
din moment ce preşedintele Consiliului Judeţean dă bani pentru baloane de
ridicat în atmosferă să se distreze într-un mod original pe lângă Sovata, eu să
le dau bani la ISU. E degradant cu ce veniţi aici astăzi. Noi am făcut
Dispeceratul 112, când s-au opus pompierii. Am făcut aceste lucruri pentru
oraş, ştiu ce am făcut pentru oraş. A cere motorină pentru acest lucru, arată o
situaţie defectuoasă a Consiliului. Domnul nu are decât să vină aici să vedem
care e obligaţia ISU, care e obligaţia altora şi nu să-mi arunce mie să le dăm
motorină. E un lucru care depăşeşte penibilul.
Dl. consilier
Bakos: -
a fost o propunere de amânare, supun la vot amânarea
Cine este
pentru? – 15 voturi
Cine este
împotrivă? – 4 voturi (Ciotlăuş I., Pui S., Sîmpălean D., Peti A.)
Cine se abţine?
– 1 abţinere (Soos Z.)
Proiectul de
hotărâre a fost amânat. (Nu a votat d-na consilier Karacsony E.).
D-na consilier
Ciotlăuş:
- o utlimă remarcă şi promit că nu mai iau cuvântul. Adineauri colega Roman a
votat şi dl. primar a fost de acord cu amenajarea de cârciumi pe banii
municipiului Tîrgu-Mureş, în condiţiile în care sunt multe alte priorităţi şi
domnule primar, am să verific personal în urma parcipării la acel curs, dacă
dv. v-aţi realizat planul de măsuri pe care aveaţi obligaţia să-l adoptaţi în
Tîrgu-Mureş.
Dl. consilier
Bakos: -
sper că promisiunea că nu mai luaţi cuvântul o şi ţineţi, domnilor colegi,
haideţi să nu facem dezbateri politice, a fost o temă punctuală, haideţi să o rediscutăm
pentru că sunt convins să ceea ce a spus d-na Ciotlăuş este aşa şi merită discutat.
D-na consilier
Ciotlăuş:
- pentru că dl. primar este aici de faţă, în conformitate cu art. 63 din
Legea 215/2001 cred că ar fi bine ca dânsul să ne prezinte, ar fi trebuit în primul
trimestru, un raport anual privind starea economică, socială şi de mediu a
unităţii administrativ teritoriale şi de asemenea, să elaboreze proiectele de
strategii privind starea economică socială şi de mediu a unităţii administrativ
teritoriale ce le supune votului consiliului local. Nu de altceva, dar ca să putem
începem demersurile de discuţii cu Zona Metropolitană.
Dl. consilier
Pui: -
domnule preşedinte, am fost foarte atent la modul cum aţi condus şedinţa, dar
aţi omis conform uzanţelor, să supuneţi la vot sinteza procesului verbal al
şedinţei ordinare din data de 25 martie.
Dl. consilier
Bakos: -
poate că este în regulament, dar de regulă nu. Uzanţa este ca să nu se voteze
acest lucru.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu