PROCES–VERBAL
Încheiat cu ocazia şedinţei ordinare a
Consiliului local municipal Tîrgu-Mureş din data de 27 februarie
2014
Din totalul de 23 consilieri locali, sunt prezenţi la începutul şedinţei 21 de consilieri. Absentează d-nii consilieri Bakos Levente şi Karacsony-Erdei Etel. În
timpul şedinţei a sosit dl. consilier Bakos Levente – sunt prezenţi 22
consilieri.
D-na consilier Roman: - doamnelor şi domnilor, stimaţi consilieri, permiteţi-mi să
deschid lucrările şedinţei ordinare a Consiliului local municipal Tîrgu-Mureş, din
data de 27 februarie 2014, şedinţă
care îmi doresc să fie cât se poate de
dinamică şi plină de argumente, astfel
încât să reuşim să luăm cele mai bune decizii. Vă asigur că personal, în
calitate de preşedinte, voi depune întregul efort necesar pentru ca să vă acord
respectul tuturor celor prezenţi şi bineînţeles să respect şi regulamentul, nu
doar când vine vorba de forma lui, ci şi de procedură. Dacă tot discutăm de
respect, am să spun câteva cuvinte şi în limba maghiară,
de fapt cam acelaşi lucru pe care l-am spus în limba română.
de fapt cam acelaşi lucru pe care l-am spus în limba română.
Am dorit tocmai acest
lucru, de a spune câteva cuvinte şi în limba maghiară pentru că, probabil
consilierii din partea stângă a mesei vor dori să vorbească în ambele limbi, au
tot dreptul să o facă, dar am spus că de la început voi spune eu câteva cuvinte
poate îndemn pe toată lumea să vorbească în limba română să putem fi cât se
poate de dinamici, nu neapărat eficienţi, fiindcă eficienţi putem fi în toate
limbile.
Dacă sunt înscrieri la
cuvânt înainte de a intra în ordinea de zi?
Dl. consilier Sîmpălean: - aş vrea să informez consiliul local, nu am găsit în mapă o informare,
de fapt o cerere trimisă de Universitatea de Medicină şi Farmacie, cu privire
la trecerea Liceului Sanitar în administrarea Universităţii. Dl. profesor
Azamfirei, rectorul UMF, şi-a exprimat şi posibilitatea să vină în faţa noastră
şi să prezinte argumentele dânsului, mi se pare o idee foarte bună şi ar trebui
să dăm atenţie acestui demers, iar cu voia dv. şi a executivului să facem o
cerere, să-l chemăm pe dânsul în faţa noastră şi să ne prezinte exact ce
doreşte să facă acolo şi vă rog să îl sprijinim în acest demers.
Dl. Primar Florea: - domnilor consilieri, bănuiesc că e dorinţa de a exprima cât mai multe
gânduri, faptul că sunt mai rare şedinţele decât circul politic, vă urmăresc cu
mare atenţie şi v-aş sugera următorul lucru, domnilor din executiv. În momentul
în care vă propun celor doi consilieri, celor doi viceprimari, Peti şi Claudiu
Maior, să vă armonizaţi discursul, adică să-l scrieţi într-o limbă şi să-l
traduceţi apoi fiecare cum vreţi, dar e important ca manifestările culturale,
când vorbiţi din punct de vedere al executivului, să le exprimaţi deopotrivă,
adică să nu uitaţi pe unii, pentru că intenţia Primăriei este de a pune în
evidenţă cel puţin manifestările de succes şi culturale ale populaţiei să fie
ascultate ca o reacţie a executivului. Restul, din punct de vedere personal sau
politic, puteţi să faceţi declaraţii câte doriţi.
În ce priveşte Capitala
Europeană, după cum vedeţi concurenţa va fi mare. Sunt o grămadă de ani până
atunci şi sigur că e foarte mult de lucru, cel puţin partea care trebuie să ne-o
facem noi. Rugămintea mea, intrare sau neintrare la guvernare, isterie sau
circărie ce e în România, pentru că nu putem eluda ce se întâmplă, este o bătaie
de joc în toate domeniile, eu vă recomand în tot ceea ce faceţi şi susţineţi,
să nu mergeţi cu partea de unicitate în această competiţie. Clujul, Timişoara,
sigur vor să scoată în evidenţă anumite lucruri, dumneavoastră să nu veniţi cu
conflictul. Pentru că din păcate în zona Tîrgu-Mureşului nu se întâmplă altceva
în ultimii 10-15 ani, decât cu conflictul. Pentru că ştiţi foarte bine la ce mă
refer, trebuie luate atitudini clare, ferme, vis-à-vis de anumite poziţii care
sunt exprimate în jurul campaniilor electorale sau cel puţin nu trebuie să
devină Tîrgu-Mureşul poligonul de încercare al unora. Dacă la Ciuc e linişte, mi-aş dori şi
la Tîrgu-Mureş
să fie linişte în sensul de a promova ceea ce credeţi că poate să aducă un plus
de valoare atât României cât şi tuturor autorităţilor locale, dar nicidecum cum
s-a pornit cu UMF-ul, cu Liceul, ci circul cu atacul politicienilor cu cai,
fără cai. Gândiţi-vă că nimeni nu are nevoie de circ la Tîrgu-Mureş. Are
nevoie de a vedea o zonă culturală care într-adevăr să suscite interesul unei Europe
întregi.
Putem avea un câştig de
cauză dacă vor fi folosite inteligent demersurile atât ale comunităţii române
cât şi maghiare, şi nu încercând altceva. Aviz UMF, aviz nu ştiu care liceu,
aviz celor carea sunt ahtiaţi de marşuri de primăvară. Rugămintea mea, dacă ţinem
la un proiect şi domnul Peti, l-am semnat de mult, atunci încercaţi ca
într-adevăr să spună lumea că este benefic Tîrgu-Mureş, că avem foarte multe
lucruri de scos în faţă, dar dacă nu vom încerca să le armonizăm de o manieră
inteligentă a unui spaţiu cultural care să intereseze deopotrivă şi pe români
şi pe maghiari, rămânem cu o zonă a conflictului şi nu cred că ne-ar onora;
chiar dacă unii vor fi şi la guvernare. Eu asta consider înţelepciune din
partea consiliului local, iar în ceea ce priveşte UMF-ul, am pornit o discuţie
cu UMF Tîrgu-Mureş, este un lucru care trebuie discutat în primul rând cu
profesorii din consiliul local pentru că
sunt oameni cu foarte multă experienţă, nu frânăm nicidecum universitatea, dar
gândiţi-vă că menirea Tîrgu-Mureşului este să scoată în primul rând oameni, nu
doctori. Doctorii sunt un lucru important, dar noi, la acel liceu, dorinţa Tîrgu-Mureşului
este de a scoate oameni cu vocaţie, înspre domeniul medical, care pot fi şi
asistente, şi alt personal, un lucru care trebuie să-l cuprindă domnii de la
UMF. A scoate numai doctori, nu ştiu cum
priveşte Liceul Unirea sau Liceul Papiu, că le ia tema de casă.
Sunt lucruri care trebuie discutate, puse pe
hârtie, că aşa simplu, să treacă în administrarea cuiva că s-a trezit peste
noapte, poate fi un lucru bun, dar poate fi în acelaşi timp şi un lucru care să
nu fie onorat în timp. Deocamdată trebuie să ne rugăm la Dumnezeu ca UMF-ul să
redevină în elite şi nu banul contează să fii în elită, că în elită era şi
Becali, după unii considerat, ci consider ca UMF Tîrgu-Mureş să apară ca nr. 1
al Universităţilor din Tîrgu-Mureş. Deocamdată are de recuperat o anumită
perioadă. Tot concursul din partea oraşului l-am dat fără niciun fel de
echivoc, doar că nu vă angajaţi domnilor consilieri în a lua decizii, până nu
luaţi pe toate feţele. Subiectul trebuie discutat din toate punctele de vedere,
acum şi în viitor, să fie benefic pentru învăţământul medical târgumureşan care
nu presupune doar UMF-ul.
D-na consilier Roman: - o informaţie în plus de spus, apropo de Capitala Culturală Europeană,
săptămâna trecută şi Bucureştiul a luat în discuţie candidatura aceasta, încă
nu e definitivă ideea, dar cred că deja concurenţa ar putea să ne depăşească
nouă aripile.
Dl. consilier Loghin: - o scurtă informare doresc să vă fac, la solicitarea unor cetăţeni ai
municipiului nostru, am avut o întrevedere cu dl. comisar şef Damaschin, solicitându-i
pe această cale sprijin tehnic cu privire la introducerea în zona centrală, în
zona Bolyai, construirea unui sens giratoriu, deoarece în Piaţa Bolyai, la
intersecţie cu str. Borsos Tamas, str. Justiţiei, după cum ştiţi este un trafic
sufocant, în fiecare dimineaţă se circulă haotic, am primit asigurări din
partea dânsului şi va face şi dânsul demersurile ca să reuşim să implementăm
acest sens giratoriu. Cunosc planurile de reabilitare a zonei, dar nu putem
aştepta, frecvent sunt accidente cu tamponări sau chiar seara se circulă haotic
şi trebuie făcut ceva. Aş dori să aflu o poziţie a Direcţiei Tehnice a primăriei,
a departamentului A.D.P. vis-à-vis de această problemă.
Dl. Primar Florea: - domnule consilier, este foarte simplu, este definit în trei studii de circulaţie pe care vreau să le
luaţi de la Direcţia
tehnică şi să vi le însuşiţi, mă mir că dl. Damaschin nu ştie, aveţi drumul
prin pădure ca singura alternativă. În rest, ce giraţie să faceţi acolo când nu
aţi vrut să tăiaţi un copac de lângă Universitatea Petru Maior? Pe de o parte
vreţi, pe de alta, exact ca şi cu cei cu circul de biciclete.
Vă anunţ public: voi
veni cu bicicleta şi o voi parca într-un loc în care voi scrie loc până unde
consiliul local a decis. Mi-am luat bicicletă, vreau să circul cu bicicleta şi
nu aţi luat o decizie vis-a-vs de zona centrală. Asumaţi-vă responsabilitatea.
Avem soluţie tehnică pentru bicicletele prin centru, dar asumaţi-vă
responsabilitatea. Există tehnic. Vă aştept săptămâna aceasta, avem surplus în
buget în cazul în care doriţi se poate executa în maxim o lună şi jumătate, şi
nu circulăm ca în India. Drumul prin pădure era cuprins şi în proiectul european.
Din păcate, liliecii de la fundaţia care se ocupa cu filmul de lung metraj,
spuneţi şi fundaţia care a blocat drumul prin pădure. Amintiţi-vă, în expunerea
de motive zburau liliecii din podul Clinicii de oncologie exact pe traseul
drumului ocolitor.
O umilinţă pe care aţi înghiţit-o cu foarte
multă, puteţi să spuneţi asta şi în maghiară că sună mai bine. E decis clar de
fundaţia liliecilor cu capul alb. Vreţi să ne apucăm de treabă într-un mod responsabil
diferit de ceea ce se întâmplă în spaţiul public românesc? Vă invit la discuţii
constructive pentru oraş, dar cu cărţile pe faţă. Zona Metropolitană,
circulaţia prin centru a bicicletelor şi a închide bucla bicicletelor din Tudor
spre Reghin putem să o facem, doar că trebuie să decideţi împreună, repede,
pentru că copacii trebuie plantaţi până în 15 martie.
Dl. consilier Jozsa:- o remarcă la dl primar, nu numai UDMR, haideţi să recunoaştem că aţi
condus împreună cu UDMR guvernarea, cât timp a fost centura ocolitoare şi toate
aceste proiecte pe care le-aţi menţionat dv. cu mare respect împreună cu UDMR-ul
aţi fost şi dv.
D-na consilier Roman: - vreau să fac o mică intervenţie procedurală dacă vreţi să vă dau
definiţia din regulament a proceduralului, e ok, dar sunt convinsă că o ştiţi
şi sunt convinsă că o să şi respectăm acest lucru de-a lungul şedinţei.
D-na viceprimar Ciotlăuş: - dacă tot suntem la moment de declaraţii politice şi la evaluarea
nerealizărilor din mandatele precedente indiferent cu cine am fost în alianţă,
aş vrea să-i aduc aminte domnului primar care probabil că suferă de amnezie, şi
în mintea dânsului şi nu numai, ci şi în fapt, astăzi consideră că consilierul
de suflet, omul de casă care-i serveşte interesele personale–dl. Claudiu Maior
nu este viceprimarul municipiului, eu sunt viceprimarul municipiului, chiar
dacă sunt pentru o zi, poate până mâine sau pentru două luni sau pentru doi
ani, câtă vreme sunt numită şi acceptată de acest consiliu în această funcţie,
domnule primar vă cer respect.
De asemenea, poate că
ar fi bine să ne prezentaţi conform legii administraţiei publice locale,
raportul dv. de activitate pe anul 2013, strategia de dezvoltare a acestui
municipiu, dincolo de impotenţele pe care le invocaţi continuu în ceea ce
priveşte colegi sau nu, de alianţă.
Dl. Primar Florea: - obrăznicia care o vedem în spaţiul public şi definită în mod direct la
liberali, nu diferă cu nimic de clonele din teritoriu.
Ce priveşte potenţa mea
în administraţie, nu v-aş dori să o încercaţi, că nu o veţi atinge niciodată,
dar vis-à-vis de ceea ce definesc eu oamenii care ajută primarul şi calităţile
morale pe care trebuie să le reprezinte, sunt departe de a le putea înţelege dv.
Pentru mine, nu ce aţi hotărât în nocturna disputelor politice sau înţelegerilor
subterane, ci mă interesează omul care slujeşte oraşul, fiindcă aţi jurat aici
fiecare, vă amintesc cum sună jurământul, că slujiţi interesele oraşului şi
cetăţeanul în primul rând şi nicidecum oficinele de partid. Eu vă rog, domnilor
consilieri, să acceptaţi ideea, omul care ajută primarul în mandatul său se
numeşte viceprimar. Restul se numesc oameni ai partidelor care îi veţi găsi în
splendoarea declaraţiilor şi a comportamentului de la circ până la paranoia sau
grandomania o vedeţi nu mai departe de ce s-a întâmplat ieri sau alaltăieri, nu
se dau duşi în momentul în care era vorba de onoare, e o chestie de educaţie sau
de un nivel cultural pe care vă rog să mi-l acceptaţi, care-mi dă posibilitatea
de a spune lucrurilor pe nume.
Dl. consilier Pui: - am primit pe adresa de e-mail o sesizare de la cetăţenii de pe str.
Hunedoara şi str. Măgurei nemulţumiţi de modul în care se procedează la
construirea de parcări acoperite prin distrugerea spaţiilor verzi. Ca atare pentru
a clarifica situaţia, solicit d-nei arhitect Miheţ pentru şedinţa următoare a
consiliului local, o situaţie cu autorizaţiile privind construcţiile, emise de
Primăria Municipiului Tîrgu-Mureş pentru realizarea de parcări acoperite.
D-na consilier Roman: - ordinea de zi a şedinţei de azi cuprinde 25 de puncte şi 3 puncte în
regim de urgenţă. Având în vedere că nu au fost intervenţii pe tema ordinii de
zi, mă gândesc că ea este acceptată de toată lumea, aşa că o voi supune la vot.
Cine este pentru? – 21
voturi (unanimitate)
Cine este împotrivă? -
Cine se abţine? -
Ordinea de zi a fost
aprobată cu unanimitate de voturi.
Punctul nr. 1 din ordinea de zi
Proiect de hotărâre privind
modificarea Statului de funcţii la
Căminul pentru persoane vârstnice Tîrgu Mureş:
D-na consilier Roman: - poziţia comisiilor de specialitate este pozitivă.
Supu la vot proiectul
de hotărâre prezentat.
Cine este pentru? - 21 voturi (unanimitate)
Cine este împotrivă? -
Cine se abţine? –
Hotărârea a fost adoptată cu unanimitate de voturi.
Punctul nr. 11 din ordinea de zi
Proiect de hotărâre privind
reîncadrarea spaţiilor situate în Tîrgu Mureş, str. Valea Rece nr. 10/3 şi
10/4, în categoria locuinţelor sociale:
Dl. consilier Kikeli: - legat de acest punct, doresc să vin cu nişte menţiuni care la nivelul
discuţiilor din comisie, nu au fost cunoscute, după părerea mea. Un aspect
procedura, din motive obiective la momentul recomandării, este vorba de
prelungirea concesiunii pentru mansardele spaţiilor din Valea Rece nr. 10/3 şi
10/4 care în momentul de faţă îşi desfăşoară activităţile religioase şi sociale
Parohia Romano-Catolică din Tîrgu-Mureş. Aş dori să aduc câteva aspecte. Sub
raport procedural, din motive obiective, la momentul respectiv în comisie au
fost din nou prezenţi 4 colegi, urmând să se ceară părerea înscris a celor care
au absentat. Eu personal nu am primit această somaţie, dar am votat împotrivă,
nu cunosc poziţia celorlalţi, dar vin cu următoarele argumente pentru că m-am
documentat. În primul rând, este o zonă în care avem destul de multe probleme
legate de problema romilor care nu numai aici se rezolvă dificil, ci peste tot
în Europa.
Aceste două locaţii, în momentul de faţă, pe de o parte
deservesc, au funcţie de capelă, respectiv se desfăşoară sistematic slujbe
religioase, catehizarea copiilor, şi în partea de capelă îşi desfăşoară
activitatea şi Ordinul surorii maicii Tereza care este o activitate cunoscută. În celălalt
apartament, în colaborare cu Biserica catolică se desfăşoară activităţi
importante de socializare pentru această zonă, fiind cuprinşi peste 20 de
copii, romi, şi anume funcţionează activitatea program după şcoală, atât pentru şcolari, program după şcoală, care
înseamnă ajutor în efectuarea temelor, profesori şi alţi voluntari asigură
meditaţii gratis pentru aceşti copii, în colaborare cu Asociaţia Divers, au loc
programe de dezvoltare personală, de socializare, de însuşire a unui stil de
viaţă sănătos. Se ocupă persoanele respective şi cu copii care din nefericire
sunt destul de numeroşi, care au abandonat şcoala şi cel puţin se ocupă de
partea de alfabetizare.
Eu personal consider că această suprafaţă minimă care
este destinată unei altfel de abordare a problemei romilor, serveşte o
destinaţie mult mai importantă decât transformarea acestora în locuinţe
sociale, ca atare recomand ca să gândim asupra acestui lucru şi să prelungim
contractul de concesiune. Pe de altă parte, s-a invocat la un moment dat că bisericile
ortodoxă, reformată catolică, au primit în zona cartierului Belvedere, aprobare
în cursul anului trecut, pentru construirea unor edificii, însă în această
privinţă încă problemele sunt la distanţă şi până atunci, această problemă eu
consider că este foarte important de rezolvat şi rog colegii ca să prelungim concesiunea.
D-na consilier Roman: - mulţumesc,
domnule Kikeli mai întâi pentru informaţiile pe care ni le-aţi dat şi sincer, în calitate de consilier local aş
fi dorit să le aflu dintr-un raport care să fi fost depus la acest for, având
în vedere că tot noi am oferit aceste spaţii pentru activitate. Cred că erau şi
obligaţi conform legii să depună un raport. Tocmai aceasta a şi fost discuţia
din cadrul comisiei din care fac parte, că nu ştim ce se petrece acolo. Am o
rugăminte, dacă puteţi să le transmiteţi că aşteptăm un astfel de raport care
să ne edifice, ar fi extraordinar.
D-na viceprimar Ciotlăuş: - ca membru
al comisiei, trebuie să vă mărturisesc că
cererile pentru locuinţe sociale sunt
din ce în ce mai multe şi reuşim să le satisfacem din ce în ce mai puţin. Prin
urmare, cred că este oportună această încadrare în categoria locuinţelor
sociale, şi de asemenea fără a-i scrie lui Baroso să ne rezolve problema romilor,
cred că noi consiliul local ar trebui să identificăm un teren şi să construim în
mod adecvat o biserică romano-catolică care să poată deservi numărul populaţiei
din zonă acolo sunt 1500 de persoane din care probabil 1000 de copii. Cred că
ar trebui să luăm în serios solicitarea lor şi pentru ca într-adevăr serviciile
religioase sau programul după şcoală să vină în întâmpinarea lor, nu este
suficient două apartamente de 30 de metri pătraţi.
Dl. Primar Florea: - comisarului european pentru probleme sociale i-am
scris, şi i-am scris dintr-un considerent foarte clar şi a scoate în evidenţă
Tîrgu-Mureşul cu temele făcute pentru că în momentul în care am fost etichetaţi
ca oraşul cu cei mai mulţi ţigani din România, eu cred statisticile şi nu le
pun sub preş. De asemenea, proiectul pe care l-am făcut pentru ţiganii din
Valea Rece, din Ady şi toate zonele în care mai sunt, cred că ne dau toate atuurile
pentru a arăta celor din Comisia europeană că într-adevăr administraţia locală
şi-a făcut temele. Dar pentru că guvernele României nu vor din considerente probabil
partizane, să ia în calcul una din cele mai grave probleme a României şi
anume ignorarea acestei categorii, cred
că un program care va fi înţeles corect de către comisarul european şi profit
că este chiar un maghiar din Ungaria prietenă şi vecină, sper să avem câştig de
cauză. Nu cred că vă supăraţi că am declarat ca oraş pilot, în care îmi asum
responsabilitatea şi vă cer şi dv. pentru a le arăta că într-adevăr ţiganii ştim
să ne ocupăm acasă pentru că dacă nu, e numai chestiune de timp până când ne
vor da în cap la toţi.
În ce priveşte construcţia unei biserici,
romano-catolicismul nu are nicio legătură cu romii. E numai o coincidenţă de
câteva litere. Biserica poate fi generoasă şi am rugat bisericile, pentru că la Capela Sixtină nu i-am văzut
înăuntru, dar pe afară îi vezi tot timpul. Mă mir că în Tîrgu-Mureş toţi vor să
stea în capelă. E un lucru pozitiv, dacă vor domnii şefi ai fundaţiilor, pentru
că tot ei au luat banii şi ţiganilor, nu autorităţile locale.
Banii promişi sunt miliarde de euro la nivel naţional
înghiţiţi de fundaţii, m-au determinat să cer instituţiilor statului să le
analizeze, pentru că eu nu ştiu unde s-au dus banii din moment ce toate probleme
ţiganilor de la locuinţe, locuri de muncă, copii, spălătoare, infrastructură,
nu ne-a ajutat nimeni cu nici o frază. Exact ca şi cu câinii vagabonzi. Eu o să
rog bisericile care sunt foarte generoase, aţi văzut cum se implică în probleme
sociale, Biserica Ortodoxă chiar că s-a implicat, sper ca şi celelalte, să-i
primească cu mare plăcere la slujbă, exact cum mergem noi oriunde te poţi ruga,
dar şi eu consider că în Valea Rece prea am fost duşi de nas, vis-a-vis de ce
se întâmplă şi dragostea faţă de copiii ţiganilor, să ştiţi că 100 de copii,
chiar vă rog să mergeţi spre Deva, este unul din puţinele lucruri care m-au
impresionat de când sunt în administraţie, să vedeţi o suită de asistente cum
îngrijesc aceşti copii, departe de orice interes material.
Să vedeţi 100 de
copii de ţigani, spălaţi, curaţi, îmbrăcaţi şi efectiv de o educaţie care îi dă
încredere că pot fi salvaţi. Dar nu am văzut încă nici o garnitură de fundaţii
sau cine vreţi, să-mi demonstreze contrariul în Valea Rece. 100 de copii dintre
care 60 sunt din Valea Rece. Dacă chiar vor să se roage, cu mare plăcere am
spus identificaţi lângă o clădire la o şcoală dezafectată şi până atunci să-i
ducem acolo. Că e plăcut să-i băgăm în capelă, dar trebuie ajutaţi să şi creadă
în asta. Accentuez, romano-catolicismul
nu are nimic cu ţiganul; e altceva.
Dl. consilier Puiac:-să ţinem cont când ne exprimăm
votul că marea preponderenţă a copiilor de romi sunt şcolarizaţi la Gimnaziul Romulus
Guga cu clase speciale de romi unde există program after-scool pentru romi. Vă informez ca membru în consiliul de
administraţie din partea consiliului loal la Gimnaziul Romulus
Guga.
Dl. consilier Bakos: - problema romilor este una
delicată, inclusiv la denumiri cred că nu se înţeleg. La Tîrgu-Mureş avem
exemple foarte frumoase şi le-aţi enumerat unele. Eu am experienţe pozitive cu
această biserică, deşi nu sunt romano-catolic şi nu am nici cu romii nimic
comun, am experienţă pozitivă, acolo s-a făcut ceva printre altele, şi de
această biserică, eu revin la nişte lucruri mult mai pragmatice. Eu ţin minte
că aceste încăperi au fost subiect de discuţie şi cu alte dăţi şi problema
romilor este una nobilă într-un sens cel mai adevărat de rezolvat şi analizat,
dar speţa asta cred că e demnă de, sau eforturile pe care le depunem sunt demne
de o situaţie mult mai nobilă decât asta, în sensul că acolo cred că sunt şi
nişte interese personale, cred că suntem şi noi informaţi sau dezinformaţi. În comisie am cerut un
raport de activitate, aşa cum facem cu toate ONG-urile, fac parte dintr-o
comisie în care analizăm, nu am prelungit contractul din cauza lipsei
raportului de activitate, să vedem ce spun şi cei care efectiv folosesc ce se
spune prin târg. Haideţi să vedem un raport de activitate, să vedem argumentele
celor care vor să găsească o destinaţie mai nobilă decât ceea ce este în
prezent. Comisia noastră a solicitat o amânare până când avem toate datele la
dispoziţie, până când reuşim să avem o imagine clară şi vă spun din start, şi
acum 2 ani, acum 3 ani era subiect de discuţie.
D-na consilier Roman: - ca membru al
comisiei pe care dv. o prezidaţi, vreau să spun că tot aţi folosit termenul de
imagine. Chiar am avea nevoie de nişte imagini filmate, cadre, fotografii, să
vedem ce anume se petrece acolo.
Dl. consilier Kikeli: - apreciez
alocuţiunile colegilor şi cu toate acestea susţin şi cer prelungirea
concesiunii din următorul motiv: problema mare în Tîrgu-Mureş are o strategie
de rezolvare, aşa cum a spus dl. primar.
Nu se pot rezolva toate problemele. Ca atare, toate aceste puncte de sprijin
reprezintă câte o rădăcină pentru o activitate complexă. Eu aş considera că
este o greşeală ca să stopăm una dintre iniţiativele pe care eu personal le-am
verificat, de fapt acest raport există şi m-am mirat că nu figurează în
documentele noastre, deci ar fi o greşeală din partea noastră. În fond, este
vorba despre o situaţie intermediară până la găsirea unor soluţii finale. După
cunoştinţele mele, cele trei biserici caută găsirea rezolvării unei soluţii pe
zona respectivă care s-a aprobat a se
construi acolo un edificiu care să rezolve şi problemele acestea stringente în
perspectivă. Sunt discuţii în această privinţă. Tocmai de aceea consider că cel
puţin pentru un an de zile să prelungim
concesiunea, până găsim aceste soluţii de perspectivă, dar să nu distrugem ceva
ce există.
D-na consilier Roman: - pentru că
trebuie să găsim calea de mijloc, o să achiesez şi eu la propunerea d-lui Bakos
şi anume aceea de a amâna materialul până ne edificăm că într-adevăr toate cele
spuse azi sunt reale.
Conform procedurii, trebuie să supun mai întâi la vot
amânarea propusă de dl. Bakos.
Supun la vot amânarea materialului.
Cine este pentru? – 19 voturi
Cine este împotrivă? -
Cine se abţine? – 3 abţineri (Ciotlăuş I., Sîmpălean D.,
Pui S.)
Proiectul de hotărâre a
fost amânat.
Punctul nr. 25 din ordinea de zi
Proiect de hotărâre privind
completarea art. 4 alin. (1) din Anexa la Hotărârea Consiliului
local municipal nr. 168/13.06.2013 referitoare la completarea Hotărârii
Consiliului local nr. 197/2007 privind
aprobarea Regulamentului de stabilire de măsuri unitare de organizare şi
asigurare a dezvoltării şi întreţinerii spaţiilor verzi din Municipiul Tîrgu Mureş:
D-na consilier Roman: - am eu o propunere la acest material. Am remarcat că sunt 6 reprezentanţi
ai consiliului local. Personal, fac parte din foarte multe comisii, multe
dintre ele fiind extrem de stufoase şi tocmai de aceea câteodată obţinerea
cvorumului de vot a comisiilor este greu de atins, pentru că toată lumea e
ocupată şi nu ajung tot timpul la comisii.
Propunerea mea este ca
numărul membrilor comisiei să-l reducem la 4, fiindcă sunt convinsă că şi 4
reprezentanţi ai noştri ar putea să ne reprezinte cu succes la aceste şedinţe şi astfel am face
mai operativă partea de organizare.
D-na secretrar Cioban: - la ora actuală sunt 6 consilieri în comisie, numiţi prin două hotărâri
ale consiliului. Cel mai operativ ar fi să-i renominalizaţi pe cei 4 dacă vă
hotărâţi la 4, care să rămână în comisie, pentru ca şi cei de la sere să ştie
când fac aceste comisii, să fie cvorum, să fie în regulă, să nu fie tot timpul
discuţii pe această comisie. Una este să fie din 11 membri şi alta e să fie din
9, cvorumurile sunt diferite şi tot timpul se discută despre procedură în loc
să se discute despre spaţii verzi. Eu aş apropune pentru operativitate să-i
renominalizaţi pe cei 4 dacă rămâneţi la 4 şi ei să facă parte din comisie.
Dacă rămâneţi la 6, este inutil pentru că avem două hotărâri cu nominalizări.
Dl. consilier Peti: - propun pe dl. Jozsa Tibor.
Dl. consilier Jozsa: - eu îl propun pe dl. Peti Andras.
Dl. consilier Pui: - propun pe d-na Ciotlăuş Ionela.
D-na viceprimar Ciotlăuş: - propun pe dl. Pui Sebastian.
Dl. consilier Maior: - vor fi doi consilieri şi de la noi şi în total vor fi 6. Eu am crezut
că o să fie 1, 1, 1, erau 4 consilieri şi terminam discuţia.
Dl. Primar Florea: - domnilor consilieri, uitaţi-vă la episoadele cu politicieni noaptea şi
o să aveţi coşmarul copiilor dv. în faţă. Ieşiţi din acest circ ordinar. O
lecţie de demnitate, uitaţi-vă, e pur şi simplu bătaie de joc şi vă spun de ce.
M-aş bucura teribil de mult să văd că pot lua lecţii de la un consilier vis-a-vis
de spaţiul verde. M-aş bucura foarte mult să văd efortul unui consilier că a
adus specialişti din Anglia pentru a defini spaţiul verde la Tîrgu-Mureş la
înălţimea unei capitale europene pe care o doriţi. În afară de circ ieftin şi
reacţie complicitară, duplicitară, în faţa unor ONG-uri coordonate de oameni cu
carnete galbene în evidenţa clinicilor de psihiatrie, eu nu am văzut nimic în
câţiva ani. Gândiţi-vă că e cea mai mare pedeapsă pentru mine să mă apuc să tai
un copac valoros doar din dragostea de a tăia un copac valoros, dar răsfăţul
mediocrităţii de fiecare dată, care-l vedeţi în reacţiile politicienilor când
s-a făcut o toaletare de copaci, arată de fapt situaţia cu nimic diferită de ce
este în România.
Vă rog definiţi
specialişti în domeniul copacilor şi nu gargara ieftină care vreţi să o aduceţi
prin acest comportament, pentru că tot nu voi ţine cont de ce spuneţi. Vă dau
în scris, puneţi 6, de 6 ori voi ţine mai puţin cuvânt de cazul dv. 10, de 10
ori mai puţin. Pentru că nu veniţi să ajutaţi oraşul cu ceva, ci veniţi cum să
blocaţi ceva în complicitate cu nişte ONG-uri care nu au plantat nici măcar o
tufă de urzici. Vă cer concursul de a gândi oraşul într-adevăr de a fi apreciat
în ceea ce înseamnă spaţiul verde şi nu a deveni spaţiul verde din Tîrgu-Mureş
ceea ce a fost nefolositor la sere sau pe la CAP , s-a pus în oraş otova, tot ce vreţi. V-aţi
legat prietenia de nu ştiu cine, aţi adus un brad din munte şi l-aţi pus pe
post de mare efect dendrologic în Tîrgu-Mureş. Aţi adus un stejar din l-aţi
trântit în faţă la Papiu
ca să arătaţi ce? Stejarul e de ţinut în păşuni, păduri, bradul e de ţinut la
munte şi oraşul trebuie definit în ceea ce înseamnă un concept, o viziune
asupra unor. Clădirile trebuie să fie văzute, apreciate, nu punem buruieni ca
în America de sud-est, în zona aceea unde vedeţi macacii.
Aduceţi şi macaci la Grădina Zoologică
şi daţi-le drumul în oraş să invadeze şi imobile, copaci, etc. eu nu înţeleg de
ce atâta efort, ieşiţi din zona mediocrităţii în care vă târâie careva. Ieşiţi
din zona promiscuă şi zona efectiv a bătăii de joc. Ca respect faţă de copiii
care-i aveţi acasă sau în ce direcţie vreţi să duceţi Tîrgu-Mureşul. Sunt
copaci care trebuie tăiaţi, sunt zone şi străzi care trebuie definit până la ce
nivel se pune copacul şi definiţi copacii de parcuri, de arealuri mari şi
nicidecum copacul numai de dragul de a scrijeli o inimă şi să scri prostii.
Ieşiţi din promiscuitate.
M-am săturat să vină
cel de la fundaţia, este unul Tocaciu, mai avem nu ştiu ce derbedei, dar nu am
văzut niciunul când a fost problema hai să îngrijim copacii. Hai să vedem de ce
se usucă platanul. Nu am văzut pe nimeni să vină lângă noi. Vrem să desenăm în
jurul cetăţii. Vă cer un efort serios. Haideţi să definim dendrologic Cetatea care să fie găsită atractivă de toţi
care vin la Tîrgu-Mureş.
Nu ne legăm cu breteaua de teiul lui Borbely. Atâta i-a
rămas, fiindcă nu a făcut nimic să aducă un proiect european, asta apropo de trecerea
la guvernare. Am văzut numai circul politicienilor, un circ ieftin vis-à-vis de
lucruri care trebuie luate decizii corecte. Puneţi 6, puneţi 10. Oricum nu voi
ţine cont, dacă văd că nu veniţi în sprijinul înfrumuseţării oraşului şi a unei
decizii. Uitaţi-vă câţi copaci au încă florile, cum sunt florile de tei, anumite
frunze care nu le lasă toamna jos. E efectic un motiv de mizerie, de praf, de
alergii, de tot ce vreţi.
Am avut plopii băloşi
care au băgat mii de oameni în , păcat că nu mai trăieşte profesorul de la
alergologie să vă spună de câte ori au crescut alergiile în Tîrgu-Mureş, tot
datorită unui imbecil pe timpul regimului trecut, care a plantat plopi băloşi în Tîrgu-Mureş. Nu s-au gândit că vor
produce cum explodează luna iunie şi iulie. Eram student şi atâta aveam praful
de floare de plop în cameră. Ori gândim serios, dacă nu, e poveste. Am înţeles
că din partea maghairă doriţi doi oameni serioşi, vă asumaţi responsabilitatea,
nu că nu-l tăiem că spune nu ştiu cine. M-a sunat o doctoriţă că i-au toaletat
salcâmul din faţa casei. Ce voia, să i-l facă să-i cadă pe casă? Uitaţi-vă în
luna iulie la efectul pe care îl au acum tăierile de primăvară. Uitaţi-vă cât
de frumos arată copacii, la aceeaşi înălţime, frumos, elegant, sub platoul de
iluminat.
Nu poţi lăsa copacul să
depăşească corpul de iluminat. Uitaţi-vă în toată Europa, nu există copac să
nu-i toaletezi trunchiul. Nu există trunchi până la 6 metri , numai trunchiuri
libere. La noi, toţi copacii dau, mă uitam la dl. avocat Sabău, aveţi în faţa
casei genul acela de copaci care dă lăstari din toate rărunchiurile. E foarte
greu să ţii curat, într-un mod elegant, au crescut nepermis de mult. Dar
priviţi un copac nou plantat exact ca pe un copac vechi care trebuie să se
înlocuiască. Eu înţeleg că este o tendfinţă de a susţine creşterea mediei de
vârstă, dar nu încercaţi să extindeţi şi în spaţiul verde acest lucru. Cât de
frumos arăta Cetatea. Făcea lumea poze cu toată pajiştea din faţa cetăţii. Nu
aţi avut răbdare şi atunci, eforturi, eraţi toţi năduşiţi de marea problemă a
oraşului. Nu. Sunt lucruri fireşti. În altă parte nimeni nu le bagă în seamnă,
de o mediocritate jalnică, nu vine cu proiecte interesante, cu ecuaţii de
gradul III, cu ce a citit în ultimele trei luni. Vă rog mult, încercaţi să
eliberaţi spaţiul de acest circ care-l întreţin unii. Luaţi specialişti mai
mulţi.
D-na viceprimar Ciotlăuş: - dacă vorbim de mediocritate, putem vorbi acolo unde se vorbeşte
împotriva spaţiilor verzi, copaci. Protejarea spaţiilor verzi este mai
importantă decât înfrumuseţarea cu panseluţe sau vişini turceşti, a oraşului.
Cred că toţi membrii comisiei, eu fac partea din aceasta comisie şi de aceea
ne-am autopropus şi eu şi Pui S., cred că şi dl. Soos, dl. Jozsa, dl. Fărcaş,
de câte ori ne-am întâlnit în această comisie, am făcut în aşa fel încât
protejarea mediului să fie o prioritate, chiar dacă nu suntem specialişti în
acest domeniu.
Trebuie să vă aduc la
cunoştinţă faptul că în Tîrgu-Mureş, garda de mediu în repetate rânduri a
amendat municipiul în ceea ce priveşte masacrarea spaţiilor verzi. Nu mai
vorbesc de nerespectarea legii de către cei din executiv şi avem o hotărâre de
consiliu local luată în anul precedent, în unanimiate de voturi, prin care am
cerut demararea procedurilor privind întocmirea Registrului spaţiilor verzi, am
cerut de asemenea, conform legii, inventarierea spaţiilor verzi, nimic din
acest lucru nu s-a făcut. E adevărat, să aduci o comisie din Anglia, să o
plăteşti conform unui contract, să înfrumuseţeze oraşului, dar să nu fie
interesată de protecţia mediului, cred
că este o prioritate pentru dl. primar, dar nu şi pentru noi cei 6 consilieri
care până acum am fost în această comisie.
Dl. consilier Jozsa: - din punct de vedere al comisiei, eu spun să o lăsăm aşa. Şi eu sunt în
comisie, şi dl. Peti, d-na Ciotlăuş, dl. Pui, şi din partea PDL-ului sunt în
comisie domnii Maior şi Fărcaş, comisia să rămână aşa, mergem mai departe, eu
spun că în ultimul an comisia a funcţionat bine, nu am avut probleme nici la
tăieri, nici la toaletări, am avut o mică problemă cu societăţile care nu au
respectat replantarea, respectiv când s-au apucat de amenajări parcări, au
distrus mai mult copacii. Au fost sesizaţi, au replantat, eu spun să mergem cu
comisia mai departe.
Dl. consilier Maior: - rămânem pe aceeaşi comisie, atunci să-i nominalizăm ca să nu existe
două hotărâri şi rămânem pe aceeaşi comisie 2-2-2, în total 6.
D-na consilier Roman: - îmi retrag propunerea.
Supun la vot hotărârea
aşa cum se regăseşte în mapele noastre.
Dl. consilier Kikeli: - în proiectul de buget al municipiului Tîrgu-Mureş am introdus un
capitol în sensul întocmirii strategiei comprehensive a dezvoltării spaţiilor
verzi şi inclusiv a parcurilor, care impune abordarea sub raportul dendrologic
şi al naturii, abordarea sub raportul peisagistic, sub raportul urbanistic, sub
raportul socializării, aceşti bani există în buget şi mă miră faptul că am
uitat de această problemă. Am vorbit cu dl. Florin Moldovan şi o să venim în
curând cu specialiştii pentru a rezolva
abordarea comprehensivă, nu numai copaci şi flori, trebuie şi locuite aceste
spaţii şi definirea lor în perspectivă.
D-na secretar Cioban: - dacă tot v-aţi retras propunerea, vă rog să observaţi art. 2 care
presupune să nominalizaţi o altă persoană în locul d-lui Soos care pe actuala
structură este şi plin, şi înlocuitor.
Dl. consilier Maior: - propun pe dl. Bakos Levente.
D-na consilier Roman: - dl. Bakos înlocuitor fiind,
trecem la vot.
Cine este pentru? – 21 voturi
Cine este împotrivă? -
Cine se abţine? – 1 abţinere (Peti A.)
Hotărârea a fost adoptată cu 21 de voturi pentru şi o abţinere.
Materiale în regim de urgenţă
Punctul nr. 2 – regim de
urgenţă
Proiect de hotărâre
privind aprobarea Bugetului de Venituri şi Cheltuieli
al SC Locativ SA Tîrgu-Mureş, pe anul
2014:
D-na consilier Roman: - deşi e în regim de urgenţă acest material, l-am primit în comisii şi
l-am discutat.
Supun la vot proiectul de hotărâre.
Cine este pentru? – 22 voturi (unanimitate)
Cine este împotrivă? -
Cine se abţine? –
Hotărârea a fost adoptată cu unanimitate de voturi.
D-na viceprimar Ciotlăuş: - aş vrea să fac o precizare legat de societatea Locativ SA a cărui buget
l-am aprobat şi care conţine şi majorarea indemnizaţiei de conducere a d-lui
director şi eu întotdeauna voi fi pentru creşterea veniturilor şi de asta am şi
votat, dar în acelaşi timp cred că Consiliul local ar trebui să-i ceară d-lui
director să modifice indicatorii de performanţă şi să vină în aşa fel încât
proporţional cu creşterea nivelului salariului să vedem că această societate
merge din ce în ce mai bine. De asemenea, aş dori ca pentru următoarea şedinţă
a SC Locativ SA, să se pregătească şi completarea membrilor consiliului de
administraţie astfel, încât Consiliul de Administraţie să-şi desfăşoare
activitatea în perfectă legalitate.
Punctul nr. 3 – regim de
urgenţă
Proiect de hotărâre
privind finanţarea din bugetul local a indemnizaţiei în valută pentru o delegaţie
din partea Municipiului Tîrgu-Mureş şi a Consiliului local, care se va deplasa la Budapesta , în perioada
20-23 martie 2014:
D-na consilier Roman: - Supun la vot proiectul de
hotărâre.
Cine este pentru? – 21 voturi
Cine este împotrivă? -
Cine se abţine? – 1 abţinere (Roman I.)
Hotărârea a fost adoptată cu 21 de voturi pentru şi o abţinere.
Dl. consilier Pui: - propun ca preşedinte al şedinţei viitoare pe d-na consilier Ciotlăuş
Ionela.
D-na consilier Roman: - supun la vot propunerea care s-a făcut.
Cine este pentru? – 22 voturi (unanimitate)
Cine este împotrivă? -
Cine se abţine? –
D-na Ciotlăuş Ionela va fi preşedinte la următoarea şedinţă ordinară a
consiliului local.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu