Am lipsit în
ultimul timp într-o perioadă tulbure, în care ar fi trebuit să vorbească numai
juriştii, cu atât mai mult cu cât, iată, s-a dovedit că avem probleme cu
armonizarea legislaţiei, cu interpretarea corectă a spiritului legii, şi mai
ales, cu calitatea celor care împart dreptatea pe segmentul românesc al
planetei. De ce vorbesc despre Terra, veţi vedea!
A încerca
suspendarea unui preşedinte, este doar o mică parte a ceea ce cuprinde în mod
normal, orice legislaţie democratică. Fără îndoială, acest lucru nu se petrece
o dată la 6 luni, nici măcar o dată la 4 ani. Este o măsură extremă, dar
democratică, ce se ia în cazul încălcării Constituţiei, a fişei postului, de
către, nu uitaţi un funcţionar al statului, plătit din buzunarul nostru! Dar ce
se întâmplă când în absenţa funcţionării corecte a instituţiilor statului,
puterea îl orbeşte pe funcţionarul ales, şi se crede un mic Dumnezeu pe
Pământ?. Atunci, trebuie să intervină, e clar, acele instituţii care încă pot
reacţiona. Şi primul este Parlamentul, conform Constituţiei.
În exerciţiul
democratic din 29 iulie 2012, existenţa pragului electoral numit „cvorum”, a
fost o piesă defectă, criticată, în noiembrie 2007 de însuşi Traian Băsescu.
Atunci îi convenea într-un fel, acum într-altul. Există minim 2 explicaţii ale
inutilităţii acestui prag de prezenţă, nemai vorbind despre recomandările
Comisiei de la Veneţia în acelaşi sens.
În termeni
juridici, condiţia de prezenţă în proporţia de 50%+1, aduce automat, atenţie:
EFECTUL JURIDIC al neexprimării opiniei, adică se contorizează la capitolul
negaţie, cel care absentează, fie nemotivat, fie motivat. Adică o nuntă undeva
departe, un copil bolnav, o boală a adultului, un concediu în afara ţării, sau,
orice fel de obligaţie care nu îi permite să participe.
Chiar şi
dezamăgirea şi supărarea pe clasa politică, stând acasă, nu poate însemna a
vota cu „NU”! Pe de altă parte, includerea românilor cu domiciliul în afara
ţării în calculul cvorumului, potrivit legii, nu poate avea loc din cauză că
acelora nu li se pot asigura secţii suficiente de votare, de multe ori, în
ţările mari, decât la sute de kilomtri depărtare de casă. Este o imposibilitate
fizică. Aici este de amintit, că într-o convorbire telefonică avută de mine cu
o prietenă din Statele Unite, am aflat că românii au fost minţiţi că Uniunea
Social Liberală le va ridica dreptul de vot, ceea ce este imposibil, nu doar în
absenţa unei astfel de intenţii, dar pentru că vorbim de Declaraţia Universală
a Drepturilor Omului, la care România este semnatar. Sau, dacă vreţi, într-un
scenariu extrem, dacă ar fi în afara ţării mai mulţi români, cvorumul nu s-ar
atinge nici dacă cei din ţară ar merge cu copii să voteze.
Deşi pe pagina
Institutului Naţional de Statistică aflăm că în 20 octombrie 2011, Romania avea
19.042.936 cetăţeni, din care circa 18% copii, şi cu o natalitate mai scăzută
decât mortalitatea, începând din 1993, Curtea Constituţională, a invalidat
referendumul sub pretextul că nu s-a atins cvorumul. Adică un neadevăr.
Dar, tot răul
spre bine. Oamenii s-au săturat de minciuni, şi zilnic apar în puţina presă
necumpărată de PD, tot mai multe acte despre modul în care PD-ul şi Traian
Băsescu, bugetari miliardari pe banii noştri, au numit oameni în posturi pe
care nu le visau nici în cele mai optimiste momente ale vieţii lor. De ce acest
ajutor nesperat? Pentru a-i ajuta în momente dificile. Din păcate, strategia de
tip comunist le-a reuşit. Pentru a vă lămuri, citiţi pe Internet, Directivele
NKVD-ului, (adică tăticul KGB-ului), pentru Armata Roşie, în ţările ocupate din
Estul Europei. Veţi găsi acolo tot materialul explicit, repetat azi, după 65 de
ani, într-o ţară care, folosită drept tampon de Europa, are naivitatea să se
creadă democratică.
Toate cele
bune!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu