joi, 20 decembrie 2012

IATĂ VIN COLINDĂTORII



MOTTO:
,,România este patria noastră şi a tuturor.
E România celor de demult şi-a celor de mai apoi.
E patria celor dispăruţi şi a celor ce vas să vie.”
B. Şt. Delavrancea
Este cunoscut că pentru a verifica vechimea producţiilor folclorice se apelează la obiceiuri care înglobau cândva toate manifestările culturale şi spirituale. Dintre obiceiuri, colindatul a păstrat cele mai multe rămăşiţe ale vieţii locuitorilor acestei părţi a lumii înainte de creştinare, dar le-a adaptat cu multă uşurinţă legii creştine, într-o simbioză neîntreruptă de două mii de ani. De aceea, în prag de sărbători, clasele Gimnaziului ,,Liviu Rebreanu” din Tg. Mureş, doresc să aducă atmosfera mistică în cadrul şcolii pentru a cânta, a ne bucura sufletele şi pentru a ni le încărca de lumina sfântă ce s-a pogorât asupra lumii în urmă cu mai bine de două milenii.
Prin simplitatea, naivitatea, inocenţa celor mici, învăţătoarele şi Doamna profesoară de muzică, Dragoş Daciana, au considerat ca fiind cea mai potrivită metodă de a transmite cele mai calde urări pentru ca anul ce va să vină să fie unul mai bun, mai uşor, mai plin de dragoste şi sănătate.
Aşadar, primiţi colindători?
 

joi, 6 decembrie 2012

Votaţi Uniunea Social Liberală



De 23 de ani tot auzim voci isterice care ne vorbesc despre fraude electorale. În 2012 este linişte totală privitor la fraudarea voturilor din străinătate la alegerile prezidenţiale din 2009. În 2012 au fost multe contestaţii la votul aleşilor locali, în iunie. E linişte.
La referendumul din iulie 2012, minciunile grosolane ale aşa zisei “lovituri de stat”, şi ale celor 1 milion şi jumătate de voturi fraudate, s-au concretizat numai prin scandalizarea Europei de către preşedinte şi europarlamentarii PDL. În fapt, avem azi din 600 de dosare, doar 6 trimiteri în judecată. Asta în condiţiile în care membrii PDL erau prezenţi în toate comisiile de votare din ţară.
Adevărul a ieşit la suprafaţă. Nu ştiu dacă occidentalii au timp să vadă pas cu pas evoluţiile din ţara noastră, de aceea, educaţia lor îi face să creadă, iniţial, chiar şi o minciună.
În 9 decembrie, avem posibilitatea, printr-un vot masiv, să dovedim Europei că nu suntem o naţie de hoţi şi mincinoşi, ci doar, că avem multă neghină în grâu. În aceste zile, se vehiculează o nouă minciună, a unei fraude posibile pe 9 decembrie. O nouă palmă pe obrazul poporului român, dată de cei care s-au îmbogăţit în anii de criză!
Avem posibilitatea, ca în 9 decembrie, să dovedim că cei 7,4 milioane de votanţi pentru destituirea lui Traian Băsescu, nu sunt un fals, nu sunt o minciună, ci a fost răspunsul populaţiei la fals şi minciună. Avem posibilitatea să dovedim Europei că suntem stăpâni pe soarta noastră şi vom  spune prin vot, STOP MINCIUNII !
Votaţi Uniunea Social Liberală,
pentru a ne recăpăta demnitatea în faţa lumii! 


Sfântul Nicolae



Sfântul Nicolae, prietenul copiilor şi al săracilor, apărătorul dreptei credinţe în disputa cu ereticul Arie, să aducă în dar copiilor darurile bine meritate, iar adulţilor  înţelepciune, pace, linişte sufletească şi putere să îşi poarte Crucea  cu demnitate.
Poporului  român să îi aducă luminarea minţii şi binecuvântări, o viaţă prosperă, iar veacul de Aur al Creştinismului în care a trăit să ne lumineze viaţa spre a ne bucura de tot ceea ce este mai bun şi mai frumos, iar la finalul călătoriei prin această lume să dobândim fericirea veşnică!
Iubirea, pacea şi blândeţea Sfântului Nicolae să ne dăruiască roua înţelepciunii, inteligenţa necesară şi dorinţa de a scăpa de tiranii care nenorocesc  poporul ROMÂN!

miercuri, 5 decembrie 2012

Se închid robinetele furtului



Am ascultat din nou, o intervenţie neutră şi pacifistă, conform fişei postului, a preşedintelui României. Doamne, câtă energie şi cât timp irosite de pomană, în defavoarea credibilizării României pe plan extern! Acuzele că opoziţia este condusă de mitomani şi bolşevici va produce hohote de râs în Occident, dat fiind că persoanele vizate, sunt mult mai tinerii Crin Antonescu şi Victor Ponta. Care cu siguranţă nu au fost informatori ai Securităţii. Un lucru de minimă logică, este că lista lungă prezentată de Traian Basescu nu poate să fie o pagină de strategii electorale a USL cu doar 3 zile înainte de încheierea campaniei electorale. Este elementar,

Nu-i de glumă!



Cu ocazia Zilei Naţionale a României, Traian Băsescu (rămas preşedinte mulţumită, cum se spune, chichiţelor avocăţeşti), a făcut apel la solidaritate şi uniune. Solidaritatea cui cu cine? A găştilor penale cu omul simplu? A celor amărâţi cu bugetarii de partid, multimilionari în euro?
Domnul preşedinte a încălcat a nu ştiu cîta oară protocolul la 1 Decembrie. Chiar şi la acest eveniment, sub ochii întregii ţări, domnia sa

marți, 4 decembrie 2012

Se apropie sfârşitul ...



Apariţia de luni seara (26 noiembrie) pe micile ecrane a lui Traian Băsescu, în sfânta concepţie românească „să moară capra vecinului” nu a dovedit neutralitatea pe care i-o cere Constituţia, ci, în disperare de cauză că PDL-ul nu mai are ce oferi ţării, doar încercarea de a discredita USL-ul.
Trec peste formulele nedemne unui p...reşedinte de ţară: „mincinos”, „Moş Teacă” „Antonescu a căzut pe spate”.
Mă întreb ce facem cu minciuna care a oripilat Europa, despre aşa zisa „lovitură de stat” în care 7,4 milioane de români i-au cerut demisia ? 
Mă mai întreb, ce rost au criticile pe care domnul Băsescu le aruncă tuturor colegilor de viaţă politică, de vreme ce domnia sa a fost membru al tuturor guvernelor până în 2004? Nu am văzut o singură dată, în şedinţele de guvern, mână ridicată a împotrivire la vreo hotărâre, din partea lui Traian Băsescu.
De ce a tăcut domnia sa din 2004 până în 2012, preşedintele ţării, cel mai bine informat om din România, când vezi Doamne, s-au întâmplat, potrivit afirmaţiilor sale, atâtea ilegalităţi? Potrivit oricărei legi din orice ţară, tăinuirea unei ilegalităţi te face complice la ea.
Cum de, mai nou, domnul Băsescu se pricepe la toate? Am mai avut unul care se pricepea la toate şi dădea indicaţii preţioase, dar sub conducerea lui, România a avut industrie şi a construit în draci locuinţe, baraje, irigaţii. În 23 de ani, au dispărut peste 1900 de intreprinderi, de au ajuns românii să importe roşii, zahăr, cartofi, morcovi, mobilă, până şi sticlă de geam... Nu ne spune domnia sa, de ce procuratura anchetează ţăranii care au votat la referendum, dar nu aflăm vinovaţii marilor „tunuri”. Nu aflăm beneficiarii Caritas, FNI, s.a. Sau aflăm degeaba. Nu s-a ridicat nici o ţeapă în Piaţa Victoriei, ba dimpotrivă, cu PD-ul la guvernare, am fost martori la cea mai mare corupţie din Istoria României. Aaa, era să uit: sub Ceauşescu România a avut o mare flotă comercială. A dispărut, probabil în urma vrăjilor făcute de ghicitoarele prietenului de familie Bercea Mondialul.