luni, 11 aprilie 2011

ROMO SAPIENS ,,JOIA VERDE” sau PAŞTELE ROMILOR

Luna aprilie abundă de sărbători: 07– Ziua alfabetului rom; 08- Ziua mondială a romilor; 16- Ziua actorului rom; 20- Ziua nesegregării şi a nediscriminării în învăţământ; 24– Ziua domnitorului rom Răzvan-Vodă; 25- Ziua holocaustului, ziua strategiei şi a legislaţiei pentru romi şi ziua cărţii rome din România.
Gruparea cea mai evoluată a romilor din România sunt lăutarii. Aceştia erau ocupaţi cu ,,serviciile artistice” oferite ,,gagiilor” (neromilor), cu prilejul Sfintelor sărbători Pascale catolice şi ortodoxe. Bărbatul nefiind acasă, famila romă nu serba Sfintele sărbători Pascale, decât ,,adaptându-se” comunităţii locale care serba Sfintele Paşti. Prima zi de joi (când lăutarii nu aveau ,,comenzi”) de după Sfintele Paşti Ortodoxe, în care această grupare romă îşi serba paştele, a devenit ,,Joia verde”, sărbătorind-o ca Sfintele Paşti ale Romilor! De atunci, obiceiul s-a încetăţenit şi a fost preluat şi de alte grupări rome tradiţionale, care serbează în fiecare an ,,Joia verde”–Paştele Romilor…mai puţin romii seden-tarizaţi şi vătraşii, care serbează Sfintele sărbători Pascale catolice sau ortodoxe, conform tradiţiilor ,,gagiilor”( neromilor).
Romii vopsesc ouă folosindu-se de culori obţinute prin fierberea plantelor. Culoarea brun-roşcată o obţin din fierberea cojilor de ceapă roşie, în amestec cu puţin oţet alimentar; galbenul prin firberea şofranului; verde închis prin fierberea frunzelor de nuc. Ouăle nu se încondeiază, ci rămân ,,iuni”, culoare dată de planta-colorant pe care o folosesc. În loc de pască, romii mănâncă (de post) o cocă din aluat nedospit, numit ,,palaneţ” copt direct pe plita încinsă a sobei.
Curăţirea trupului este o datină de ,,purificare şi sfinţenie”. Fiecare membru al familiei rome se spală, îşi curăţă trupul şi îl unge cu o ,,soluţie” obţinută din plante aromate. Părul lung al fetelor şi femeilor se despleteşte şi se spală, după care se unge cu petrol lampant şi ,,soluţia” din plante aromate. Există un adevărat cult al curăţeniei trupului, împărţit în ,,pur şi impur” – partea superioară a corpului este considerată ca fiind pură, în timp ce partea inferioară este impură – de aceea în familiile tradiţionale rome, apa folosită la spălatul părţii superioare nu se va folosi la curăţirea părţii inferioare a trupului, după cum nici prosopul nu se va folosi pentru ambele părţi ale corplui. Odată ,,ritualul purificării” fiind încheiat, familia romă tradiţională, se va ruga lui Dumnezeu pentru ,,sastimos, pakiv, gogi, lacso illo, barvalibo thai baxtalibo”– adică: sănătate, demnitate şi încredere, inima milostivă, bogăţie şi noroc” pentru fiecare membru al familiei.
La masă, tatăl, se va aşeza în ,,capul mesei”, apoi soţia lui şi copii, în ordinea venirii lor pe lume, ţinându-se cont de partea bărbătească. Femeia romă va servi bărbatul, apoi copii de parte bărbătească, urmează femeile (bunica, etc) şi ultima…gazda casei. Pe masa romilor vor fi bucate alese, preparate din carne, pâine de casă, cozonaci, prăjituri, ouă vopsite, ţuică şi vin. Cea mai aşteptată, gustoasă, aleasă şi tradiţională mâncare – specific ţigănească – de Paşti, este tocăniţa din maţe de miel, cu mămăligă şi varză acră.
A doua zi de Paşte, copii romilor mergeau la ,,udat” cu o licoare făcută în casă: se fierbeau plante aromate, obţinându-se o fiertură plăcut mirositoare, pe care o puneau într-o sticluţă, a cărei deschidere era acoperită cu…. tifon legat cu aţă, pentru a permite ieşirea lichidului! Fecioarele erau cele udate, de către feciorii necăsătoriţi. Ouăle primite de la gazdă, erau folosite la un joc al băieţilor: ,,banul în ou”: unul ţinea oul vopsit în mână, între arătător şi degetul mare - lăsând o parte a oului ,,la vedere” iar celălalt, la o distanţă de 1-2 m trebuia să ţintească oul, încercând să ,,împlânte” muchia banului în ou. Dacă nimerea…câştiga oul vopsit, dacă nimerea pe lângă, pierdea banul folosit!
Azi, probabil în puţine grupări tradiţionale rome se mai păstrează aceste obiceiuri şi practici tradiţionale, prilejuite de sărbătorile pascale…datorită adaptării şi adoptării ,,modelelor moderne” ale practicilor gagiilor! Păcat că aceste minunate şi unice practici prilejuite de sărbătorile pascale se pierd în paguba etniei rome.
BARVALE, SASTREVESTE thai BAXTALE SFUNTON PAITRAGI ROMALE! ( Sfinte sărbători pascale sănătoase şi bogate, romilor!)

vineri, 8 aprilie 2011

POSTUL CREŞTIN ÎNTRE NECESITATE ŞI BUCURIE

Omul este o persoana capabilă să intre în comuniune cu Creatorul său. Ideea de comuniune cu cineva presupune să ai ceva în comun împreună cu acea persoană.
Poate unii se vor întreba pe bună dreptate: “Ce poate avea în comun omul cu Dumnezeu ?“ Răspunsul la această întrebare poate fi numai acesta: Omul portă în sine chipul lui Dumnezeu. Conform adevărului relevat în Sfânta Scriptură, la creaţie, Dumnezeu a zis: “Să facem om după chipul şi asemănarea noastră“ (Facere 1, 26). Ce înseamnă oare acest “chip al lui Dumnezeu în om?“ Nu altceva decât sufletul omenesc, cel care ne diferenţiază pe noi oamenii de restul creaturilor. Latura aceasta duhovnicească din om îl ridică pe acesta deasupra celorlalte vietăţi deoarece numai noi suntem capabili să conştientizăm gesturile făcute, dovedim sentimente raţionale şi avem o voinţă nemaîntâlnită la alte specii.
După ce l-a aşezat pe om în grădina Raiului, Dumnezeu I-a cerut acestuia un singur lucru: “Din toţi pomii din Rai poţi să mănânci, iar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit!“ (Facere 2, 16-17). Deci, Dumnezeu i-a cerut strămoşului nostru, Adam să postească, să se înfrâneze de la roadele pomului în cauză. Ceea ce s-a întâmplat după primirea poruncii este cunoscut de către toată lumea. Neînfrânarea şi neascultarea i-au adus omului îndepărtarea de Stăpânul cerului şi al pământului, boli, suferinţe şi chiar moartea. Îndepărtarea de Dumnezeu a avut menirea de a zidi un perete despărţitor între noi şi El, care ne îndurerează pe toţi şi ne face să ne întrebăm: “Ce s-ar fi întâmplat dacă strămoşii noştri nu ar fi mâncat ? “ Gustând din pomul cu pricina, omul a ajuns să cunoască şi răul, căci până atunci se afla exclusiv în prezenţa Binelui absolut.
Reiese limpede din cele mai sus menţionate cum că, la asemănarea cu Dumnezeu se putea ajunge numai şi numai prin efort propriu, prin învingerea ispitei care venea din exterior, deci printr-o formă de post uşor.
Cea mai simplă definiţie dată postului spune că acesta este înfrânarea de la mâncare şi băutură pentru o anumită perioadă de timp din motive religios-morale.
Renunţarea la aceste produse nu se face pe motiv că ele ar fi rele sau necurate, ci pentru înfrânarea trupului. Postul ţine în frâu poftele trupeşti şi ajută trupul şi sufletul în lupta cu păcatul. Postul se mai constituie şi ca o expresie a căinţei pentru păcatele săvârşite, dar este şi o formă de jertfă pe care creştinul I-o aduce lui Dumnezeu. Postul nu are drept scop nimicirea trupului, nici slăbirea acestuia, ci dimpotrivă, întărirea lui în lupta contra patimilor, pentru a evita “plata păcatului“, care este moartea (Romani 6, 23).
Sfântul Apostol Pavel ne demonstrează că “lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii…” (Efeseni 6, 12). Mântuitorul Iisus Hristos Însuşi , le-a spus ucenicilor Săi, care nu au reuşit să vindece pe un tânăr bolnav, chinuit de demoni, că “acest soi de diavoli nu iese decât numai cu rugăciune şi cu post“ (Matei 17, 21) .
Postul de alimente îşi dovedeşte şi o utilitate medicală, mulţi medici subliniindu-i importanţa şi recomandându-l pacienţilor lor. Există şi un grup, ce-i drept restrâns de persoane, care susţin că “postesc“ pentru a obţine o anumită “performanţă” în slăbire. Nimeni nu exclude caracterul dietetic al postului, dar principalul motiv pentru care creştinul posteşte este dorinţa de a se uni cu Dumnezeu.
Postul nu trebuie privit ca o povară, ci se prezintă ca un prilej de pregătire pentru întâlnirea creştinului cu Dumnezeu şi cauzează multă bucurie. Mântuitorul ne învaţă în acest sens că “femeia când e să nască, se întristează, fiindcă a sosit ceasul ei; dar după ce a născut copilul, nu-şi mai aduce aminte de durere, pentru bucuria că s-a născut om în lume.” (Ioan 16, 21). Această pregătire îşi demonstrează necesitatea cu atât mai mult cu cât, în viaţa de zi cu zi simpla vizită a unei persoane dragi implică o pregătire şi o atenţie specială. Câtă fericire trăieşte cineva când îşi întâmpină prietenul pregătit din toate punctele de vedere! Ori dacă unui semen de-al nostru este foarte normal să îi acordăm această atenţie, cu atât mai mult terbuie să fim pregătiţi când este vorba de întâlnirea cu Dumnezeu, căci înaintea lui Dumnezeu nu ne putem prezenta oricum. Foarte grăitoare este o cântare bisericească din perioada Postului Mare, care spune aşa: “Cămara Ta, Mântuitorul meu, o văd împodobită şi îmbrăcăminte nu am ca să intru într-însa; luminează-mi haina sufletului meu, dătătorule de lumină şi mă mântuieşte!“.
Postul este deci o perioadă de pregătire sufletească şi trupească în viaţa creştinului, care are în vedere îmbunătăţirea vieţii noastre spirituale. Dacă postul nu ne face mai buni, mai iertători, mai îngăduitori cu ceilalţi, am postit degeaba. De postit posteau şi fariseii din vremea Domnului Hristos. Scopul pentru care posteau însă aceştia nu era unirea cu Dumnezeu, ci posteau pentru a culege laudele semenilor lor. Dumnezeu iubeşte postul şi rugăciunea atunci când sunt sincere, adevăr ilustrat în Predica de pe Munte: “Când postiţi, nu fiţi trişti ca făţarnicii; că ei îşi smolesc feţele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat grăiesc vouă, şi-au luat plata lor. Tu însă, când posteşti, unge capul tău şi faţa ta o spală, ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatăl tău care este în ascuns, şi Tatăl tău, care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie” (Matei 6, 16-18).
Nu puţine sunt persoanele care caută diferite scuze pentru a nu posti. Este dreptul fiecărui creştin să postească sau să nu postească. Biserica scuteşte de la post copiii, bolnavii şi bătrânii. Cu toate acestea, se cunosc foarte multe familii creştine în care postului îi este acordată cinstea cuvenită şi, cu toată nevoia de a le asigura cele necesare pentru creştere copiilor, le este drag postul tuturor şi postesc şi aceştia.
Dumnezeu și-a trimis Unicul Fiu în lume, Acesta şi-a sacrificat propria viaţă pentru fericirea noastră, dar nu a forţat niciodată mâna nimănui. El, în iubirea Sa infinită, a accentuat mereu libertatea omului: “Cine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-mi urmeze Mie“ (Marcu 8, 34). Omul, la rândul său, conştientizând jertfa supremă a Mântuitorului, simte să răspundă iubirii neţărmurite a lui Dumnezeu cu iubire şi, fără îndoială că o formă de manifestare a acesteia este şi postul creştin.
Îmbuibarea pântecelui ne face mai greoi în lupta cu păcatul, motiv pentru care a posti nu înseamnă a consuma necumpătat alimente vegetale, căci aceasta se numeşte tot lăcomie, despre care Sfântul Ioan Scărarul spune: “Cunoaşte omule că de multe ori dracul se aşează în stomac şi nu-l lasă pe om să se sature, chiar de ar mânca tot Egiptul şi ar bea Nilul întreg“.
În cartea Apocalipsei, întâlnim următoarea chemare: “Iată, stau la uşă şi bat; de va auzi cineva glasul Meu şi va deschide uşa, voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine “(Apocalipsa 3, 20). Alegerea ne aparţine în totalitate. Numai de noi depinde dacă dorim să deschidem uşa sufletului Celui care este “Calea, Adevărul şi Viaţa“ (Ioan 14, 6). Noi ne putem pregati cămara sufletului prin post, rugăciune, Spovedanie şi Împărtăşanie, sau să rămânem în continuare cramponaţi în zbuciumul cotidian şi îl refuzăm. Un lucru este însă sigur: El bate!
Sfintele Paşti nu sunt tocmai departe, iar perioada rămasă este propice pentru pregătire. Cuvintele “Astăzi ţi-am pus înainte viaţa şi moartea, binecuvântarea şi blestemul. Alege viaţa ca să trăieşti tu şi urmaşii tăi” (Deuteronom 30, 19) sunt mai actuale ca oricând. Trăim într-o societate în care se caută modele. Ele există, important este să ştim unde să le căutăm ! Găsiţi-le, urmaţi-le şi fiţi fericiţi căci “cu noi este Dumnezeu!!!“

joi, 7 aprilie 2011

CIULEANDRA - POVESTEA UNUI LOC NOU DE TRADIȚIE VECHE

Peste drum de Palatul Culturii, înainte cu 20 de metri să urci pe Artei, între măcelăria lui Petry şi farmacia din centru, se face o intrare cu fundătură (un banal gang), unde funcţionează de câţiva ani buni o florărie cu obloane verzi şi alte câteva mici prăvălioare care au împânzit intrarea cu câteva bannere de prost gust.
 Cu multă vreme în urmă fundătura ascundea o bodegă cu o terasă nostalgică dar neîngrijită, denumită, deşi nimeni nu ştie de ce, Terasa Parc. Poate mărul strâmb cu un aspect absolut ciudat şi vegetaţie din ambundenţă, care inundă partea de sus a terasei, să fi inspirat denumirea....
 Mulţi din generaţia 70 îşi amintesc de ea cu plăcere, iar optzeciştii cu o oarecare rezervă. De la o vreme se strica-se locul, mai ales după ce a murit bătrânul Halasz. De aceea probabil la scurt timp, s-a închis bolda. Unii spun că răposatul fuse-se bucătarul oficial a lui Ceauşescu... Păcat de locaţie, să ai aşa ceva în centrul oraşului.
Nu sa mai auzit de acel loc mulţi ani. Foştii muşterii se uitau peste gard la locul rămas în paragină, de fiecare dată când aveau drum pe la florărie sau la service-ul de telefoane GSM. Priveliştea dezolantă păstra totuşi o oarecare nostalgie, iar spre toamnă, locul mirosea puternic a mere putrede şi nuci decojite.

 Toamna trecută lucrurile au stat însă altfel. Cineva a adus o echipă de muncitori gălăgioşi care timp de câteva săptămâni au cărat de aici câteva zeci de remorci cu tot felul de bălării. Odată cu ele a dispărut şi izul acela de măr putred cu care se obişnuiseră vecinii şi trecătorii sporadici. În locul lor s-a adus mult lem şi foarte multă piatră.
 Înspre iarnă locul mirosea puternic a lemn de brad. Mirosul de răşină si lemn proaspăt sfredelit care îţi inunda nările, îmbinat cu imaginea de bazalt a pietrei de pârâu ce începea să se ivească pe aleile teresei, te ducea cu mintea spre Bistra Mureşului sau Câmpul Cetăţii.
 Primăvara ne-a regăsit în acelaşi loc, în buricul târgului, cu un ostrov de linişte muntenească şi un han arhaic de mai mare frumuseţea, care contrastează cu blocurile de la faţadă construite în perioada prolecultistă. Parcă cineva a vrut sa se răzbune pe toţi demolatorii de tradiţie şi a creat acest loc unde timpul a fost dat înapoi şi stagnează undeva pe vremea bunicilor noştrii, prin tinereţea lui Gică Petrescu. Dealtfel, spre seară, poţi asculta vocea de patefon a artistului, precum şi pe cea a Mariei Tănase sau a legendarei Karadi Katalin. Cu toate astea vorbim de un restaurant nou. Se numeşte Ciuleandra.

Deschis anul acesta, la mijlocul lunii martie, Ciuleandra se individualizează prin specificul său tradiţional, ambianţa sa retro cu parfum de istorie, mâncărurile zămislite din reţete străvechi, vinurile alese, berea proaspătă şi muzica de colecţie. Localul are aspectul unui han arhaic cu două saloane de servire a mesei şi o terasă pavată cu piatră. Aceasta este dispusă pe două nivele, este parţial acoperită şi redă prin decoraţiunile naturale o atmosferă montană.
La începutul verii, terasa localului va avea un mic iaz cu păstrăvi din care clienţii vor putea să-şi aleagă exemplarul care, trecut mai întâi prin frigarea şi dichiselile maestrului bucătar, le va ajunge în strachină.
În zilele însorite, părinţii vor putea veni însoţiţi de copii, deoarece, în scurt timp, la nivelul superior a-l terasei va fi amenajat un loc special de joacă.
Aşadar, o atmosferă de basm în care vă puteţi începe propria voastră poveste.